Barul de pe Bourbon Street VOL I

CAPITOLUL 13 - El nu este al meu

LYDIA

Încerc să mă gândesc la orice altceva în afară de Caden. După ceea ce mi-a spus, îmi dau seama că speranțele mele nu au niciun viitor. Victoria este soția lui. Rămăsese însărcinată cu el. Au avut o lungă relație împreună. Da, aceasta i-a făcut rău. Efectiv l-a distrus. Dar acum s-a întors la el, iar eu nu pot să continui să mă mai gândesc la acesta pentru că îmi fac rău singură.

Continui să îmi repet că așa e cel mai bine și totuși mă simt atât de rău încât nu sunt în stare să ies din casă. Nu sunt în stare să dau ochii cu nimeni. Sunt terorizată de ideea că aș putea ieși din apartamentul meu și să îl văd pe el. Sau pe ea.

Sunt două zile de când lipsesc de la lucru și cred că Daniel va fi nevoit să mă concedieze pentru că nu mă simt în stare să mă întorc acolo. Nu știu nici măcar când o să îmi găsesc forța necesară să mă ridic de pe canapeaua asta.

Durerea pare să continue să se acumuleze în inima mea, deși e greu de crezut că poate fi mai rău de atât.

Oftez, urmând ca mai apoi să apuc telefonul și căștile pentru a asculta puțină muzică care să mă distragă de la gânduri, dar înainte să selectez o piesă, aud bătăi în ușă.

Inima începe să îmi bată cu putere. Nu scot un sunet. Bătăile continuă, iar eu mă ridic silențios de pe canapea, îndreptându-mă încet spre ușă pentru a privi cine e în spatele acesteia.

O deschid imediat când văd că este Daniel și îi sar instinctiv în brațe, strângând-l cu putere. Am nevoie de el.

Acesta îmi răspunde imediat, înconjurându-mă cu brațele, urmând ca mai apoi să înainteze puțin, închizând ușa.

― Hei, spune el încet. Ești bine? întreabă, iar eu clatin din cap.

Lacrimile îmi curg fără oprire, iar el îmi mângâie spatele, încercând să mă liniștească.

― Lydia, ce s-a întâmplat? mă întreabă, dar nu știu cum să explic situația, nu sunt în stare să o fac. Știam că nemernicul ăla o să îți facă rău mai devreme sau mai târziu, continuă el, realizând de unul singur ceea ce m-a adus în starea asta.

― E complicat, Daniel. El are... are o soție pe care o credea moartă, iar acum s-a  întors, spun, iar el rămâne tăcut.

Mă îndrept spre canapeaua unde mă așez, trăgându-mi picioarele sub mine, iar el se așează în dreptul meu, înconjurându-mă cu un braț.

― Sunt aici, Lydia, eu sunt aici, îmi spune, iar eu zâmbesc ușor.

Îmi este alaturi și asta mă face să mă simt mai bine. Știu că nu sunt singură.

***

O săptămână mai târziu...

***

― O să fii mândră de mine! spune Daniel  când îmi prezintă tava cu prăjituri abia pregătite.

Chicotesc amuzantă și mă apropii, simțind parfumul superb al prăjiturilor cu ciocolată.

Iau una de pe tava fierbinte, nerăbdătoare și gust, urmând ca mai apoi să scot un geamăt dubios de plăcere.

― Sunt incredibile, îi spun, iar el zâmbește cu mândrie.

După câteva clipe, văd cum expresia lui se schimbă și mă privește într-un mod diferit. Privirea lui pare serioasă, iar zâmbetul a dispărut. Se apropie de mine, mângâindu-mi încet părul, privind în direcția buzelor mele și îmi dau seama că îmi dă timp să îi anticipez mișcarea.

Nu știu dacă să îl opresc sau să îl las să mă sărute. L-am considerat mereu ca pe cel mai bun prieten, nu vreau să distrug totul doar pentru că nu am reușit să îl privesc așa cum mă privește el.

Dar dacă trebuie să fiu sinceră, el mi-a fost alături când inima îmi era sfâșiată și m-a ajutat să îmi revin. Sau cel puțin vreau să cred că mi-am revenit, deși a trecut foarte puțin de când am încetat să mai vorbesc cu Caden.

Îl privesc în ochi, fără să mă mișc, iar el se apropie încet, înclinându-și capul într-o parte, fiind la un centimetru de buzele mele. Își ridică o clipă privirea în ochii mei, parcă cerându-mi permisiunea, urmând ca după câteva secunde lungi de ezitare să mă sărute.

Senzația pe care mi-o oferă este neașteptată. Mă așteptam să mă simt stânjenită, în schimb conștientizez că îmi place. Sărutul lui e blând și dulce, mă face să mă simt în siguranță, prețuită. Fără cuvinte reușește să îmi transmită toate sentimentele sale pentru mine.

Își coboară brațele pe talia mea, strângându-mă în timp ce buzele lui calde coboară treptat pe pielea gâtului meu, sărutându-l încet înainte să se oprească dintr-o dată și să își ridice privirea în ochii mei, fixându-mă cu un zâmbet dulce.

― Nu vreau să exagerez, spune, iar eu îi răspund zâmbetului, sprijinindu-mi capul pe pieptul său, urmând să îi simt degetele care se joacă în părul meu.

Mă simt bine în ciuda faptului că am crezut că mă voi simți mai stânjenită ca niciodată. Daniel a știut mereu cum să se comporte cu mine astfel încat să fiu mereu binedispusă. Mă cunoaște aproape la perfecție. Singurul lucru rămânând un mister pentru el fiind doar trecutul meu din Atlanta. Dar până la urmă nimeni nu cunoaște acea parte a mea.

***

După ce pleacă, senzația aceea revine. Am crezut că, dacă îl las pe Daniel să facă pasul ăla, mă voi simți mai bine, dar nimic nu s-a schimbat. Senzația de o mare lipsă în sufletul meu se resimte tot timpul atunci când sunt singură.

Intru în baie, pregătindu-mă pentru un duș lung, sperând ca acesta să mă relaxeze puțin, dar nu face altceva decât să îmi amplifice senzația de durere. Când ies, nu mă mai obosesc să îmi usuc părul care este enervant de lung și de greu de uscat. Îmi iau un halat pe mine și mă duc direct pe balcon, privind spre cerul înstelat.

Aerul nopții răcoroase îmi umple plămânii. Arunc o privire instinctiv în dreapta mea, spre balconul lui și, deși nu mă așteptam, îl observ.

Își întoarce capul și mă privește lung la rândul lui. Nu reușesc să gândesc limpede. Îl văd pentru prima dată într-o săptămână și nu știu cum să reacționez.

La o privire mai atentă, observ că pare diferit. Mai trist decât atunci când venea în barul nostru să se facă praf. Inima mi se frânge la imaginea asta, dar știu că nu mai pot face nimic. Nu mai este ca înainte, când mă duceam la masa 3 să fac glume pe seama lui și să încerc să îl binedispun. El nu este al meu.

După câteva momente, observ că Victoria iese și ea, bătându-l stresată pe umăr înainte ca amândoi să intre înapoi în apartament. Înghit în sec, gândindu-mă că probabil femeia asta îi face mai rău decât atunci când o credea moartă.