Fantoma noptii

Capitolul 3

Cand Meg se trezi cateva ore mai tarziu, camera rece din piatra parea mai degraba un mormant decat o temnita. Lumina slaba a lumanarilor oscila in intuneric miscata de un vant invizibil. Meg ramase nimiscata, tremurand sub patura de lana. Se ridica, isi indeparta parul de pe fata si isi stranse halatul mai bine pe langa corp. Putina lumina care inainte intra prin ingustele ferestre disparuse. Spera ca temnicerul ei sa catadicseasca sa vina cat mai repede. Se imbraca si se aseza pe saltea incercand sa citeasca la lumina lumanarilor cand auzi sunetul unei chei in usa. Vazu o umbra, si isi retinu respiratia pana cand zari silueta inalta a lui Salvatore. Respira usurata.

- V-ați odihnit bine? -intreba barbatul.

-Nu - raspunse, cu voce calma. Nu avea intentia de a arata cat era de speriata.

- Presupun ca  Majestatea Sa este dispus sa imi acorde o audienta.

-Nu presupuneti nimic. O sa va schimb camera.

- Sa nu imi spuneti ca mai aveti si alte temnite.

- Aceasta casa are atatea camere incat ati putea sa va petreceti luni intregi aici fara sa dormiti de doua ori in acelasi pat.

-Nu am de gand sa raman luni intregi aici - spuse, incapabila sa isi ascunda tremuratul de panica.

Salvatore ii dedica un zambet malitios.

- Asta depinde de Ethan. Cel putin in noua camera o sa aveti un pat adevarat. Si carti.

- Cred ca o sa raman aici.

- Fetito, asta nu depinde de tine. Daca crezi ca nu pot sa i-au cu forta pe cineva atat de mic ca tine, atunci nu stii nimic. Ar fi mai bine sa te ridici si sa ma urmezi.

-Nu imi spune fetito. Numele meu este Meg. Pentru dumneavoastra sunt domnisoara Carey. Nu cred ca v-am dat permisiunea sa ma tutuiti.

Meg respira profund pentru a prinde curaj, apoi se ridica si isi puse cartea in geanta.

-  E mai bine. O sa va placa noua camera. Are o priveliste minunata a acestui camp lasat de mana lui Dumnezeu. Vreau sa spun ,atunci cand nu ploua.

- As prefera sa vad Chicago. Cand pot sa il vad pe Winslowe?

- Cand el va spune . Nu mai repede. Eu, in locul dumneavoastra, nu m-as grabi  - iesi din camera si Meg il urma. - Nu ati auzit ce spun oamenii din sat despre el?

- Si de ce credeti ca eu am vorbit cu oamenii din sat?

- Ati oprit sa faceti plinul la benzinaria lui Ferdy. Nu cred ca acel batran bandit va lasat sa plecati fara sa va impuie inainte capul cu povesti.

- De unde stiti ca am oprit acolo?

Barbatul continua sa mearga si Meg nu avu alta solutie decat sa il urmeze.

- Am sursele mele. Pun pariu ca va povestit ca doamna Maclnerny a innebunit dupa ce l-a vazut pe Ethan.  Va spus si despre vaci? Ca au ramas fara sange dupa ce el s-a mutat aici? Si despre copiii?

- Copiii? -intreba Meg, tematoare.

- Au fost cativa care au venit pe aici si de atunci nimeni nu i-a mai vazut.

-  Totul e inventat de dumneavoastra.

- Nu, acestea sunt genul de povesti pe care le spun oamenii precum Ferdy. Oamenii cred asta si alte lucruri mai rele.

- Mie mi se par povesti din Evul Mediu. De ce nu l-au ars inca?

- Le-ar placea sa o faca, domnisoara. Bineinteles ca le-ar placea. Dar nu pot sa il prinda. E ca o fantoma.

- Ajunge !  Astea sunt minciuni.

Salvatore izbucni in ras.

- Majoritatea da. Dar exista si o parte de adevar.

Se oprise in fata unei alte usi, tot din lemn gros. Meg nu stia cat timp mersesera. Pierduse din nou sirul scarilor si coridoarelor.

- Ce parte e asta?

Salvatore deschise usa, luminand intunericul cu lumanarea sa.

- In partea aceasta a casei au disparut copiii.

Daca cealalta camera parea o temnita medievala, cea noua era mai degraba un castel. Patul enorm situat in centru pe o platforma domina restul camerei. Ferestrele erau situate mai jos in peretii de piatra si nu aveau gratii. Intr-un colt se afla un scaun tapitat si o comoda din lemn. Draperiile de la pat erau aurii cu mici broderii violete.

Il observa pe Salvatoare apropiindu-se si aprinzand candelabrele care se afla in fiecare colt al camerei.

- Suneti sigur ca m-ati adus in locul potrivit?

- Ordinele lui Ethan. Crede ca meritati un tratament mai bun. Asta pentru ca nu va vazut inca. - Baia este acolo. E aproape la fel ca si cealalta. Am comandat niste haine pentru dumneavoastra, dar o sa ajunga abia maine. Pana atunci, in acele cufere aveti lucruri care o sa va fie de ajutor.

- Ati comandat haine? Cum? Nu am vazut nici un telefon pe aici. Si de ce v-ati derajat sa o faceti? O sa raman doar pana luni cand o sa imi fie scoasa masina din noroi.

- Ve-ti ramane pana cand Ethan va spune. Si avem un fax bun. Federal Express va aduce hainele.

- Atunci, as putea sa plec cu ei. - Consultati-va cu Ethan. Mi-ar placea sa il vad odata.

- Asta e posibil sa nu se intample.

Frustrarea lui Meg incepea sa se impuna in fata fricii.

- Ce vreti sa spuneti cu asta? -intreba furioasa.

- Vreau sa spun ca lui Ethan nu ii place ca oamenii sa il priveasca. Ar fi trebuit sa stiti asta. Daca decide sa vorbeasca cu dumneavoastra, probabil o va face pe intuneric.

Meg ramase fara cuvinte. -Daca decide? -repeta . - Mai sunt si alte alternative?

- Una, sa ramaneti aici pana se razgandeste. Si a doua, sa va ceara sa plecati si sa se concentreze pe cruficicarea tatalui  dumneavoastra. Daca eu as fi in locul dumneavoastra, as spera sa se decida pentru prima alternativa.

- Si eu sper sa decida sa termine cu aceasta melodrama si sa vorbeasca cu mine in seara aceasta.

- Si asta ar fi o posibilitate. O sa va cominic cand o sa va aduc cina.

- Nu vreau nimic.

- Oricum , o sa va aduc. Relaxati-va. Cel putin aveti carti din belsug pentru a citi - spuse el, facand un semn catre biblioteca.

Meg nu o vazuse inainte. Era plina de carti. Camera era prea intunecata pentru a citi titlurile, dar cel putin, vor fi o usurare daca se vedea obligata sa astepte mult.

- O sa ma intorc - anunta barbatul din pragul usii.

- Sper ca nu ma inchideti din nou - spuse Meg cu voce tremuranda.

- E spre binele dumneavoastra, domnisoara. Locul asta poate fi foarte periculos.

Inchise cu cheia inainte ca ea sa apuce sa ajunga la usa. Usa grea din lemn ii atenua strigatele, asa cum pasii grei ai barbatului se indepartau.