CAPITOLUL 18

904 49 11
                                    

Kyan

     

În sala de așteptare a spitalului se aglomerează cu fiecare minut care trece,devenind imposibil de respirat.Aerul e încărcat și,desi afară sunt sub zero grade,aș prefera să stau acolo,decât aici în agitația asta.În vacarmul ăsta nu reușesc să disting vocile nimănui,și asta mă neliniștește puțin,deoarece Ayla nu e aici și mă tem să nu i se fi făcut rău pe undeva.Sau mai grav,să fi leșinat.

Când am întrebat-o mai devreme dacă o cunoaște pe micuța ce zăcea pe jos,mi-a spus doar atât: Liam. Nu voiam să o întreb maim ult,pentru că știam că ăsta e unul dintre subiectele sensibile pentru ea. Sunt sigur că dacă va dori să vorbească cu mine o va face,fără ca eu să o presez. Și,de fapt,nici nu vreau să-i fac asta.A trecut prin prea multe în ultimul an și numai să-și amintească de acea perioadă,ar fi prea mult pentru ea.

Scot telefonul din buzunar,lăsându-i un mesaj lui Damien: S-au complicat lucurile aici și nu voi mai putea ajunge.Îmi pare rău.Îți povestesc în altă zi.

E joi,iar gașca noastră din facultate se reunește la Damien în sufragerie pentru meciul de lacrosse și pizza, o seară ca între băieți,ce început încă din anul întâi și s-a păstrat până acum.E o tradiție de-a noastră.De când am avut accidentul n-am mai fost decât foarte rar la întâlnirile cu băieții,dar Damien,prin nu știu ce metode,m-a convins să mă întorc.Azi,pot refuza să merg,pentru că nimic nu e mai important decât Ayla.

Și dintr-o dată îmi amintesc unde sunt,și că Ayla nu a apărut încă.Încep să-mi fac griji pentru ea.Dacă o fi pățit ceva pe undeva,și nimeni nu e lângă ea să o ajute? Ridic privirea din telefon,vârându-l în buzunarul blugilor.Privesc în jur:nici urmă de ea. Dacă i s-a făcut rău?Dacă a leșinat în toaletă? O dată cu trecerea fiecărui minut,în capul meu se nasc alte noi întrebări la care nu am curajul să caut vreun răspuns,întrebări ce-mi explodează în cap,pe măsură ce realizez cât de gravă e treaba asta.

Fără să mă gândesc prea mult,mă ridic de pe scaun,însă nu apuc să fac nici măcar un pas înainte,căci o durere puternică mă cuprinde în zona bazinului,făcându-mă să mă dezechilibrez.Am noroc cu scaunul sprijinit de perete,în care mă arunc,provocându-i pe cei câțiva oameni din sala de așteptare,să îmi arunce priviri ciudate.Simt cum durerea îmi cuprinde încetul cu încetul,tot corpul,amintindu-mi în fiecare secundă de suferința la care am fost supus.Mușchii mi încordează în zona din care durerea a apărut ca din senin.punând și mai multă presiune asupra mea.Dacă aș fi știut că doare atât de tare,poate aș fi ales...

Gândurile îmi sunt întrerupte de atingerea unei mâini puternice pe umărul meu. Pentru o fracțiune de secundă mă rog ca Ayla să nu fie aici.Nu vreau să mă vadă în starea asta,pentru că astfel ar trebui să-i ofer explicații,care ar putea-o răni și poate ar îndepărta-o de mine.

În cele din urmă îmi fac curaj și-mi ridic privirea din pământ,spre posesorul mâinii ce încă e așezată pe umărul meu.Expir ușurat atunci când ochii mei îi întâlnesc pe cei ai doctorului Lucas,iar el pare să remarce acest fapt,căci se apropie imediat de mine,așezându-se pe scaunul liber.

‒ Kyan,ești bine? Vine întrebarea sa,la scurt timp.

‒ Nu,răspund scurt.Am dureri destul de mari,continui,accentuând pe cuvântul dureri.

Nu are rost să-l mint pe doctor pentru că,în fond și la urma urmei,e aici ca să mă ajute,chiar și cu o vorbă bună.Nu-l pot respinge,pentru că asta ar însemna că n-am nevoie de ajutorul nimănui,însă acest lucru s-a schimbat în urmă cu câteva luni, când Ayla a apărut în fața ușii mele.Datorită ei am decis să acord o șansă acelor persoane care îmi vor binele.

Kyan [FINALIZATĂ]Where stories live. Discover now