Capitolul 15.

147 28 1
                                    

*Perspectiva lui Kai*
-Kai, ce o sa facem in casa pana luni?  E abia joi...deja ma plictisesc aici!se plange ea stand pe canapea langa mine butonand telecomanda.
-Nu stiu...ce vrei sa faci?
-Nu stiu... vreau sa ies. Nu! Vreau sa desenez dar nu mai am nimic... nu am caietul cu desene... nu mai am creioanele...
-Sunt acasa la tine?
-Da...
-Vrei sa mergi sa le iei?
-Nu ma mai intorc acolo, Kai!
-Mergem impreuna sa le luam.
-Nu vreau sa il cunosti pe omul ala oribil...
-Cand nu e acasa mergem, vrei?
-Nu exista moment in care nu e acasa... nu munceste... sta doar acasa.
-Haide! Mergem oricum. Luam lucrurile importante si plecam. Nu o sa se intample nimic rau. Sunt eu acolo.
-Bine.spune invinsa dar cu o teama in voce.

▫▫▫
Plecasem deja spre casa ei. Cu cat distanta pana la casa ei se micsora cu atat ea devenea mai nelinistita. Ii iau mana in a mea si ea ma priveste scurt. Ii privirea ei se citea un "multumesc" si ii raspund cu un zambet care speram sa o incurajeze.
-Kai...nu stiu daca e bine sa fii aici.
-Nu imi pasa daca e bine sau nu, dar nu am de gand sa te las singura.ii spun si ii strang mana usor.
-Bine!
Intram in casa fara sa batem la usa. Un fum dens si un miros de alcool ne intampina de cand pasim pe usa casei. Ceea ce era inauntru era aproape o ruina. Toata mobila era veche si prafuita, peretii erau plini de igrasie si varul care odinioara era alb acum avea o tenta de galben in el iar pe alocuri lipsea tencuiala.
Podeaua din lemn acoperita cu un covor care avea gauri de la tigarile stinse pe el scartaia sub presiunea pasilor nostrii. Lacrimile imi intepau ochii cand ma gandeam in ce fel traia Naeun de ceva vreme aici. Oare asa a fost din totdeauna? Locul asta era aproape la fel de infricosator ca iadul in imaginatia mea. Acum aproape ca o inteleg pe Naeun cand a zis ca acasa la ea e un infern. Urcam scarile care aproape se prabuseau sub greutatea noastra usor, pasind nesingur. Naeun ma strangea de mana din ce in ce mai tare cu cat inaintam pe holul nesfarsit. Ajunsesem in dreptul camerei tatalui ei, dupa spusele lui Naeun, si din camera se auzea zgomot dar nu aveam de gand sa intram in camera aceea. Mergem si intram in camera lui Naeun dupa ce aceasta o descuie cu o cheita de la gatul ei si raman blocat in fata usii. Camera ei... parca era rupta din peisajul asta ingrozitor. Peretii albi fara nicio urma de igrasie, mobila desi era veche era curata si totul in camera ei era ingrijit. O privesc cum se apleaca in fata biroului plin de carti. Probabil mergea la facultate... dar e vara...
-Ia si cartile alea!
-Nu mai am nevoie de ele...
-Ce sunt?
-De la facultate... deci aveam dreptate, mergea la facultate.
-Ai renuntat la facultate?
-Da... nu am mai avut bani sa platesc taxa...
-Ia cartile de acolo! O sa continui facultatea! Nu poti ramane asa.
-Dar Kai...
-Naeun, hai sa nu ne certam aici. Ia-le si pe alea si gata!
Scoate un caiet galben cu niste inscriptii pe el dintr-un sertar si un penar negru simplu si mi le da sa le tin.
-Nu, tine-le tu pe astea! Duc eu cartile alea!
Ma duc si iau cartile si vad jos langa birou o poza cu Naeun cand eram mai mica si o femeie care semana cu Naeun... probabil e mama ei... Naeun isi punea cateva haine in rucsac.
Iau poza si o pun in buzunarul blugilor.
Naeun iesise deja pe usa camerei si inainta spre scari. O voce groasa se auzi in intreaga casa.
-Ce dracu cauti aici?
-A-am venit s-sa iau ceva...
-Nu iei nimic din casa asta!la scurt timp se aude ceva cazand jos.
Ies din camera lui Naeun si o vad impietrita in fata omului care cred ca era tatal ei. Era intr-o stare avansata de ebrietate dar vad ca inca se tinea bine pe picioare. Caietul lui Naeun era jos la picioarele barbatului si toate creioanele era imprastiate pe podea. Lacrimi amare incepusera sa se scurga pe fata lui Naeun.
Ma apropii de ea si o prind de mana si ii spun:
-Sa mergem! Ia doar caietul.
-Tu cine dracu mai esti?spune barbatul apucandu-ma de tricou.
-Sunt Kai!spun calm incercand sa ma abtin sa nu-l lovesc de fata cu Naeun.
-Ce cauti in casa mea?
-Asta e o casa? Credeam ca am venit in vizita la ruinele din oras. Termin fraza si un pumn ma loveste in burta care aproape ma pune la pamant. Naeun tipa cand il vede pe tatal ei ca m-a lovit si vine spre el incercand sa-l opreasca pe tatal ei din a ma lovi. O impinge si se loveste cu umarul de perete.
-Naeun pleaca! Du-te la masina!strig si Naeun se apleaca si ia un creion si caietul si iese in lacrimi pe usa uitandu-se la mine. Ii aprob din cap ca o sa fiu bine si iese.
Tatal ei ma apuca de tricou iar si incearca sa imi dea un pumn in fata dar reusesc sa ma feresc. Ii dau un picior in burta si cade in genunchi. Plec spre usa dar o durere ingrozitoare imi acaparase capul si apoi un zgomot ca atunci cand ceva se sparge. Imi pun mana la ceafa si simt ceva cald si umed. Iau mana si vad sange. Aruncase cu ceva in mine... era o vaza gasita in hol. Ma grabesc spre usa si ies. Urc in masina si Naeun imi vede sangele scurgandu-se pe ceafa in jos.
-Kai! Ce ti-a facut?
-Nu-i nimic. Sunt bine.
-Nu poti conduce asa! Hai la spital!
-Mergem acasa!
-Nu te incapatana. Nu esti bine! Te rog!spune punandu-si mana pe mana mea.
-Bine.spun invins. Vedeam si eu ca nu sunt bine deloc. Vederea mi se incetosa iar eu clipeam din ce in ce mai des pentru a face "ceata" ce imi aparea in fata sa dispara. Ameteam din ce in ce mai tare si somnul ma cuprindea.
-Kai! Opreste. Conduc eu.
-Nu... nu poti... nu ai carnet.
-Am! Desi urasc sa conduc. Opreste.
O ascult si opresc masina pe marginea drumului si Naeun urca la volan.
-Ramai cu mine! Te uiti sa vezi cum conduc, da?incerca Naeun sa ma tina treaz.
-Dar imi e somn...
-Nu, Kai, nu iti e somn! Stai treaz ca mai avem putin.
-Bine.

