Barul de pe Bourbon Street VOL I

CAPITOLUL 1 - Clientul Înfumurat

"Who are you, who are you? Does anybody, does anybody know your name?" - Raign - Who are you (Media).
___________

LYDIA

Bourbon Street nu mi s-a părut niciodată mai frumoasă. Este ora 6:00 PM, iar eu mă îndrept spre barul unde lucrez de aproximativ 6 luni, întâmpinată de ploaia care îmi încarcă bateriile. Asfaltul strălucește datorită acesteia și a luminilor care acoperă întregul cartier francez.

Îmi scot căștile din urechi înainte să întru pe ușa care se deschide cu veșnicul sunet de clopoțel care, să fiu sinceră, îmi place la nebunie. M-am obișnuit atât de mult cu locul ăsta încât am ajuns să îl consider a doua mea casă.

Îl salut pe Daniel, șeful, dar și prietenul meu cel mai bun și îi arunc un zâmbet larg, urmând să mă îndrept spre mica încăpere din spatele tejghelei, unde mă dezbrac de geaca udă și îmi apuc șorțul cu numele barului nostru care nu a fost foarte inspirat. Se numește pur și simplu "The Bar". Daniel a fost geniul care a numit localul. Dar, din fericire, lumea pare să aprecieze originalitatea și decorul interior. Barul nostru e mereu plin.

Deși văd sute de chipuri pe zi, unul singur mi-a ramas întipărit în minte și îl caut cu privirea. Este, ca de obicei, la masa 3, cu aceeași alură de bărbat dur, a unui gangster sau ceva de genul. Nu vorbește niciodată mai mult decât este necesar. De fapt, nu vorbește aproape deloc. Singurele cuvinte pe care le pronunță sunt numele băuturii pe care o comandă în fiecare zi. În. Fiecare. Zi. Nu lipsește niciodată. Ar trebui să îl angajăm pentru că a început să cunoască barul ăsta mai bine decât mine.

Îi zâmbesc cu subînțeles lui Dan, care îmi predă mie comanda, dându-și, nu foarte subtil, ochii peste cap.

Îi pregătesc zâmbitoare clientului nostru fidel combinația de băuturi pe care o cere mereu și, înainte să mă îndrept spre el, îi analizez expresia de pe chip. O fac des în ultima perioadă. Nu pare deloc ok. Pare un om care nu mai are nimic de pierdut. Până la urmă, își face veacul într-un bar, un motiv trebuie să aibă.

Simt cum mi se pune un nod în gât când îmi aruncă o privire atât de rece încât ai putea spune că sunt eu cea care i-a distrus viața.

― Amice, ar fi cazul să o lași mai moale cu privirea aia sau încep să îmi fac griji pentru viața mea, îl ironizez, dar, după cum mă și așteptam, nu primesc un răspuns clar, ci un "hmmm" plictisit.

Îi pun băutura pe masă, urmând ca mai apoi să mă așez pe scaunul din fața lui, zâmbind-i larg.

― Vii în barul ăsta în fiecare zi, probabil o faci dinainte să lucrez eu aici. Pot să știu numele tău? întreb, iar el mă fixează cu ochii ăia de un verde intens care uneori îmi provoacă stări de amețeală.

Drept răspuns, acesta își coboară privirea, fixând-și adidașii din picioare, luând o gură zdravănă din paharul acum gol.

― Umple-l, îmi spune, iar eu mă ofensez și îi arunc o privire evident nervoasă.

― Nu sunt servitoarea ta, așa că ai putea, te rog, să reformulezi?

Își apleacă capul într-o parte, trântindu-se cu spatele de scaun și zâmbind plictisit.

― Umple-l, te rog, spune, iar eu îmi mijesc ochii.

Strâmb din nas, dar într-un final apuc paharul și îl duc spre tejghea, unde îl rog pe Dan de data asta să prepare el băutura. Când îmi întinde înapoi paharul plin, îi fac cu ochiul înainte să scuip în acesta, asigurându-mă că amestec bine.

Daniel își mărește ochii și își umflă obrajii, abținându-se să nu râdă sau să spună ceva.

Mă întorc cu un stil fals elegant, ducându-mă țintă spre victima care mă așteaptă cu băutura, afișând un zâmbet larg.