E interzis sa te iubesc {Hinny Story}

Capitolul 39

*Ginny Pov.*

Inca se simtea puterea care incepea sa se intensifice in sangele meu in ciuda oricarei vointe proprii. E ceva ce inca simt...dezamagirea lui Harry inca a ramas o imagine clara in capul meu. Gandeste pozitiv,Ginevra! Dar cum sa gandesti pozitiv in momentul asta in care te pregatesti de un razboi si esti de partea cealalta a baricadei decat ar fi trebuit?

Camera de Zi era goala,sau asa credeam pana cand am simtit o mana mangaindu-ma pe umarul drept. Mi-am intors privirea pentru a-l vedea pe Draco cu un zambet sters.

-Imi pare rau!imi spune el. Imi imaginez cat poti sa suferi acum...

-Nu sti Draco asa ca nu incerca sa ma linistesti pentru ca nu poti.ma rastesc eu la el

-Ginny,eu...

-Vreau sa fiu singura!

-Ba nu vrei. Ai nevoie de un umar pe care sa plangi si o ureche care sa te asculte. Ti le pot oferi pe amandoua!

Isi scoate bagheta din roba si,in secunda urmaroare, urechia sa i se afla in palma,intinzandu-mi-o. O urma de zambet apara pe buzele mele,dar fu destul de trecator.

-Si umarul?intreb eu

El doar se aseza langa mine si imi facu semn sa imi las capul pe umarul lui.

-Vorbeste-mi!

***

Frica... Oricât de curajoasă voiam să par, frica se instala puternic in interiorul meu. Durerea... Oricât de mult voiam să mă ascund in spatele unei armuri rezistente, durerea era acolo, impingandu-mă pe marginea prăpastiei.

Astea au fost sentimentele pe care le-am simțit cand am auzit prima chemare la confruntare.

Nu mai eram langa Draco, eram in drum spre Camera de Zi, trebuia sa o gasesc pe Hermione.

*Harry Pov.*

Eram singur... Oricât de multi elevi dispuși să lupte erau in Hogwarts in momentul de față, eram singur. Nu mai aveam îndrumare. Dumbledore nu mai era aici sa imi spuna cum sa procedez. Trebuia sa ma descurc singur si asta ma înfricoseaza.

Biroul lui Dumbledore părea atât de schimbat in absenta directorului. Camera nu mai mirosea a viata si a vise care merita îndeplinite. Se simțea un iz de moarte, de sânge, de suferinta.

Lumea începea să se schimbe chiar sub ochii noștri și Voldemort urmă sa atace in orice moment.

Nu imi era frica de moarte si simteam in noaptea asta urma să mor.

*Ginny Pov.*

-Severus? Ce se intampla? De ce simt ca mi se scurge viața din mine? ii spun eu panicată.

-Ne cheamă. Unde e Draco?

- Nu stiu. Ajuta-ma!

Profesorul Plesneala își puse o mână in spatele meu si m-a condus până afara. În întuneric, am fost învăluită intr-un fum negru si târâtă spre cer.

***

Conacul Malfoy era neschimbat. Atmosfera sumbră era inca prezentă. Nu vreau sa intru, dar Severus ma împinge in continuare de la spate.

-Haide! Incearca sa te tii pe picioare. Nu mai avem mult.

Si pentru prima dată am vrut să renunț. Atunci. Acolo. În grădina conacului Malfoy.

-Severus, de ce ma afecteaza atât de tare semnul acum?

- Nu stiu, dar cred ca vei primi un tratament special odată ce trecem de usile astea.

Am vrut să tip la el sa ma lase acolo. Voiam să rămân acolo in durerea mea. Și eram atât de aproape sa reusesc cand chipul lui Harry imi aparu in minte. Zâmbetul lui, ochii lui verzi care ma priveau drăgăstos.

Parca trasa cu o seringa, toată durerea dispăru. Forta mea era in Harry. Cauza mea era supraviețuirea lui. El era cel mai important. Cel care merita sa trăiască, sa se îndrăgostească și să aibă o familie mare si fericita. Eu nu as fi putut niciodată să îi ofer asta. Sunt prea stricată. El merita totul si destinul lui era in mâinile mele.

Nu imi era frica de moarte si simteam ca in seara asta urma să mor.

Hey,prieteni! Ma bucur atât de mult ca m-am reîntors la această carte. Probabil că puțini dintre voi stiti ca aceasta cartea a fost scrisa si publicată în 2016. Ulterior, a fost repostata in 2019. Vreau sa cred ca am evoluat puțin ca mod de scris, dar cel mai bun arbitru pentru asta esti tu, cititorul. Capitolul asta pare diferit de celălate? E mai bun decât ce ati citit pana acum în această carte?