Fantoma noptii

Capitolul 20

Frigurosul si ploiosul aprilie ii facu loc caldurosului mai in acel mic colt desertic din Arkansas. Bobocii devenira flori : bujori, trandafiri si petunii , si Megan se obisnui sa lase deschise geamurile diferitelor sale camere. Le lasa deschise pentru a intra aerul cald si mirosul de primavara, dar de asemenea si pentru Ethan. Stia ca uneori se apropia de ea atunci cand dormea. Atunci visa ca o mana ii atingea fruntea intr-o mangaiere atat de usoara precum vantul. Stia ca o privea prin acel monitor si ca ramanea langa patul ei in timp ce ea dormea, dar trecu zece zile fara sa il vada. Zece zile in care se mutase dintr-o camera in alta, fara o alta companie in afara de cea a lui Salvatore care ii aducea mancarea, iar ocazional mai venea si prietenoasa Ruth. Zece zile de singuratate , in care se simti invaluita de o ciudata calmitate in timp ce astepta inevitabilul. Ca el sa se apropie de ea. Zece zile in care cateodata se trezea in intuneric in mijlocul noptii si se simtea singura si speriata. Stia ca acele nopti erau cele in care Ethan nu venise sa o vada si sa o atinga. Acele nopti erau cele mai grele.

Se obisnui sa poarte acele tunci largi pe care i le aducea Ruth, rochii vaporoase care o invaluiau in moliciunea matasii lor. Cu ele mergea din camera in camera intrebandu-se cand il va vedea din nou pe Ethan. Cateodata i se parea ca aude vocea lui hipnotizanta in timp ce dormea si atunci visurile ei deveneau profund erotice. Stia ca era vrajita, prinsa intr-o vraja pe care mai devreme sau mai tarziu va trebui sa o rupa. Dar, deocamdata, se simtea fara putere , bucuroasa sa se lase la mila unui val de senzualitate in care toate nevoile ei erau acoperite. Toate, cu exceptia nevoii de el.

Ethan incerca sa isi reprime dorinta care o simtea pentru ea. Timp de zece zile interminabile lupta cu el insusi, decis sa mentina distanta. Dar fusese o batalie pierduta. Nu putu rezista tentatiei de a nu deschide monitorul. O observa treaza si o observa in timp ce dormea si atunci stia ca avea nevoie sa se apropie si mai mult de ea. Trebuia sa respire acelasi aer si sa inspire aroma florala care parea ca o invaluie. Trebuia sa ii atinga parul. Salvatore se inselase. Parul ei nu era de culoarea luminii soarelui. Lumina soarelui era brusca si stralucitoare iar parul ei avea exact tonul unei raze ale lunii care cadea peste un trandafir alb. Isi repeta in continu ca trebuia sa o lase sa plece. Situatia din sat incepea sa devina tensionata si el se distragea prea mult cu acea invitata. Daca o lasa sa plece fara sa o atinga, ar putea sa se concentreze la planurile lui de razbunare. Dar daca facea asta, plecarea ei ar putea sa il omoare. Corpul lui ardea de dorinta nesatisfacuta, iar sufletul lui o dorea la fel de mult precum corpul lui. Se temea ca incepea sa innebuneasca. Isi promise lui insusi ca acea noapte va fi ultima. Stinse monitorul, asigurandu-se ca Sal era in sat si nu acasa. Nu voia nici un martor.

Megan avea un somn usor, dar Ethan avea abilitatea de a se misca fara sa faca nici un zgomot. O observa un moment in timp ce dormea si apoi intinse mana pentru a atinge usor valea dintre sani. Stia ca, daca o va atinge, o va trezi si va precipita acea dorinta impotriva careia luptase. Isi indeparta mana, ca si cum l-ar arde, si il invada o senzatie de furie. Daca va mai ramane acolo inca un minut, nu va putea sa se controleze si va termina prin a o poseda.

Iesi in gradina si se opri langa un iaz, contempland reflexia lunii. Dorinta lui era atat de intensa incat tot corpul lui tremura. In tacere, isi lasa capul pe spate si o chema, nu cu vocea, ci cu inima. O chema sa se apopie de el si sa rupa acea separare care il distrugea.

Megan se trezi brusc, smulsa din vis de o ciudata forta. Clipi de cateva ori in intuneric, incercand sa isi aminteasca unde se afla. In ziua atenterioara fusese mutata intr-o camera mare pictata in alb, cu cortine din muselina alba la toate geamurile, inclusiv la usile de la terasa care dadea spre gradina. Patul era enorm si cearceafurile, de asemenea albe din bumbac egiptean. De asemenea si restul mobilei o masa si un scaun , erau de asemenea albe. Singura pata de culoare din camera erau florile care erau asezate intr-o mica vaza si pe care nu le recunoscu. Erau niste boboci rosii care emanau o aroma hipnotizanta care impregna camera.