Buchet de amintiri

14. Nunta (partea a doua)

14. Nunta (partea a doua)– povestitor

Întunericul a pus stăpânire pe oraș, însă luminile stradale înlocuiesc cu succes soarele. Înaintând pe strada luminată din centrul orașului, un restaurant impunător se înalță în toată splendoarea. Un covor roșu, un culoar de flori și o arcadă de baloane marchează intrarea în inima petrecerii.

Muzica răsună în toate vecinătățile restaurantului. Un ornament floral în două culori – olive și grena, prăjituri, sticle de băuturi scumpe, pahare de cristal încarcă masa, sugerând opulența. Câte un chelner stă la fiecare masă, servind tot ceea ce nuntașii își doresc.

Nuntașii sunt de seamă, observându-se în hainele scumpe pe care le poartă unii și uniformele altora. Conversații sunt diverse: unii vorbesc despre servici, alții despre afaceri, unii spun glume, alții bârfe. Toată lumea se simte bine așteptând momentul în care actorii principali vor deschide ringul de dans. Mirele și mireasa, alături de nași și socri încă sunt la ușă întâmpinând nuntașii mai întârziați.

O limuzină neagră, de o lungime impresionantă oprește în faţa localului. Nimeni nu știe cine pot fi cei care și-au făcut o asemenea intrare. Amalia îi dă un cot soţului ei întrebându-l dacă are idee cine este. Acesta plin de indiferență dă din cap că nu. Abia așteaptă să se termine toată șarada asta. Nu au trecut decât vreo două ore de când și-a unit destinele cu femeia îmbrăcată în mireasă și deja nu o mai poate suporta. Vocea ei pițigăiată, acum, parcă îl zgârie pe creier. Se întreabă cum oare nu a observat până acum cât este de sâcâitoare. Se gândește la vocea iubitei lui dragi și la cât este de blandă și catifelată, parcă ar fi vocea unui înger căzut pe Pământ. Le compară pe cele două femei în mintea lui de câteva ore într-una și nu își poate da seama cum a putut fi atât de prost. I-a fost așa frică să admită că de fapt el ar fi cel care ar suferi mai mult dacă i s-ar întâmpla ceva și nu ar putea-o apară. A fost atât de orbit de ceea ce și-a propus și de concepțiile sale atât de greșite, când tot ceea ce își dorea era să plece de la șarada aceea și să-și strângă femeia în braţe, să renunțe la tot și la toate și să fugă cu ea oriunde. Dar a fost un laș, un bărbat josnic și de care îi este scârbă. Nu se mai suportă pe sine și nici pe nevastă-sa. Urăște tot ceea ce ţine de nunta asta și mai are puțin și cedează. Este terminat psihic. Când i-a văzut ochii în lacrimi și faţa trasă i s-a rupt sufletul bucățele. Parcă era mai slabă decât atunci când a văzut-o ultima dată și asta s-a întâmplat acum o săptămână când a fost târât la ușa ei să o invite la nuntă.

Își amintește cu lux de amănunte ziua aceea deoarece a fost ziua în care a dat dovadă că este cel mai de nimic om pe care l-a cunoscut. De atunci nu a putut să se mai uite în oglindă. De atunci a golit în fiecare noapte câte o sticlă de whisky și adormea cu capul pe birou doar ca să uite însă amintirile îl învăluiau și mai intens a doua zi.

Nu își explică cum a putut fi convins să meargă la ușa ei și să îi frângă inima în halul ăsta.

Era dimineața. Și-a făcut un duș și s-a hotărât ca în seara aia să vorbească cu ea, să-i explice că toată nunta este o șaradă ieftină și de ce face asta. Și-a propus să-i spună cât de mult o iubește. Ar fi vrut să îi spună că nu va sta în aceeași casă cu soția lui, că nu vor împărți același pat și că totul va ține doar cinci ani pentru ca Amalia să-și poată revendica moștenirea și să poată pleca, să fie independentă. Ar fi vrut să fie singuri și să o convingă de toată dragostea pe care i-o poartă, de tot ceea ce simte pentru ea. Era îndrăgostit de ea încă de când a văzut-o în prima clipă. Ar fi fost în stare să-și înfrunte prietenul. Ar fi vrut să facă atât de multe în acea zi, dar totul s-a năruit cu un singur apel primit.