Fantoma noptii

Capitolul 9

Mai trecusera inca trei zile pana cand Meg incepu sa se simta aproape normal. Trei zile pe care le petrecu in pat, mancand doar supa de pui si limonada. Trei zile in care o vazuse doar pe voioasa Ruth si pe sumbrul Salvatore. Trei zile in care citise tot atatea romane de Stephan King pe zi si cosmaruri noaptea. Trei zile in care nu ii vazu nici pe Ethan Winslowe, nici pe necunoscut, si nici pe misteriosul batran din gradina. Trei zile pentru a o lua razna. O mutasera intr-o alta camera, cu un etaj mai jos. Era echipata cu lampi care megeau pe baza de petrol si era in stil victorian, cu geamuri mari care lasau sa intre lumina soarelui. Hainele ei disparusera si acum purta o rochie alba vaporoasa care se parea ca apartinuse strabunicii lui Ethan Winslowe. Nu avea importanta. Materialul era moale si atat de fin incat parea aproape transparenta. Din fericire, era prea slabita pentru a iesi din camera.

Noptiile erau cele mai rele. Ziua dormea, dar miezul noptii o prindea treaza si singura in acea camera victoriana, fara nici o alta companie in afara de romanele lui Stephan King.

Se trezi speriata. Afara ploua si pe fereastra nu intra nici un pic de lumina. Lampile cu petrol erau stinse. Cauta chibriturile pentru a aprinde lampa de pe noptiera de langa pat. Impinse cristalul cu bratul si lampa cazu, sparagandu-se de podea. Mirosul de petrol umplu camera. Scoase un strigat si atunci auzi o voce care venea din intuneric.

- Nu te misca.

Meg nu il intreba cum intrase.

- E foarte intuneric.

- Daca te dai jos din pat, te vei taia la picioare. Salvatore va aduna maine cioburile.

- E foarte intuneric -repeta ea.

- Te vei obisnui.

Era mai aproape de ea decat mai devreme. Se misca silentios ca o pisica. Un scaun cu rotile ar fi facut un zgomot. Prin urmare, era evident ca putea merge. Sau poate ca plutea. Isi scutura capul pentru a alunga acea fantezie. Era un barbat, nu o fantoma.

- Poate ca iti va placea la un moment dat -spuse el cu o voce insinuanta. Noaptea nu lasa sa se vada uratenia si pastreaza secretele. La lumina lumanarii, toata lumea este frumoasa. Presupun ca esti destul de vanitoasa incant sa iti placa lucrul acesta.

- Adevarul este ca nu sunt o persoana vanitoasa.

Barbatul rase amar.

- Serios? Ma tem ca eu chiar sunt. Ceea ce e pacat, pentru ca nu am cu ce ma mandri.

Meg nu stiu ce sa ii raspunda. Era foarte aproape, la picioarele patului. Si stia fara nici o urma de indoiala ca era necunoscutul care o ingrijise cat timp fusese bolnava. Barbatul care o sarutase pentru a descoperi gustul gumei de mestecat. Ethan Winslowe. Se infiora in intuneric.

- Cand o sa ma lasi sa plec? -intreba.

- Iar incepem cu asta? Ce ne-am inteles? Ca nu o sa devi plictisitoare.

- M-ai fi lasat sa mor aici, departe de orice spital decent? Cum ai fi explicat disparitia mea? Cum te-ai fi decotorosit de cadavru?

- Eu nu dau explicatii nimanui -spuse el. Nu am de ce sa o fac. Si sa nu crezi ca nu pot sa ma descotorosesc de un cadavru daca ma vad obligat sa o fac. Nu imi subestima puterea, Meg. Pe aici nu e nimeni in afara de localnicii din Oak Grove si ei vor face tot ce le spun.

- Le este frica de tine. 

-Da. Dar tot eu sunt  singura lor sursa de venit. Daca nu fac ceea ce le spun eu, nu doar ca risca sa ramana orbi sau sa innebuneasca, dar de asemenea vor muri si de foame.

- Stii ce se spune despre tine?

- Stiu tot ce e nevoie sa stiu. De exemplu, stiu ca dupa ce ai citit Stephan King, esti moarta de frica.