Fantoma noptii

Capitolul 18

Meg nu era sigura la ce se asteptase sa gaseasca. Poate la ceva asemanator cu Lon Chaney cu fata lui scheletica din Fantoma de la Opera, sau cu Freddy Krueger cu acea manusa inarmata cu taisuri ascutite. Cand Ethan se intoarse incet spre  ea, era pregatita sa vada aproape orice lucru, cu exceptia a ceea ce vazu. Partea stanga a fetei lui se facu vizibila si Meg respira profund. Era incredibil de frumos. II vazu pielea maslinie, un ochi intunecat si frumos, o gura ampla si delicata si un pomete inalt si bine sculptat. Era chipul pe care il vazuse luminat de un fulger, si pe care il luase drept o halucinatie din cauza febrei. Atunci, el se intoarse de tot si Meg putu sa ii vada restul chipului. Un semn din nastere ii separa chipul in doua, formand o pata de culoare purpurie care se intindea de la frunte pe tot obrazul si disparand apoi in interiorul camasii. Cealalta pleoapa ii cadea usor peste ochi si gura se inclina in sus, proportionandu-i o usoara expresie satanica. Era o fata  care parea facuta intentionat cu scopul de a speria copii, si contrastul cu frumusetea celeilalte parti o facea si mai monstroasa. Nici una dintre cele doua parti ale chipului sau nu aratau nici cea mai mica expresie. O privi nemiscat, asteptandu-i reactia.

Megan era complet ingrozita. Nu de chipul lui si nici de reactia lui. Ii era teama sa faca sau sa spuna ceva ce nu simtea. 

Isi drese vocea si isi ridica umerii.

- Ce astepti sa fac? -intreba . - Sa strig si sa lesin?

Ethan se apropie de ea cu pasi amenintatori.

- Altii au facut-o.

Meg ramase acolo unde era, decisa sa nu dea inapoi.

- Nu vad de ce. Ai un semn din nastere.

- Asa il numesti tu? -o intrerupse cu furie. - De ce nu incerci sa imi dai sfaturi? Vorbeste-mi despre minunile pe care le face chirurgia cu laser.  Sau spune-mi ca nu ar trebui sa fiu atat de increzut. De ce nu imi spui ca sunt oamenii cu o stare mai rea decat a mea, si ca ar trebui sa fiu multumit cu ceea ce am?

Meg il privi, fascinata de contrasul acelui chip si de durerea pe care o citea in ochii lui.

- Eu niciodata nu as face asta -spuse. - Niciodata nu te-as minti.

Ethan era foarte aproape de ea.

- Ar trebui sa ma privesti pe deasupra umarului -spuse cu amaraciune. Nu ar trebui sa ma privesti in fata.

- Pentru a evita sa nu innebunesc sau sa orbesc? -intreba ea.

Simtea dorinta de al atingea, voia sa ridice mana si sa atinga acea fata si sa ii calmeze intr-un fel  acea durere. Isi dorea sa sarute acea gura pe care acum o putea vedea.

- Nu incerca sa ma convingi ca fata mea nu iti provoaca scarba. Tremuri.

- Ai abilitatea de a produce acest efect asupra mea.

Observa ca coprul lui Ethan ea tensionat. Furia lui era atat de mare incat nu o asculta, si nu il  lasa sa vada ca ea nu simtea nici teama si nici scarba.

- Minti -spuse cu amaraciune. - Stiu ca iti este scarba de mine.

- Asa crezi? -intreba.

 Nu mai gandi.  El era inalt. Ea era micuta si desculta. Se ridica pe varfuri, ii lua chipul in palme, il inclina spre ea si il saruta pe gura. Ethan o stranse mai tare la pieptul lui, raspunzandu-i la sarut  cu pasiune. Meg simti ca urma sa fie trasa spre un vulcan de emotii. Si ceea ce era mai rau ca isi dorea sa fie. Voia sa se contopeasca cu el, sa se piarda in placerea si in intumericul pe care el i le promitea. Dar, daca o facea, nu va mai ramne nimic din ea. Nu va mai avea existenta proprie. Acel gand o sperie.

Se indeparta de el, si Ethan o privi cu atentie.

