Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 17

  Capitol dedicat lui  @xxInfinityDream . Mulțumesc mult pentru piesa de la media. M-a  inspirat enorm.

Ayla

‒ Când aveai de gând să-mi spui și mie că te-ai întors?strigă Hallie,intrând val-vârtej pe ușa spitalului.

Câteva personae întorc capul înspre ea,însă aceasta pare să nu-i observe.Fără să bage privirile care I se oferă,înaintează spre masa unde lucrez la calculator,monitorizând în același timp un pacient grav rănit într-un incendiu izbucnit azi dimineață în oraș.

Îmi ridic ochii din monitor,privindu-mi cu seriozitate prietena.

‒ Nu poți intra aici când vrei tu și să țipi cât te țin plămânii,o cert eu în cele din urmă.Aș putea fi concediată din cauza ta.

‒De ce nu mi-ai răspuns la apeluri?N-aș fi dat buzna dacă mi-ai fi răspuns la telefon.

‒ Am ajuns târziu aseară.Îmi pare rău,mă scuz eu.

‒ Ar trebui să ieșim la o cafea într-o bună dimineață,dacă nu ești prea ocupată.

‒Presupun că...

Sunt pe cale să-mi închei fraza,însă alarma din salonul unui pacient mă pune în alertă.

‒Iartă-mă,spun repede,și fără să mai stau mult pe gânduri ies din spatele biroului unde am stat până acum,fugind la propriu spre salonul de unde provenea sunetul.Când ajung eu,doctoral Lucas e deja acolo verificând semnele vitale ale pacientului,timp în care îmi liniștesc respirația ce mi-a luat-o la goană în ultimele minute.

Scanez încăperea din priviri,și desi toate saloanele din acest spital par să semene între ele,totuși numai acesta îmi aduce aminte de prima oară în care l-am întâlnit pe Kyan.Stătea în același pat și apăsase în batjocură butonul pentru urgențe.

Îmi amintesc că mă enervasem rău de tot pe el,însă acum lucrurile s-au schimbat.Aș putea spune că și el s-a schimbat de acum câteva luni,însă nu e singurul. Și eu am făcut-o.

Mă trece un fior pe șira spinării când mă gândesc la ziua aceea în care l-am întâlnit pe Kyan și la modul neobișnuit în care acesta a intrat în viața mea.Cu siguranță viețile  noastre s-au schimbat din acea zi.Pentru totdeauna.

Mă desprind de peretele de lângă ușă,apropiindu-mă de patul bolnavului,Verific perfuzia,asigurându-mă că totul e în regulă,iar apoi îmi pun stetoscopul în urechi și cealaltă parte în dreptul inimii pacientului.Ritmul inimii e normal,iar abia acum pot spune că totul nu a fost decât o alarmă falsă.

Răsuflu ușurată,îndepărtând stetoscopul de piele și așezându-l corespunzător în jurul gâtului,astfel încât să-mi atârne de-a lungul umerilor și a halatului de un alb imaculat.

‒ Se pare că a fost o alarmă falsă,spune doctoral Lucas când ieșim din salonul pacientului.

‒ Totul era în regulă cu el.I-am verificat și pulsul și bătăile inimii,și nu mi s-a părut nimic susupect la el.Poate a apăsat din greșeală pe butonul pentru urgențe,continui,râzând de propria-mi afirmație.

Mă bucur că doctorul nu înțeles sensul cuvintelor mele de mai devreme și că nu sunt nevoită să-i dau vreo explicație.

‒ Luăm prânzul împreună?îl întreb pe doctor când ajung din nou la locul meu din fața monitorului.

‒ Îmi pare rău,Ayla draga mea.Am o intervenție chirurgicală foarte important,chiar la ora prânzului.O lăsăm pe altă data,dacă nu te superi,adaugă acesta cu un zâmbet larg întpărit pe chip.