Barul de pe Bourbon Street VOL I

BARUL DE PE BOURBON STREET - FINAL

LYDIA

Două săptămâni mai târziu...

Paris, oraşul iubirii. Un oraş pe care nu credeam că îl voi vizita în viaţa asta, având în vedere că nu mă gândeam că voi avea vreodată partenerul potrivit. Caden a vrut să îmi facă o surpriză, iar până când nu am ajuns aici, nu am ştiut de locul în care mă va aduce. S-a străduit destul de mult să ţină totul secret, iar eu, în ciuda eforturilor de a îl spiona şi a afla ce planuri are, nu am reuşit. Încă odată, îmi dau seama că am de a face cu cel mai secretos bărbat posibil. 

Îi zâmbesc larg când acesta îşi face apariţia în camera de hotel, aducându-mi micul dejun la pat, de parcă am fi într-un film romantic şi mă ridic în şezut, întinzându-mi braţele, uşor amorţită.

― Merci, mon amour, îi spun, iar el chicoteşte, urmând să se apropie încet şi să mă sărute.

Nu cred că mă voi sătura vreodată de săruturile lui. De fiecare dată când gura sa o întâmpină pe a mea, mă simt de parcă ar fi prima dată când o face. Este întotdeauna la fel de emoţionant. Mă face să mă încălzesc şi să mă topesc precum îngheţata la soare. 

― Tout pour toi, ma douceur, îmi răspunde, iar eu zâmbesc peste buzele calde şi moi, înconjurându-i gâtul cu braţele. 

Acesta îşi îndreaptă lent mâinile spre şoldurile mele, strângându-mi cu blândeţe carnea în timp ce mă întinde înapoi pe saltea, jucându-se cu gura peste pielea gâtului, unde ştie că dacă mă atinge, sunt terminată.

Până ca el să îl descopere, nu am ştiut că am un punct sensibil. Iar acesta pare să profite la maxim de slăbiciunea mea, având în vedere că se foloseşte de aceasta de câte ori are ocazia. 

Cu cât săruturile lui continuă, cu atât respiraţia mea devine mai agitată, inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare, iar corpul meu se miscă sub el fără să îl pot controla. Este ca şi cum ar fi un dispozitiv pentru care el are controlul.

Scot un oftat atunci când buzele lui încep să coboare din ce în ce mai jos şi aproape că îl înjur pentru tortura la care mă supune.

Paradoxal, mă torturează şi mă face fericită în acelaşi timp. 

― Micul dejun poate să aştepte, spune el sub forma unui mârâit, înainte să înceapă să mă dezbrace de hainele care îi stau în cale. 

***

De câteva ore bune ne tot plimbăm pe străzile oraşului, admirând frumuseţea acestuia şi nu pot să nu reacţionez precum un copil care primeşte o acadea.

Privesc persoanele care trec pe lângă noi, artiştii de stradă, magazinele prin faţa cărora trecem fără să pierd niciun detaliu din ceea ce văd.

Caden mă ţine de mână fără să îmi dea drumul nici măcar pentru o clipă, privindu-mă cu un zâmbet ciudat pe care l-a avut încă de dimineaţă. Pare emoţionat şi îmi dau seama că ceva îi trece prin cap, dar nu reuşesc să înţeleg ce, căci nu vrea sub nicio formă să îmi dezvăluie motivul pentru care este atât de fericit astăzi. Şi nu că m-ar uimi faptul că e fericit. Ceea ce mă face curioasă este starea lui de agitaţie constantă. 

― Nu ai de gând să îmi spui ce e cu tine azi, nu-i aşa? îl întreb amuzată, iar el clatină din cap în timp ce îşi mută privirea în faţă, spre celebrul simbol al Parisului.