Kyan [FINALIZATĂ]

EPILOG - KYAN

Ayla

Cinci luni mai târziu

Există momente în viață când totul pare să fie bine. Momente când totul decurge frumos și lin. Momente când nu mai ai nevoie de absolut nimic ca să fii fericit. Și dintr-o dată totul se schimbă, ca și cum, viața te-ar atenționa că tot ce ai avut înainte a fost doar calmul de dinaintea furtunii. Pentru că, viața nu te întreabă niciodată dacă ești, sau nu, pregătit pentru ce va urma.

Adevărul e că, la momentul acelui incendiu, nici noi n-am fost pregătiți pentru ce avea să ni se întâmple. Eram singură în casă, și dintr-o dată totul a luat foc. N-am știut cum să reacționez, sau ce să fac. L-am sunat pe Kyan de mai multe ori, și nu mi-a răspuns, și atunci am început să intru în panică. Înaintam cu greu prin fumul înecăcios care începuse deja să se răspândească în toată casa, și atunci când, în sfârșit am reușit să cobor la parter, l-am văzut. Stătea acolo cu un zâmbet malefic pe față, fixându-mă cu privirea sa rece și de nepătruns. N-am înțeles niciodată de ce l-a urât atât de tare pe Kyan, sau ce voia de la el, astfel încât își dorea să-l vadă mort. Dar cu mine nu avea să-i meargă. James nu avea să câștige în fața mea.

Încă mai văd în fața ochilor acea seară, și deși totul era împânzit de fum și flăcări ce mocneau încet, îmi amintesc mici frânturi din ce s-a întâmplat atunci. În urma acelui incendiu am pierdut un cămin, locul care ne-a fost casă o bună bucată de timp. James a paralizat după ce l-am lovit, încercând să mă apăr atunci când a vrut să mă împingă în flăcări, iar eu m-am ales doar cu niște cicatrici, care peste ani, îmi vor aminti cât de puternică am fost, dar și de faptul că am reușit să mă salvez la timp. Acum, James e într-un centru de recuperare, iar firma sa a dat faliment luna trecută. Iar asta mă face mereu să mă gândesc că oamenii oricât de importanți și influenți ar fi, pot da greș oricând.

Sunt zile în care nu vreau să-mi mai aduc aminte de nimic din cele petrecute atunci, pentru că le-am spus totul polițiștilor, două zile mai târziu, când am fost capabilă să vorbesc, dar sunt și zile în care îmi aduc aminte de acea noapte, și de faptul că în urmă cu cinci luni, am luat poate, cea mai bună decizie a vieții mele. Asta văd, atunci când îmi privesc inelul de pe deget, ce acum strălucește în lumina soarelui de dimineață. Poate dacă nu s-ar fi întâmplat asta, eu și Kyan n-am fi fost în punctul ăsta. Poate nu ne-am bucura acum de aceste momente frumoase, și poate că azi nu ar fi bătut în o nouă inimă în interiorul meu.

Dar Kyan nu știe încă despre asta. De două zile încerc să mă împac cu ideea că în curând vom fi trei, iar el va fi cel mai bun părinte din lume. Am încredere în el. Și am avut încă de la început. Poate că asta ne-a ajutat uneori să mergem mai departe.

Azi poate fi cea mai fericită zi din viețile noastre, și din ultimele cinci luni. Eu urmeză să absolv școala de asistente medicale, iar Kyan va primi azi rezultatele ultimelor sale analize. Mă rog doar, ca totul să fie bine, și să nu mai trebuiască să treacă prin toată suferința prin care a trecut.

Știu că azi totul va fi bine, și că indiferent de ce se va întâmpla în această zi, indiferent de rezultate, eu voi continua să fiu aici lângă el. De-a lungul timpului am învățat că iubirea ne vindecă, și ne face să devenim mai frumoși și mai puternici. Iar Kyan asta a făcut cu mine. M-a iubit până m-am vindecat. Iar acum e rândul meu să-l fac fericit. Pentru că merită. Cu toții merităm fericire, și de asemenea să ne oferim acea șansă de a fi fericiți. Noi o merităm, și sufletul nostru de asemenea.

Brațele lui Kyan se încolăcesc și mai mult în jurul meu, ceea ce-mi dă de înțeles că de-abia s-a trezit. Mă sărută pe frunte, iar mai apoi pe buze, și prin fiecare sărut pe care-l depune pe pielea mea, simt cum mii de fluturi zboară în stomac. E ca prima dată. Mereu va fi așa.