▫▫▫
-E grav?intreaba Naeun vizibil ingijorata.
-Nu. Doar o contuzie usoara. Va avea ameteli destul de des o zi, doua dar nimic mai grav. Sa nu se loveasca in locul ala pentru ca se poate agrava.
-Multumim doctore!spun si zambesc usor.
-Pentru nimic.spune doctorul si iese pe usa.
-Doctore, e nevoie sa ramana aici peste noapte?spune Naeun
-Nu. Poate merge acasa. Sa nu faca prea mult efort, dupa cum am zis, o sa ameteasca daca face efort.
-Multumim inca o data.

▫▫▫
-Mai bine nu mergeam acolo... e doar vina mea.
-Ba nu, Naeun... nu e vina ta... eu am insistat.
-Nu Kai! E vina mea. Imi pare rau ca suferi pentru mine...
-Nu sufar... nu doare!
-Ai capul spart. Cum nu doare? Kai, nu sunt un copil ca sa ma poti mintii asa usor.
-Chiar nu doare!
-Doamne... bine ca e doar atat... nu stiu ce as fi facut daca era mai grav.
-Bine ca nu e grav. Sunt bine. Mergem?
-Bine. Dar nu conduci tu!
-Vrei tu sa conduci?
-Nu vreau...
-Atunci conduc eu.
-Daca nu vreau nu inseamna ca te las pe tine sa o faci. Conduc doar pentru a nu te forta tu prea mult.
-Vaaai! Ce draguut... te sacrifici pentru mine.spun chicotind.
-Nu! Doar ca ma simt vinovata si te rasplatesc cum pot si eu!
-Tot aia e!
-Ba nu!spune si scoate limba la mine.
-Vezi sa nu-ti cada cand o scoti!
-Nu cade! Fi sigur!

Lost On YouWhere stories live. Discover now