Dina și misterul gemenilor

Capitol XIV - Ziua 10

1 aprilie 1944

,, Lasă iubirea să se prelingă pe sufletele noastre ca un cuțit ca apoi să se inece în sânge... ,,

Eu sunt Josef Mengele. Dar cine sunt eu cu adevărat? Cine se află in spatele nenorocitei mele de fețe ? In spatele sângelui care mi-a murdărit fața, mâinile şi chiar corpul........in spatele lui, se află sângele meu ce curge prin venele mele, lăsând inima să il pulseze neîncetat, prin bătăi agonizante, reci, sadice către o singură fată. O fată ce mi-a dereglat inima, sufletul...mintea. A transformat totul intr-o obsesie bolnavă de care nu pot să scap chiar dacă sunt doctor. Pentru iubire nu există tratament. Această fată....pe care am distrus-o incontinuu încercând să o protejez , are un nume atât de simplu, dar ea e o fată atât de complexă. Un complex de sentimente se ascunde in sufletul ei ruinat. De data aceasta, nu i-am distrus doar sufletul, ci şi trupul.....am distrus-o complet. Iubirea mea e toxică, iar fata de care m-am indrăgostit a refuzat mereu să accepte iubirea mea, aşa că am intoxicat-o....

Mengele se afla la biroul său din palatul aflat pe platoul unui munte din Cracovia, Polonia aflată sub conducere nazistă. Dimineața răcoroasă de primăvară ....era martoră la lupta dintre doctor şi subconşientul lui.Ora 9 dimineața. Imbracat in cămaşă albă, mânecile suflecate, centura pistolului acoperind cămaşa ca o umilă vestă sau ca nişte bretele de-ale unui ghiozdan nevinovat, cu pistolul păcătos in husă, Mengele nu se putea concentra la nimic. A căutat printre foi un document, dar le-a aruncat pe toate pe podea, ştergându-şi fața cu palmele. Aburii cafelei din ceaşcă se inălțau ca nişte ingeri, iar micile raze ale soarelui injunghiau geamul incăperii. Pufăia nervos şi incerca să işi explice de ce s-a petrecut totul.

- Ohh....ofta el lăsându-se uşor pe spătarul scaunului şi privind tavanul......de ce dracului s-a intâmplat asta? ....de ce naibii?....

Mengele s-a ridicat de pe scaun şi a ieşit din birou, urcând şi ducându-se in dormitor, acolo unde Dina dormea cu mască de oxigen la gură, imbracata intr-o rochie, şi cu perfuzie la mână. Avea hemoragie internă....un lucru dezastruos pentru el. Existau 70% sanse să moară, dacă nu era tratată cât mai rapid.

Mengele a luat stetoscopul şi i-a verificat pulsul, mângâindu-i apoi fața deprimat.

- Inimioara ta bate atât de frumos acum, soția mea frumoasă, a zambit el trist....îți promit că voi face totul pentru a bate la fel şi in continuare. Dacă va fi nevoie, voi lua bătăile tuturor, chiar şi bătăile mele, şi ți le voi oferi ție, portocala mea dulce.....

- Mamă, ce palat şi-a luat Josef al nostru....se auzeau vocile clanului. Văleleu....si-a luat castel, nebunul ăsta, ce dracu? ..

Mengele s-a uitat la fată.

- Mai ales bătăile lor...

O servitoare a bătut la uşa dormitorului, doctorul apropând şi i-a condus pe clan si pe Heinz inăuntru.

- Inăltimea Voastră, au venit...

- Ştiu, Rebecca, poți pleca, a intrerupt-o Mengele.

- Josef, cum e Dina?

- Am distrus-o .....

- Nu spune aşa ! Nu e vina ta, Josef, a spus Heinz, ginecologul adus de clan din Auschwitz.

- Atunci cui naiba e vina?? Am distrus-o !!

- Josef, Dina trăieşte şi să sperăm că nu are ceva foarte grav. O voi consulta. Nu iți pierde optimismul.

Doctorul s-a ridicat de pe pat şi a ieşit impreună cu clanul pentru ca ginecologul să o consulte. Era chiar trist...foarte trist şi se invinovățea pentru tot. Alois a incercat să il linisteacă.