Kyan [FINALIZATĂ]

KYAN- CAPITOL SPECIAL

Kyan

Patru ani mai târziu

M-am trezit de vreo jumătate de oră, și de ceva timp tot privesc pe fereastra ce dă în curtea casei noastre, decorată cu baloane și împânzită de jucării. E un sentiment atât de plăcut să vezi atâtea lucruri de copii împrăștiate peste tot prin casă, prin cada de baie sau dormitor. Toate astea îmi dau o stare de bine, și mă fac să devin cel mai mândru tată din lume.

Sunt tatăl unei fetițe frumoase, care azi împlinește patru anișori. Hope Evelyne Magnuson ne-a luminat viața acum patru ani și de atunci e prințesa familiei pe care o răsfăț de fiecare dată, cu toate că mama ei mă ceartă deseori. Pur și simplu n-ai cum să stai departe de ea. E o fetiță extraordinară, care mai târziu, o va moșteni pe mama sa. Îi seamănă leit Aylei: de la ochi, la păr, și până la personalitate. A luat și puțin din personalitatea mea, dar atunci când va crește, cu siguranță va semăna mult cu mama sa.

Muzica de copii ce se aude din curte, mă scoate din gânduri, și mă face să zâmbesc. Sunt fericit cu viața pe care o am acum, și n-aș schimba nimic la ea, nici dacă cineva mi-ar cere așa ceva.

Fiica mea aleargă fericită prin iarba umedă de roua dimineții, iar mama sa o urmărește cu atenție, pregătind în același timp și petrecerea de ziua ei. I-am promis că anul acesta va avea o petrecere, și iată că ne-am ținut de cuvânt.

Hope ne face mândrii de ea în fiecare zi, mereu are câte ceva de descoperit, e foarte curioasă, și pune foarte multe întrebări, și unele din ele sunt foarte bine gândite, așa încât trebuie să găsești răspunsul potrivit ca să-i poți vorbi. E inteligentă și perspicace pentru vârsta ei, și nu m-aș mira dacă peste câțiva ani va veni acasă și-mi va spune că îi place matematica. Voi fi mândru de ea, indiferent de ce va alege să facă în viață.

Mă apropii de oglindă și mă privesc pentru câteva clipe. Omul care am fost ieri, stă azi aici, fiind mândru de ceea ce a ajuns. Nu credeam că voi fi vreodată în punctul ăsta, că voi îndrăzni să zâmbesc din nou, și că voi vrea să mă bucur de viață în fiecare zi. Când spun că Ayla mi-a schimbat viața, o spun din toată inima. Pentru că, așa a fost. Încă din ziua în care m-am trezit în acel salon de spital, cu șanse minime de viață, am știut că roșcata care mi-a apărut în fața ochilor în ziua accidentului, e reală. Apoi am văzut-o pe Ayla, și mi-am adus aminte de ea, și de zilele de liceu, în care o vedeam de mână cu prietenul ei. Era greșit să mă gândesc la ea, în acel fel, dar Dumnezeu mi-e martor că fata asta putea impresiona pe oricine cu o singură privire. Iar acum acea fată, e fata mea, și voi fi mereu mândru de ea.

Mereu mi-a plăcut de ea, și l-am admirat pe Liam pentru că a ales-o pe ea să-i fie prietenă. Până în seara în care am auzit că a murit în acel accident de mașină. De-atunci n-am mai auzit nimic de Ayla, dar, cumva încă speram să o văd, cu toate că, tristețea din ochii ei îi umbrea privirea și chipul mult prea frumos.

Dar amândoi am trecut peste toate astea, și cumva, destinul ne-a adus împreună. Nu știu cum s-a întâmplat asta, dar mă bucur că am ajuns aici. Nu regret nimic din ce s-a întâmplat, și dacă ar trebui să fac din nou toate astea, le-aș face, știind că la capătul drumului m-ar aștepta tot ea.

Mă privesc în oglindă și-mi zâmbesc. Azi nu sunt șeful companiei Magnuson Cars Industries, azi sunt doar tatăl și soțul de care, cele mai importante fete din viața mea, au nevoie. Și cu acest gând cobor scările spre bucătărie, căutându-mi din priviri soția.

— Sunt afară, Kyan.

Ies pe ușa mare ce dă spre curte, și o găsesc pe Ayla lângă masa cu prăjituri, aranjând niște brioșe cu frișcă roz pe un platou. O surprind, strecurându-mi brațele în jurul taliei sale, astfel încât să-i pot mângâia și burtica deja în șase luni. Ayla se lasă moale în brațele mele, căutându-mi privirea. În ochii ei pot citi bucurie, pacea de care am nevoie în zilele agitate, și iubirea cu care m-a obișnuit de atâția ani.