Dina și misterul gemenilor

Capitol XXI - Ziua 17

9 aprilie 1944

,, E o crimă că tu m-ai iubit... ,,

A murit o eroină. O eroină care nu s-a luptat cu săbii, nici cu arme...s-a luptat cu mâinile goale, deseori însângerate, pentru a ieşi din iad. A trăit un film horror, a trăit tot chinul posibil şi a simțit cu adevărat tristețea, durerea şi neputința. Dina a murit o eroină ! Dar o eroină ucisă de cel care îi ține acum poza şi o conduce pe ultimul drum........

Într-un loc mai retras, mai exact la o biserică minunată din munți, printr-o ceață densă a morții, existau câteva persoane care se îndreptau spre locul unde urma somnul veşnic al...Dinei. Toți erau trişti, purtând un doliu plin de regret. Clanul lui Mengele coborâse capul şi căra sicriul încet, în față, la capul acelui rând de oameni, fiind Mengele care ținea un mic tablou cu o poză a Dinei. Îmbrăcat impecabil, într-o uniformă nazistă neagră, păşea atât de lent, de parcă nu ar vrea să ajungă niciodată la mormânt. Era o zi urâtă, din toate punctele de vedere. Destul de rece, un vânt geros. Dascălul cânta încontinuu, în timp ce preotul citea rugăciuni şi sfințea sicriul unde Dina, şi ea îmbrăcată într-o rochie de mireasă de un alb strălucitor, zăcea înecată in somnul morții. Verigheta stătea singuratică pe degetul ei rece, iar colierul său se zguduia încetişor.

Mengele nu avea nicio expresie. Nu plângea, nu era trist, deşi sufletul îi era ruinat. Dina a murit mireasa lui....sau cel puțin el a ucis-o. După atât de multe, el a ucis-o. Persoana pe care o iubea cel mai mult pe lumea asta...a ucis-o.......

Martha şi Gerda plângeau printre mulțime, fără ca cineva să stie că cel care a ucis-o este chiar soțul ei. Heinz era şi el foarte trist, la fel şi unii ofițeri nazişti şi restul oamenilor. Era o ambianță aşa de neagră. Dina a murit la doar 22 de ani, cu un viitor atât de mare în față. A pierdut războiul cu Mengele şi a....murit.

În cele din urmă, au ajuns şi la micuțul cimitir, acolo unde, mormântul Dinei era pregătit. Preotul, clanul cu sicriul şi ceilalți oameni s-au îndreptat spre mormânt, dar Mengele s-a oprit în depărtare şi a scăpat tabloul din mână, spărgându-se. Toți au întors capul, Martha mergând cu lacrimi în ochi la el.

- Josef......

Însă, brusc, doctorul a căzut în genunchi, lângă cioburile de sticlă de pe jos. Se uita la sicriul Dinei din depărtare, în sfârşit fiind trist. Oricum era. Era cel mai distrus dintre toți. Marele conducător.....cu sufletul distrus ca acel tablou. El a ucis-o ! Fata pentru care ar fi făcut orice. Dar ea a ales asta...ea a ales să moară, în loc să accepte să fie lângă el...........................................

- Te-aş sechestra,
Te-aş viola,
Te-aş tortura,
Şi te-aş droga.

Te-aş fute-n şir,
Şi-ai leşina.
Te-aş injunghia, te-aş omorî,
Dacă mă vei eneva... , cânta Mengele încet, pe un ton sadic.

Alois s-a uitat la el confuz.

- Ce dracu cânți acolo, Josef ??

- Imnul meu....

- Versurile îs scrise de Eva ? A întrebat Otto uşor amuzat.

Mengele a ridicat capul privindu-l ironic.

- Nu, dar muzica cu siguranță e compusă de ea. Dacă vrei să mai adaugi şi tu nişte urlete pe fundal ca să fie melodia mai frumoasă, continuă să faci glume proaste !

- Mai mult cred că urlăturile sunt ale Dinei, a intervenit Hans. Eva nu a avut nicio problemă...nu a avut de ce să urle.

- Vrei să îți arăt că a avut de ce să urle? A întrebat Mengele nervos.