Fantoma noptii

Capitolul 6

Ethan Winslowe ramase in scaunul lui nemiscat, observand-o pe Meg cum se clatina in spatele lui Salvatore.  Isi lasa capul in jos chinuit de remuscari. Ea avea dreptate. Cine se cedea el pentru ai judeca pe ceilalti ? In special avand in vedere ca o mintise. Nu avea intentia de ai ierta tatal. Chiar daca ea s-ar prezenta in fata lui imbracata doar cu o funda. Zambi amar imaginandu-si-o asa, apoi isi termina de baut whisky-ul cu apa. Statuse acolo asezat, luand cate o inghititura de whisky si privind-o. Ochii lui erau mult mai obisnuiti cu intunericul decat ochii ei. Putuse sa ii vada pielea alba ca portelanul, conturul buzelor ei pline si tarandafirii si furia pe care o exprimau ochii ei. Era puternica, incapatanata si era dispusa sa il infrunte. El era dispus sa o mentina ocupata acolo in timp ce ii distrugea tatal. Ii se paruse ca nu arata prea bine, dar presupuse ca probabil era din cauza stresului si a oboselii. Desi adevarul era ca Meg nu dadea impresia unei femei stresate. In plus, camera lui era mai degraba rece , si nu o sauna asa cum ii spusese ea. Din start nu il atragea ideea de a avea o femeie bolnava in casa lui. Nu ar mai fi distractiv.

Se deschise usa si Salvatore aparu in prag.

- S-a retras  Ethan, dar nu arata prea bine.

Ethan se intoarse spre consola de monitoare si le aprinse. Meg Carey se intinse in pat, fara pantofi, dar cu hainele pe ea. Avea ochii inchisi si parea ca respira intretaiat.

- La naiba -spuse Ethan. -Intr-adevar pare bolnava.

- Atunci de ce  nu o lasi sa plece? Mai ales daca nu ai intentia de ai ierta tatal.

Ethan il privi cu atentie pe barbat.

- Nu ma cunosti inca, Salvatore?

Salvatore afirma din cap.

- Ba da, dar repet intrebarea. De ce nu o lasi sa plece?

- Pentru ca nu vreau. Mai ai vreo intrebare?

- Si daca are nevoie de un medic?

- Atunci o sa il chemam pe bunul doctor Bailey. Presupun ca ar putea sa o vindece. Si pana atunci, serveste-mi un alt pahar. Il privi in timp ce ii pregatea bautura. Se gandi la Megan Carey. Daca era bolnava, lucrul acela nu presupunea decat o mica incovenienta. Va trebui sa aiba rabdare. Avea planuri pentru ea. Voia sa vada furia in ochii ei. Voia sa ii vada ura si fascinatia. Si voia sa vada ce se va intampla cand in sfarsit o va face a lui.

Megan visa din nou. La fel ca data trecuta erau vise ingrozitoare . Se trezi de mai multe ori in intunericul camerei din turn. Putea sa auda zgomotul tunetelor, si ploaia care se lovea de geamuri. Ramase acolo intinsa, privind intunericul si gandindu-se la Ethan Winslowe. Ii spuse ca, daca va scapa, il va lasa in pace pe Reese. Asa ca nu avea alta solutie decat sa incerce. Dar si-ar fi dorit sa se simta ceva mai bine. Avea gatul inflamat, pieptul o ardea si simtea frig si caldura in acelasi timp. Nu ar fi mirat-o deloc ca Salvatore sa ii fi otravit mancarea, dar se simtea rau de dinainte de a manca. Un lucru era clar. Nu putea ramane acolo, in mainile unui maniac. Trebuia sa plece si trebuia sa o faca cat mai repede. Tatal ei o va intelege. Facuse tot posibilul pentru el si reusise doar sa intre intr-o incurcatura si mai mare. In intunericul, luminat de doar cateva lumanari, nu putu sa isi gaseasca pantofii. Nu conta. Era primavara. Putea sa mearga desculta. Stia ca Salvatore nu mintise cand ii spusese ca doar o masina de tractiune putea sa ii scoata masina din noroi. Trebuia sa mearga pe jos pana va gasi pe cineva care sa o ajute. Era sigura ca  unul dintre locuitorii din Oak Grove o va ajuta. Locuitorii din Oak Grove il urau pe Ethan suficient de mult pentru ai face de petrecanie.

