Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 33

Ayla

Durerea. Vine în viața ta atunci când te aștepți mai puțin, și ori de câte ori te atacă, simți cum decazi la pământ tot mai mult. Simți cum aluneci într-o prăpastie fără fund, și cu toate că vrei să te salvezi, să ieși la suprafață nu reușești. Și încerci, și tot încerci, până când apare cineva în fața ta și-ți întinde o mână de ajutor de care te agăți pentru totdeauna. Te uiți în ochii persoanei din fața ta și-ți dai seama că fără ea n-ai mai putea trăi, că în absența sa simți că te afunzi din nou.

Privind acum în ochii lui Kyan văd numai durerea și dezamăgirea pe care le-a simțit încă din clipa în care am ajuns aici. A simțit de la bun început că nu avea să meargă așa cum și-a imaginat, însă a continuat să meargă mai departe. În ciuda a toate, Kyan a mers mai departe.

Dar nu e suficient.

Pentru că Robert a fost închis pentru următorii doisprezece ani, iar James este încă în libertate, lucru care îl sperie atât pe Kyan, cât și pe mine. James trebuia să ajungă la închisoare împreună cu fratele său, nici decum separat.

Kyan e dezamăgit, iar pe mine mă doare sufletul să-l văd în starea asta. Nu pot să cred că justiția nu a fost de partea noastră, oricât de mult s-a străduit avocatul lui Kyan. Și oricâte probe s-au adus, James a ieșit învingător, în timp ce noi continuăm să ne temem pentru viețile noastre, atâta timp cât el este încă în libertate.

Kyan schimbă câteva vorbe cu avocatul, în timp ce polițiștii îl scot pe Robert din sala de judecată. James este pe urmele sale, și oricât de mult aș vrea să ignor privirea pe care acesta mi-o aruncă, mi-e imposibil. Trupul începe să-mi tremure numai în clipa în care ochii ni se întâlnesc, și simt cum un val de greață mi se instalează în întreg organismul. Să-l urăsc pe James e puțin spus, și poate că nu e suficient ca să pot exprima ceea ce simt acum, sau ce m-a făcut el să simt.

În timp ce trece pe lângă mine în spatele fratelui său, îmi aruncă o privire plină de triumf, ce mi se impregnează pe retină atât de puternic încât nu cred că am s-o pot uita prea curând.

Din partea cealaltă a holului, Kyan își privește unchiul cu o ură pe care n-am mai văzut-o vreodată la el. Tot chipul îi e încruntat iar ochii îi sunt întunecați de o furie și o mânie pe care Kyan nu a arătat-o vreodată. Se pare că limita sa a fost atinsă atunci când judecătorul a dat verdictul.

Cei doi se privesc amenințându-se din priviri, și aș putea să jur că dacă nu ne-am afla acum într-un loc public, și-ar sări de gât unul altuia.

Îi caut privirea lui Kyan, ca să încerc să aplanez conflictul care ar pute genera, dar Damien se îndreaptă spre el în clipa aceea, și-i spune ceva lui Kyan, iar privirea lui se îmblânzește puțin. Două secunde mai târziu mă observă și pe mine în cealaltă parte a holului și încearcă să schițeze un zâmbet de încurajare în timp ce se îndreaptă în direcția mea. Din doi pași e lângă mine, și tot ce-mi doresc în clipa asta e să-l iau în brațe și să fac tot posibilul să-i fac suferința mai ușoară. Nu-mi pasă că ne vede o lume întreagă, dacă el are nevoie de mine, eu voi fi mereu aici ca să-l vindec și să-l fac bine.

— Trece și asta, Ayla. Toate trec, îmi șoptește el în timp ce-mi plaseză un sărut în păr.

— Și dacă nu e așa, Kyan?

— Trebuie să fie, draga mea. Ții minte? Suntem doi, întotdeauna vom fi mai puternici ca ei. Nimeni, dar absolut nimeni nu ne poate face rău dacă rămânem împreună. Ayla, suntem mai puternici decât toți aceia care ne vor despărțiți. Nimic din toate astea, spune și arată către lumea de afară, nu ne poate face despărți dacă noi decidem să rămânem alături unul de celălalt.