- Vezi? Iti este teama de mine.

Meg nega.

- Nu -spuse. Imi este teama de mine insami. 

Apoi iesi in fuga din camera.

O parte din ea spera sa o urmeze, dar nu ii auzi pasii in urma ei. In graba ei, se ciocni de un perete si apoi continua sa inainteze, respirand intretaiat. Facuse intodeauna la  stanga pentru al gasi, asa ca va trebui sa faca la dreapta pentru a scapa. Cand ajunsese pe coridorul care ducea spre camera ei, avuse senzatia ca mersese ore intregi prin intuneric. In camera ei se vedea lumina, lumina pe care ea nu o aprinse inainte sa plece. Se opri un moment in pragul usii. Putea sa continuie sa mearga, dar nu se simtea capabila sa mai faca un pas. Inchise usa in urma ei si privi un moment catre camera video. Apoi se aseza exact in coltul de desubtul ei. Isi incolaci bratele in jurul genunchilor si inclina capul. Si atunci incepu sa planga.

De acea data, cand Ethan auzi usa deschizandu-se , stiu cu certitudine ca era Salvatore. Era asezat in camera monitoarelor, intins in scaunul sau, cu picioarele peste consola si cu ochii inchisi. Nu era nimic de vazut. Monitoarele erau deconectate si lumanarile care luminau incaperea incepeau sa se stinga.

- Ce s-a intamplat? -intreba Salvatore de inadat ce intra in camera.

Ethan zambi in intuneric. Acel barbat il cunostea prea bine. Putea sa ii interpreteze state de spirit fara teama de a se insela. Deschise ochii si se aseza in scaun, intorcandu-se spre prietenul lui.

- Ma gasit.

- La naiba ! Eu am inchis-o pe cea vrajitoare...

- Nu ii spune asa.

Salvatore respira profund.

- Bine. Am inchis-o, de asta sunt sigur. Mi-a cerut sa o ajut sa fuga. Eu era sigur ca , daca reuseste sa iasa va pleca.

- Poate ca s-a pierdut. Locul acesta nu este usor de strabatut -spuse Ethan co o voce inexpresiva.

- Poate -replica Sal, neincrezator. - Ce s-a intamplat?

- Vrei sa stii daca a tipat si a lesinat? Nu. E o femeie foarte puternica.

- Trebuie sa o lasi sa plece -spuse Sal.

- Poate. Dar inca am nevoie de ea aici.

- Te va distruge. Politia va incepe sa o caute mai devreme sau mai tarziu si Reese Carey ii va trimite direct aici. Mare minune ca nu a facut-o deja. Va dori sa se razbune si nu are nimic de castigat pastrand tacerea.

- De indata ce va incepe sa intrebe de fiica lui, isi va pierde singura baza. Eu detin marea majoritate a dovezilor impotriva lui si el stie. De asemenea stie ca nu am spus tot ce stiu F.B.I -ului. Deocamdata nu va vorbi.

- Chiar daca i-a disparut fiica?

Ethan zambi cu amaraciune.

- Crezi cumva ca Reese Carey este un barbat decent. Se va gandi la propriul lui bine si se va arata dispus sa isi sacrifice fiica in beneficiul lui. Probabil s-a convins ca sunt un fel de Fat -Frumos si ca aveam o aventura amoroasa.

- Lasa-o sa plece, Ethan. Putem sa ne intoarcem pe insula. Am fost fericiti acolo. Acolo poti sa duci o viata normala, departe de satul asta de nebuni si departe de ea. Iti va rupe inima. Te va distruge.

- Nu crezi ca sunt prea dur pentru asta?

- Nu -replica Sal, cu sinceritate. Cred ca ea te va omori. Lasa-o sa plece.

Ethan ramase un moment in tacere, gandindu-se la siguranta ascunzatorii lui, o siguranta pe care ea deja o distrugea cu ochii ei mari albastri si cu gura ei moale, cu acel corp irezistibil si cu spiritul ei neimblanzit.

- Inca nu -spuse.

- Va fi prea tarziu, Ethan.

- Inca nu , Sal -repeta.

Dar stia ca Salvatore are dreptate.