Si, daca nu era asa, va continua sa mearga. Nu pe unde venise. Acea zona era pustie, dar daca va merge tot inainte, va gasi pe cineva care sa o ajute. Isi amintea vag acea voce profunda care ii spuse lui Salvatore sa ii lase cheia. Era in usa . O privi un moment, nevenindu-i sa creada ca ar putea fi atat de usor. Scarile erau pustii, luminate de o lumina slaba care provenea de la o lampa cu gaz. Privi in jos  si nu putu sa evite  sa nu se gandeasca ca ,daca aluneca si cadea ar putea sa moara si nimeni nu o va mai gasi vreodata. Salvatore va scapa de corpul ei, iar tatal ei, care era un las, se va preface ca nu stie  unde plecase ea. Va presupune ca Winslowe nu va indrazni sa il denunte si totul va reveni la normal. Pana nu ajunse la ultima scara nu ii trecuse prin minte sa isi analizeze gandurile ei ciudate. Nu isi putea imagina ca tatal ei ar da uitarii moartea fiicei  in schimbul sigurantei lui. Fara indoiala, nu avea mintea limpede. Ajunsese deja la baza scarilor. Se invartise de atatea ori in jur incat pierduse simtul orientarii. Isi amintea vag ca facuse la stanga atunci cand merse sa discute cu Winslowe, asa ca decise sa o ia la dreapta, ghidandu-se dupa sunetul ploii. De indata ce va gasi o usa sau un geam va iesi din casa. Dupa ce ratacise cateva minute prin intuneric, incepu sa se roage cu disperare pentru a gasi o iesire. Sunetul ploii, care parea ca se aude de aproape, era innebunitor, promitandu-i o libertate care parea de neatins. Isi dadu seama ca plangea si cand mainile ei atinsera un cristal rece, aproape ca il recunoscu. Isi sprijini capul de el, si privi intunericul care se afla de partea cealalta. Trebuia sa iasa de acolo cat mai repede posibil. Durerea din piept era aproape insuportabila si caldura era pe punctul de a o sufoca. Avea nevoie de aer proaspat altfel va muri. Incerca sa loveasca geamul cu pumnul, dar era prea slabita pentru al sparge. Si atunci intelese ca nu era un geam, ci usa unei terase. Si era deschisa.

Iesi afara, in ploaie si facu cativa pasi inainte de a se prabusi. Percepu mirosul pamantului umed si a florilor de primavara. Auzi ca se apropie cineva de ea, dar nu simti teama. Nu era vreun scaun cu rotile si nici vreun Salvatore. Barbatul care se apropia era inalt, salb si batran. Ingenunchie langa ea. Meg ridica privirea si contempla un chip plin de riduri si ochii cei mai amabili pe care ii vazuse vreodata. Intinse mana spre el si incerca sa spuna ceva, dar unicul sunet care ii iesi din gat fu un strigat intretaiat si mana ei atinse doar aerul.

- Nu incercati sa vorbiti -spuse batranul. - O sa merg sa caut ajutor.

- Nu ma lasati -murmura ea. Nu il lasati sa ma gaseasca.

- Nu o sa va faca nimeni nici un rau. Va promit. Nu o sa las sa va faca rau. 

Megan se gandi ce  ar putea face acel batran in fata fortelor raului. Dar, in schimb, crezu in cuvintele lui . Stia ca trebuie sa se ridice in picioare, dar muschii ei nu o ascultau. Isi lasa capul sa cada pe pamantul umed si rece si inchise ochii.

