Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 16

Kyan

Afara începuse deja să se insereze cand noi am ajuns din nou acasă. Norii plumburii,au acoperit cerul de de-asupra satului,iar acum a inceput din nou sa ningă. Frigul s-a instalat din nou,amenințând sa înghețe tot ce întâlnește in cale.

Din fericire,Ayla si cu mine am ajuns la timp acasa,iar acum stam ghemuiti la gura sobei,pentru a ne încălzi mâinile și picioarele ce au înghețat de frig.

De pe semineu,bunica imi zâmbește calm si cald,amintindu-mi de zilele frumoase ale copilariei mele. Poate unele dintre cele mai frumoase.

Trag adanc aer in piept si o imbratisez mai strâns pe Ayla, acesta cuibarindu-se mai aproape de pieptul meu.

- De fiecare data cand vin prin locurile astea imi aduc aminte de o întâmplare ce s-a petrecut în urmă cu zece ani,o întâmplare in urma careia am câștigat un prieten pe viață. Fi pregătită pentru ceea ce iti voi povesti,pentru ca ceea ce vei auzi va fi ca un carusel de emotii.

N-am avut niciodată o copilărie fericită. Singurele mele momente în care mă simțeam cu adevărat fericit erau atunci când mă duceam la bunica si petreceam cu ea weekend-uri ce aveam impresia ca trec precum secundele. Atunci aveam impresia ca imi trăiesc copilăria și ca sunt fericit.

Ziua în care l-am întâlnit pe Damien va ramane veșnic întipărita in sufletul meu,pentru că în acea zi nu numai ca am facut o faptă bună,ci și am câștigat un prieten pe viață.

Era o zi de vară mult prea călduroasă, în care tot ce puteam face era sa stau in casa si sa ma joc cu masinutele cumparate de tata de-a lungul timpului. Asa era el:ori de cate ori ma lovea sau imi vorbea urat,a doua zi primeam o jucărie nouă,de regulă o mașinuță, cadouri care până la o anumită vârstă mă bucurau nespus, însă după ce am mai crescut mi-am dat seama ca a cere iertare cuiva nu inseamna a-i cumpăra jucării,ci a-i demonstra că nu vei mai greși fata de el.

Azi era una dintre acele zile în care părinții mei se certau foarte tare. Atât de tare încât până și aerul din casa era sufocant precum cel de afara. În ultima perioadă certurile lor erau foarte dese si nu pierdeau niciodată ocazia să își arunce cuvinte pe care mai apoi sunt siguri ca le-ar fi regretat amândoi. De obicei in astfel de zile stăteam pe patul din camera mea si imi astupam urechile cu palmele mele micuțe pentru a nu mai auzi tot scandalul din bucătărie. Azi, însă,am decis să plec la bunica. Oricum plecarea mea nu ar fi fost atât de vizibila,iar părinții mei nu aveau să imi simtă lipsa până mai spre seara când aveam sa mă întorc singur acasă.

Asa ca fara sa mai stau mult pe gânduri am luat rucsacul de drumetie si am indesat în el câteva haine de schimb si niste jucării și am ieșit din camera mea,coborând încet scările spre bucătărie. Am răsuflat ușurat când nu i-am gasit pe părinții mei certandu-se în bucătărie,si profitând de zgomotul ce venea din living,am iesit din casa pe usa din spate fara sa atrag atentia asupra mea.

Stiam drumul spre casa bunicii, pentru că tata mă duce la ea foarte des,iar acum acel loc a devenit preferatul meu. Trebuia doar sa iau microbuzul ce duce până în sat,si eram ca si scăpat de vacarmul orașului și de cearta părinților mei.

Am ajuns in sat undeva pe la ora prânzului,când soarele toropitor de vară,incalzea cu toata puterea sa întreg pământul. Din fericire, am reusit sa gasesc un nuc stufos, sub crengile căruia m-am putut odihni câteva minute, înainte să o iau pe drumul de tara ce duce la casa bunicii mele.