Lost On You

Capitolul 5.

*Perspectiva lui Kai*
Kai! KAI! AJUTA-MA! Te rog!
Ii auzeam vocea care ma facea sa innebunesc dar nu o vedeam. Eram singur pe o strada infundata. In capatul strazii vad un trup firav tremurand, plin de sange. Alerg spre el pentru a vedea cine e. Aceeasi voce care acum cateva secunde... sau minute, ma striga, tremura parca sugrumata de teama. Era chiar...
Ma trezesc din acelasi cosmar care se repeta deja pentru a doua oara...ce vrea asta sa insemne... de ce nu pot sa ajung la timp si sa o ajut? Naeun oare inca doarme?
Merg spre camera ei si intredeschid usa si privesc inauntru. Trupul ei micut era asezat pe mijlocul patului iar capul ii era atarnat la marginea patului. Putina saliva i se scurgea din gura. Ugh,de-asta nu esti genul meu. Esti prea...ciudata. Nu esti sensibila ca... nu, nu va mai compar. Tot esti ciudata.
Intru inauntru si ma apropii incet de patul ei. Aishh, arati atat de...nasol. Nu spun nimic doar ii ridic capul si i-l asez pe o perna. Isi sterge saliva scursa pe langa gura cu mana si in momentul cand sa imi trag mana de sub capul ei, Naeun imi prinde mana si mi-o rasuceste la spate. Luat prin surprindere de reactia ei violenta ajung jos cu Naeun tinandu-mi mana la spate.
-Au! Doare! DA DRUMUL!
-Ce cauti aici? Kai! De ce ai intrat in camera mea?
-Am venit sa...imi iau haine de schimb si capul tau atarna.... si am zis sa ti-l ridic. Ai de gand sa imi dai drumul? Desi doare...vreau sa zica "nu".
-Scuze.spune si imi elibereaza mana.
-De ce rectionezi asa?
-Niste chestii personale...
-Naeun... stii si tu ca vom locui impreuna de acum ceva timp... as vrea sa fii mai deschisa cu mine...
-Eu? Tot eu sunt aia misterioasa aici? Tu esti ala care nu mi-a spus numele sau real.
-Dar eu am motive pentru care nu iti spun numele meu.
-Si eu am! Asa ca nu mai cere chestii pana nu dai ceva in schimb.
Te urasc. Mereu raman fara replica in fata ta! De ce? Eu sunt Kai! Kai niciodata nu ramane fara replica! Niciodata.
-In 10 minute sa vii in sufragerie. Am ceva de discutat cu tine. Ah da, ia si tu pe tine niste haine mai formale.
-De ce?
-Nu mai pune atatea intrebari. Mai ai doar 9 minute!spun si ies din camera.
Kai Kai Kai... de ce te molesesti in fata ei? E o copila... chiar, cati ani o fi avand? O fi terminat liceul? Nu cred... pare micuta...
Ma schimb si eu in hainele de mers la birou si ma duc in sufragerie. Mai are 5...4...3...2...1
-Sunt aici! Ce e?spune Naeun gafaind. Chiar se grabise. Ridic privirea de pe cadranul ceasului si ma uit spre ea.
-Aveam de gand sa intru peste tine daca nu ajungeai. Ai avut noroc!
-Uhh... deja mor de picioare! Ce era de discutat?
-Eu sunt manager general la o companie...si in fix 15 de minute incep serviciul. Si cum tu ai ganduri de sinucidere... o sa mergi cu mine la munca. O sa fii....umm...secretara! Da, secretara mea!
-Ce? Nu pot doar sa raman acasa? Adica am de facut si curat prin casa. Sunt menajera, ai uitat?
-Nu mai esti, esti secretara!
-Nu vreau! Nu ma obligi sa fac ce nu vreau!
-Ba ai sa vezi ca o sa o fac! Ah, azi mergem iar la cumparaturi. Nu poti merge la munca in blugi mereu.
-Nu merg nicaieri!
-Ba mergi. Spun si ii prind incheietura si o trag afara pe usa.
-Doare! KAI! MA DOARE!striga Naeun in timp ce o trageam spre lift. O strangeam tare de mana...nu imi inteleg nici eu propriile reactii. Ii slabesc mana si apoi intram in lift. Incepusem sa coboram. Ii eliberez mana si imi scot telefonul din buzunar si incerc sa par ocupat. Naeun ma priveste confuza. Si eu eram confuz. Nu imi place sa o ranesc...si totusi o fac. E prea incapatanata! Sa mai faca si ca mine nu doar ca ea!
Coboram din lift si iesim din cladire. Dau sa o apuc de mana pe Naeun pentru a o conduce spre masina dar ea isi retrage mana speriata. Ii e teama de mine. Sunt un monstru... cum as putea sa ii cer sa ma inteleaga cand nici eu nu ma inteleg? Cum as putea sa imi cer iertare a doua oara de la ea cand prima data i-am promis ca nu o sa mai reactionez asa? Cum?
-Lasa-ma!
-Naeun, nu voiam sa iti fac nimic... imi pare...
-Nu! Nu iti pare rau. Daca ti-ar parea nu ai mai face-o mereu. Urasc persoanele care ma bruscheaza sau ma invinetesc. Le urasc, Kai! Vrei sa te urasc?
Nu puteam zice nimic... nu, normal ca nu voiam sa ma urasca... cum sa ma urasca? E ceva de neconceput. Naeun e singura persoana care inca nu ma uraste...nu imi permit sa o pierd. Nu si pe ea!
-Kai!?
-Hm? Ce e?spun nemutand privirea de pe asfaltul care disparea din cauza vitezei sub masina.
-Mergi mai incet! E prea mare viteza.
Avea dreptate... gandurile care ma apasau ma facusera sa calc acceleratia pana la podea. Iar ii e teama. Azi e ziua nationala de " Da-o in bara, Kai"? Reglez viteza si un zambet mic apare pe fata lui Naeun. Oare m-a iertat deja pentru bruscarile mele?
Odata ajunsi in parcarea companiei, parchez masina si apoi coboram.
-Mergi aproape de mine, sa nu te pierzi!spun si o iau inainte. Iar Naeun grabeste pasul si ma ajunge din urma.

▫▫▫
-Domnule Kim!?
-Da! Ce s-a intamplat, Nana?
-Domnul director va cauta!
-Imediat. Oricum aveam de gand sa ma duc la el acum.spun si intru in biroul meu iar in urma mea si Naeun.
-Woaaah! E superb!spune Naeun si se aseaza pe scaunul de la birou...care era al meu.
-Ramai aici! Nu face deranj prea mare pe aici, si daca vine cineva si intreaba cine esti zici ca esti iubita mea! Ok?
-O-ok!
Ies pe usa si ma grabesc spre biroul directorului lasand-o pe Naeun pe scaunul meu.

*Perspectiva lui Naeun*
Iubita lui? Ce sunt aici,carpa si nu stiu eu? Cel putin arata bine biroul lui! Numele pe care angajata aia l-a strigat... Kim.... domnul Kim... Kim Kai? Suna ciudat... nu cred... Kai e doar porecla? Sau asa in cheama?
La scurt timp dupa plecarea lui se aude o bataie in usa.
-Da!?
Aceeasi tanara care l-a strigat "domnule Kim" intra pe usa. Ma ridic si fac o plecaciune scurta in fata ei, ea raspunzandu-mi cu acelasi gest.