- Ethan a plecat -se auzi vocea lui Salvadore.

Ethan se trezi brusc. Se ridica si privi consola de monitoare. Turnul era gol, usa deschisa, iar pantofii lui Meg erau inca langa pat.

- A scapat mai repede decat am crezut. Cred ca febra ei a fost o prefacatorie. E la fel de inselatoare ca si tatal ei.

- Nu cred -spuse Savatore , ezitant.

-Nu? Cred ca ar trebui sa te simti usurat. Nu iti placea ideea de a o tine aici. Si aveai dreptate. Nu era o idee prudenta. Dar cand am fost eu vreodata prudent? Acum nu mai conteaza. Putem sa ne concentram pe Reese Carey fara ca fiica lui sa ne distraga.

- Nu cred ca se prefacea.  Ethan ai promis ca o vei lasa sa plece vie si nevatamata . Iar fata asta a plecat fara pantofi si fara haina. Uite cum ploua afara. In plus de asta e si frig.

Ethan il privi cu atentie.

- Si ce astepti sa fac? Sa le cer oamenilor din sat sa ma ajute sa o caut ?

- Oamenii aia nu o sa miste un deget. O sa merg eu sa o caut. Daca o gasesc, o voi scoate de aici si o voi duce la aeroport.

- Nu o sa faci asa ceva. O vei aduce inapoi.

- Ethan...

Ethan se ridica in picioare.

- Ma duc eu sa o caut. Tu  i-a  jeep-ul si du- te  dupla doctorul  Bailey. Daca este baut, trezeste-l. Daca refuza sa vina, foloseste revolverul, dar adu-l pe el si medicamentele de de care s-ar putea sa avem nevoie.

- Stii unde se afla ea?

- Sa spunem ca am o vaga idee. Si de asemenea cunosc locul acesta mai bine decat oricine. Chiar mai bine decat tine. Am mai multe posibilitati de a o gasi. Du-te, Salvatore. Daca este atat de bolava pe cum crezi tu , atunci nu mai trebuie sa pierdem timpul.

Batranul asculta si Ethan ramase in picioare un moment, intrebandu-se cum putuse sa intre intr-o astfel de incurcatura. O privire catre Megan Carey si isi pierduse simtul comun complet.

Salvatore avea dreptate. Trebuia sa o lase sa plece. Dar inainte trebuie sa se asigure ca doctorul Bailey nu o va omori cu una din oribilele lui doctorii si , de indata ce va fi in stare sa calatoreasca , o va lasa sa plece.

Fusese prea mult timp singur. Ajunse sa creada ca era un fel de Dumnezeu, un guvernator invulnerabil al unui regat pierdut. Trebuia sa revina cu picioarele pe pamant. Dar inainte trebuia sa o gaseasca pe Megan Carey. Si primul loc unde o va cauta va fi gradina lui Joseph.

Barbatul care se apropie de ea in intuneric nu era cel de dinainte. Nu putea sa ii vada fata din cauza ploii, dar era mai tanar si mai puternic. O ridica in brate fara nici un efort si Meg deschise gura pentru ai multumi, dar nu putu articula cuvintele. Nu stia cine era barbatul care o ducea inapoi in intunecata casa. Nu era Salvatore. Barbatul care o strangea la pieptul lui era mai slab. Nu ii spusese Salvatore ca in casa nu se aflau decat ei trei? Cine era acel barbat care o ducea in brate.

Si ce importanta avea ? Niciodata nu se simtise atat de rau precum se simtea in acel moment. Nu ar fi interesat-o nici daca ar fi fost  Jack Spintecatorul. Singurul lucru pe care il voia era ca acea durere in piept sa dispara. Voia doar liniste si siguranta si, dintr-un motiv ciudat, asta era exact ceea ce simtea in bratele acelui strain. Inchise ochii si se lasa prada intunericului care o inconjura.