Buchet de amintiri

11. "Am adormit"

11. "Am dormit"

Buze moi îmi mângâie pielea înfiebântată a gâtului. Tremur din toți rărunchii când își trece limba pe după urechea mea și mârâie atingându-mi abdomenul. Respirația îmi e precipitată, inima stă să-mi iasă din piept, iar o căldură confortabilă îmi invadează abdomenul. Respirația lui caldă pe gâtul descoperit și ușor umed îmi provoacă un gol în stomac. Tremur de placere.

Scot un scâncet de uimire când bluza mea zboară în celălalt colț al camerei și rămân doar în sutienul negru. Prind  curaj când mâinile sale îmi desfată pielea spatelui cu mângâieri. Mă întorc cu faţa la el și îl ajut să scape de cămașa neagră. Mă încurc în câțiva nasturi, mă enervez și îi rup pe restul. Chicotește în faţa gestului meu parcă disperat, dar zâmbetul îi dispare de pe faţa fiind înlocuit cu un geamăt prelung, când îmi trec limba peste sfârcurile lui, iar mâinile îmi coboară cercetătoare către cureaua sa.

Îmi prinde capul între palmele sale mari și bătătorite din cauza armei, ridicându-mi faţa la nivelul alei sale. Mă priește adânc în ochi. Mă pierd în privirea lui pătrunzătoare și ceva în mine se sfărâmă; cred că e gheața din jurul inimii mele. Mă sărută prelung pe buze corpul luându-mi foc. În momentul ăsta chiar am impresia că mă iubește.

Dar totul se destramă. O bubuitură se aude, apoi alta, și alta. Mă zvârcolesc între așternuturi și gem de frustrare. Mă deconectez din lumea viselor să dau piept cu realitatea.

Îmi frec alene ochii obosiți și înlătur pilota de pe mine. Verific ceasul și realizez că am dormit prea mult; am uitat de întâlnirea cu Lucian. Să-mi bag picioarele! Mă ridic din pat la foc automat și fug la ușă să îi deschid. Sigur el este și se așteaptă să fiu gata de plecare.

–Bunăăăăă! Îi zâmbesc eu tâmp de după ușă când îi deschid.

–Bu-nă? Îmi răspunde el puțin confuz.

Îmi permit câteva minute să îl analizez. Este atât de frumos; îmbrăcat la patru ace, cu un costum din două piese de un albastru spre negru, o cămașă albă descheiată la primii doi nasturi, cu părul ciufulit atât de sexy, emanând masculinitate și sexapel prin toți porii, stă sprijinit de tocul ușii.

–Hai! Intră! Îl îndemn cu prea multă amabilitate chiar și pentru mine.

–Nu mai intru. Deja am întârziat la masă. Se scuză el.

–Chiar insist!

–Ăăămmm. S-a întâmplat ceva? Ești bolnavă? Ai febră? Mă controlează el, punându-mi mâna pe frunte.

–Nu. Sunt bine. Doar că... Mă opresc. Nu știu ce să îi spun și dacă să îi spun adevărul sau să joc puțin teatru. A doua variantă îmi surâde mai mult și mă gândesc că poate mă scutește de o întâlnire care se va dovedi capitală pentru mine.

–Da?

–Mi-e atât de jenă... Chiar îmi pare rău...
–Anais! Spune-mi! Ce s-a întâmplat? Se arată el chiar îngrijorat când mă cuprinde în braţe și mă îmbrățișează strâns.

–Am adormit și abia acum m-am trezit.

Și... Uite așa aleg să spun adevărul. Nu pot să cred că m-am lăsat înduplecată de o îmbrățișare. O amărâtă îmbrățișare! La dracu! E de la el și putea să-mi dea și o scamă că la fel reacționam! Mă urăsc pentru slăbiciunea pe care o manifest în prezența lui.

Râde un pic și spune:

–Oh! Copil prostuţ, îmi sărut el fruntea prelung. Hai! Pregătește-te! Avem timp!