Barul de pe Bourbon Street VOL I

CAPITOLUL 8 - Până la urmă asta este o întâlnire

CADEN

O privesc cum aleargă de colo, colo, purtând pe brațe comenzile clienților și nu pot să mă abțin din a o admira.

Nu îmi amintesc de când nu am mai privit o femeie în felul ăsta din ziua în care am pierdut-o pe Victoria. Poate e pentru faptul că pur și simplu e frumoasă, sau poate e faptul că de când o cunosc, e singura care a încercat să îmi vorbească, în ciuda faptului că eu continuam să o resping.

Se apropie de mine zâmbitoare în timp ce îmi aduce paharul cu alcool, urmând să se așeze pentru câteva momente lângă mine.

― Data trecută ai comandat cafea, acum din nou alcool. Cine te mai înțelege?

Astăzi e binedispună. Ceea ce mă bucură într-un mod inexplicabil. Ceea ce nu înțeleg e de ce mai e interesată să îmi vorbească după felul în care m-am comportat cu ea.

― Avusesem o zi bună atunci, îi răspund în timp ce iau o gură din băutura rece.

― Iar astăzi ai o zi proastă?

― Am aproape tot timpul zile proaste, îi răspund, iar zâmbetul ei dispare.

― Îmi pare rău. Dar sunt optimistă. Poate că o să vină curând ziua în care o să începi să comanzi numai cafea în loc de alcool.

― Poate, îi răspund, iar ea zâmbește din nou.

Zâmbetul ei e printre puținele lucruri care par să îmi facă bine în ultimul timp. Îmi face bine să stau în preajma ei. Demonii mei dispar când ea zâmbește. Nu știu de ce mă forțez să neg asta.

― Îmi pare rău dacă te-am speriat zilele trecute. Faza cu tatuajul, spun, iar ea se îndreaptă de umeri, adoptând o poziție ciudată.

― E în regulă, spune, urmând ca mai apoi să își treacă mâna prin păr. Dar de ce anume ți-a amintit tatuajul ăsta? întreabă din senin, iar eu încerc să caut o minciună cât mai plauzibilă.

― Văzusem ceva de genul la un grup de huligani pe care i-am băgat la răcoare. Dar e foarte diferit. Aveam o zi proastă, după cum ți-am spus și am făcut confuzie.

― Ce făceau huliganii ăia? întreabă, evident interesată.

Îmi dă de înțeles fără să își dea seama că ascunde ceva. Sunt un polițist. Am fost antrenat să înțeleg chestiile astea. Dar nu vreau să o sperii, nu din nou. Vreau să o fac să creadă că a fost doar o coincidență.

― Spărgeau casele oamenilor. Și-au făcut cu toții același tatuaj ca și semnătura "grupului".

Văd cum expresia ei devine din ce în ce mai relaxată și îmi dau seama că a mușcat momeala.

― Am eu fața unei persoane care ar putea sparge casa cuiva? întreabă, iar eu chicotesc, fixând-o cu privirea.

― Nu, dar țin minte că m-ai avertizat că ai putea sparge capete în schimb.

― Numai când sunt foarte nervoasă, râde în timp ce se ridică de pe scaun, privind noii clienți care își fac apariția în bar și așteaptă să li se ia comanda.

― Stai! îi spun, apucând-o de mână și făcând-o să rămână pe loc. Ești liberă după program? o întreb și pot jura că obrajii ei se înroșesc.

― Vrei să mă scoți la o întâlnire? întreabă amuzată.

― Nu aș spune chiar o întâlnire. O plimbare mai degrabă, răspund, iar ea încuviințează, înainte să se îndrepte spre noii clienți, fără să mai spună ceva.