Dina și misterul gemenilor

Capitol XIX - Ziua 15

7 aprilie 1944

,, - Eu sunt doar una din victimele tale.... ,,

- Cum m-ai pus să te ucid, Dina ? Cum ai putut face asta? Și dacă scăpai....credeai că te las să te duci la altul și să îl iubești ? Doar pe mine mă poți iubi !

Mengele o lipise de perete, ținând brațele lângă corpul ei, fiindu-i imposibil Dinei să fugă.

- Eşti nebun, lasă-mă ! Il împingea fata.

- De ce nu mă iubești? De ce naiba nu poți face asta ?? Te rănesc, știu ! Și te voi răni și mai rău de atât, Dina !

- Pentru numele lui Dumnezeu, lasă-mă !! L-a împins fata.

Dina reușise să scape din mâinile lui, însă, când fugea spre scări, Mengele a tras-o de mana și a izbit-o de celălalt perete, tinându-i bărbia cu doua degete.

- Eu nu sunt rău, nu te rănesc fizic, dar te rog, Dina, nu mai fugi de mine ! Nu o sa poți scăpa și vei fi moartă ! Înțelege asta !

- Ești un maniac psihopat, nebun și sadic !! A urlat Dina. Ai ținut atâtea fete captive și cine știe ce le-ai făcut !! Poate ele au suferit mai mult ca mine !! Tu nu iubești! Tu rănești ! Dă-mi drumul !!

- Dina, tu ești a mea !

- Nu sunt a ta și nu voi fi vreodată !

- Ești numai a mea, frumoaso !

- Niciodată !!!!

- Dacă nu ești a mea, nu ești a nimănui !

Mengele a luat-o de braț și a tras-o cu forța prin sufrageria casei. Era ora 1 noaptea, iar cei doi se aflau în palatul doctorului. Mengele a evitat să vorbească cu ea despre ce s-a petrecut, din cauza că era foarte tristă, însă din vina geloziei , i-a comunicat pe un ton aspru, chiar daca Dina nu dorea să îl vadă.

Fata se împotrivea, însă doctorul o trăgea in continuare, nervos și gelos, vrând să urce cu ea pe scări.

- O să mă iubești, Dina. Gata, mi-a ajuns !

- Dă-mi drumul !! Te rog, opreste-te !

- Dacă tu nu mă poti iubi, atunci te oblig eu să mă iubeşti !

- Dumnezeule, nu fă asta ! Opreşte-te !!

Numai că, pe la inceputul urcării scărilor, fiindcă Dina purta tocuri, iar Mengele o trăgea impotriva voinței ei, fata s-a impiedicat şi a căzut pe scări, ajungând pe podea. Mengele a fugit la ea, cu ochi mari.

- Dina ! Dina....s-a pus in genunchi, luându-i capul in palmele lui.

La ora 7 dimineața, Dina se trezise pe patul din dormitor, cu un bandaj mic pe frunte şi cu două vânătai pe mâini. Nu o durea nimic, doar ca era bulversată.

Era in dormitorul acela blestemat din palat, lumina soarelui intrând in incăpere cu ajutorul geamurilor. Purta o rochie de inspirație 1800, neagră, până in genunchi, enorm de frumoasă si scumpa, cu voal din dantelă pe piept, guler din aceeaşi dantelă, inclusiv capătul mânecilor aveau putina dantelă de culoare albă. In talie avea o curea neagră. In picioare purta o pereche de pantofi negri cu toc, iar la urechi avea o pereche de cercei albi, simpli, ca o mărgea.

Isi aducea aminte de tot. De toată faza de aseară...inclusiv de faza cu scările. S-a ridicat de pe pat şi s-a dus la uşă, vrând să iasă. Insa, când a apăsat clanța...uşa era incuiată. Dina a apăsat de mai multe ori, pâna a devenit nervoasă primind acelaşi rezultat.

- Ce..?

Dina a mai tras de clanță încă odată, insă tot nu se deschidea. Mengele o incuiase in cameră. Enervată și speriată a început să bată în ușa și să țipe.