-Naeun? Ce a patit?
-DA-TE! Nu am timp sa iti explic.tip la Sehun care habar nu am ce cauta aici.
-Merg cu tine!
-Du-te in treaba ta!spun plecand la fel de grabit spre birou.
-Du-o afara. Are nevoie de aer.
Ideea lui a fost buna. Merg cu ea afara si ma asez pe o banca. Inca e in bratele mele. Ii asez capul lipit de pieptul meu.
-Naeun! Raspunde!raspunsul ei intarzia sa apara.
-Cum e? E constienta?intreaba Sehun care m-a ajuns din urma.
-Ti se pare constienta?ii spun taios.
-Fa ceva!
-Fa tu ceva! Ce ai vrea sa ii fac?
-Tu esti iubitul ei! Nu eu! Fa-i respiratie gura la gura.
-Ce?spun si inghit in sec. Sa ce?
-Sa ii faci respiratie gura la gura! Ce e asa greu sa o saruti. Parca nu ai mai facut-o. Haide. Nu mai sta atat. Sau sun la 112?imi spune Sehun din ce in ce mai panicat. Mda...daca ar si fi iubita mea...poate as fi sarutat-o. Dar acum o s-o fac. Chit ca nu e iubita mea...inca.
-Azi, Kai! Azi!
Imi apropii buzele de ale ei si inspir aer adanc in piept. Cativa milimetri me desparteau. Simteam ca ma ia si pe mine cu lesin, dar daca nu o faceam eu o facea Sehun... si asa lui Naeun i se aprinsesera calcaiele dupa el. Daca o mai saruta, se indragostea de el. Nu o sa-l las.
Buzele mele i le ating pe ale ei si expir aerul tras in plamani pentru a o trezi pe Naeun. Repet inca de doua ori actiunea si cand sa o fac si a patra oara niste ochi negrii se deschid iar eu ma indepartez de buzele ei. Ma priveste confuza. Respira sacadat dar macar era bine. Obrajii ei devin rozalii cand ii intalneste privirea ingrijorata a lui Sehun. Ughh, chiar ca il place.
-Multumesc. Spune si se ridica din bratele mele si se aseaza pe banca, langa mine dar la o distanta considerabila.
-Ce cauti aici?
-Am venit cu niste treburi si l-am vazut pe Kai alergand cu tine in brate pe hol.
Tusesc pentru a le atrage atentia si zic:
-Pardon, m-ai lovit!
-Nu te-am vazut. Crezi ca era intentionat?
-Poate!spun rautacios si ma trezesc cu un pumn umar din partea lui Naeun.
-Nu mai fi asa!spune dupa ce ma loveste. Era deranjata de comportamentul meu fata de Sehun.
-Cum asa?fac pe inocentul desi stiu ca la Naeun nu merge niciodata.
-Haide! Sa mergem. Scuze, Sehun! E artagos de dimineata!
-Ba nu!spun pe un ton copilaros.
-Bine, Naeun! Ne mai vedem. Ia asta!spune si intinde ceva.
Naeun apuca hartia si o pune in buzunarul blugilor si apoi plecam. Intram inauntru si ea isi ia geanta si iese pe usa.
-Naeun? Ce faci?
-Plec! Plec acasa. Acasa la mine!
-De ce? Stai ce? Naeun, ce tot spui?
-De ce reationezi in halul asta? De ce pretinzi ca esti iubitul meu? De ce ii raspunzi asa lui Sehun? De ce tocmai lui?
-Nu imi inspira incredere. Ai vrea sa imi pun o masca de om bun si de treaba cand nu suport persoana aia? Nu pot, Naeun! Nu pot! Intelege-ma! Sunt sincer mereu si spun totul direct.
-De ce nu esti si cu mine asa?
-Sunt. Sunt la fel! Asa sunt eu! Nu-mi pot controla temperamentul vulcanic. Apare cand vrea el, si dispare la fel de repede.
-Kai, nu mai gasi scuze mereu. Imi pare rau ca ti-am ocupat camera si ca am facut chestii care tie probabil nu-ti plac.
-Naeun! Nu mai glumi cu astfel de lucruri.
-Nu glumesc, Kai! Chiar plec!
-Naeun, asteapta!spun si alerg dupa ea in incercarea sa o prind. Deja se urcase in taxi si plecase. Ma intorc in birou,imi iau sacoul pe mine si imi pun telefonul in buzunarul sacoului si plec spre parcare. Urc in masina si gonesc pe sosele spre casa. Mi-e frica. Sper sa nu fi plecat inca.
Intru pe usa si o caut cu privirea pe Naeun.
-Naeun! NAEUN! Unde esti? Linistea din casa ma inspaimanta. Intru in camera si o vad pe Naeun strangand toate hainele in sacose.
-Naeun!spun cu vocea tremurand.
-Kai, lasa-ma sa plec. Te rog!
-Naeun! Ce am facut asa de grav incat sa ma...parasesti?
-Te comporti urat cu persoanele care incearca sa se apropie de mine. Nu mai pot suporta. Nu ma poti inchide intr-un glob de sticla si sa ma lasi acolo ca nimeni sa nu ma poata atinge, intelegi?
-Nu vreau sa iti fac asta... Naeun...
-Nu, Kai. Lasa scuzele. Sper sa ai o viata frumoasa fara mine!
-Naeun! Te rog!
-Nu, Kai! Deja e prea mult. Mult prea mult.
O privesc neputincios iesind pe usa si o lacrima mi se scurge catre barbie...am pierdut-o... si pe ea... sunt un monstru... un adevarat monstru.
*Perspectiva lui Naeun*
Plecasem de la Kai...dar unde ma duceam?Acasa? El e acum casa mea... o sa ma intorc la tata... sper ca a inteles cum e fara mine si ma va pretui mai mult. Lacrimile se scurg neincetat pe obrajii mei. Deja imi e dor de el. Nu pot sta fara el. Dar nu ma pot intoarce.
▫▫▫
Intru pe usa si il vad pe tata stand pe canapeaua veche si murdara. Intreaga casa era imbibata in mirosul de alcool si fum de tigara.
-Unde ai fost?spune balbait. E beat. De fapt, ce ma mir, asa e mereu.
-Conteaza?
-Comentezi la mine?
-Nu. Am venit...acasa. Asta e ce ar trebui sa conteze.
-Vino aici!
-Lasa. O sa merg in camera mea.
-Am zis sa vii!se ridica de pe canapea si se indreapta spre mine incercand sa mearga drept dar fara prea mare reusita.
Ma apuca de par si incearca sa ma sarute. Ma zbat dar reuseste sa se apropie de mine dar il lovesc cu pumnii si picioarele pana cade jos. Imi iau sacosele cu haine si ies pe usa alergand. Nu o sa ma mai intorc niciodata aici. Unde sa merg?
YOU ARE READING
Lost On You
Fanfiction-Eu am plecat de aici! spun apucând în mână clanța uşii dar sunt prinsă de mână şi strânsă tare. Un scâncet îmi scapă printre buze şi sunt întoarsă cu fața spre... el... aşa o să îi spun din moment ce nu îi ştiu numele. -Rămâi aici!
