Bella

Capitolul 12

Urc scările treaptă cu treaptă. Ajung în hol la etaj și acum îmi dau seama că eu nu știu unde e camera Bellei. Hai să o luăm pe ghicite. Deci sunt 5 uși. Văd una de un maro închis. E chiar în capătul holului poziționată către casa mea. Merg către ea și o deschid ușor. Intru și văd o cameră așezată cu bun gust. Pereți de culoare albă, mobila în stil italian și o Bella adormită care stă pe scaun și se demachiază. Văd că are cearcăne mari. De asta s-a machiat. Ca să nu vedem ce cearcăne are. Mă îndrept spre ea. Îmi pun mâinile pe umeri ei și ea îmi privește reflexia în oglindă. Zâmbesc spre ea și ea îmi întoarce zâmbetul.
- Ce faci aici?sparge ea liniștea.
- Mama ta a vrut să vadă dacă ai adormit și am venit eu. Bella, de ce pleci?spun eu privind-o serios acum.
- Trebuie să merg.
- Dar tu nu te gândești că o să ne fie dor de tine? De ce te muți? Ți-am greșit cu ceva?spun eu și ea nu mă mai privește în oglindă ci își întoarce capul spre mine, mă privește în ochii și încape să râdă.
- Ce? De ce râzi? întreb eu confuz.
- Ai greșit. Nu mă mut. Plec doar pentru două săptămâni în schimb de experiențe la un spital de acolo.spune și eu îmi duc mâna în păr și mă joc cu el și încep să zâmbesc.
- Aaa. Deci credeam că pleci de tot.spun eu și ea se ridică în picioare și se reazemă de măsuță.
- Nu. Doar 2 săptămâni.spune ea.
- Mă bucur atunci! Credem că te-ai supărat pe mine de ceva.
- Nu. Stai calm.spune ea.
- Bine. Cobori la masă?
- Nu cred, că sunt foarte obosită.
- Bine ,mă duc să-ți aduc ceva aici.vreau eu să o ajut dar ea nu mă lăsa.
- Nu stai calm.spune ea cu ochii foarte obosiți.
- Bella, trebuie să mănânci. Așteaptă aici.spun eu ferm și ea se așază pe canapeaua mică din cameră de către geam.
Merg până jos și o rog pe mama Bellei să-i pună pe o tavă mâncare ca să i-o duc. Chiar dacă doamna Collins nu a prea fost de acord ca eu să-i duc mâncarea spunând că sunt musafir, eu nu m-am lasăt mai prejos și nu am dat înapoi. Am luat tavă și am urcat în camera Bellei. Am găsit-o unde am lăsat-o. Pe canapea aproape adormită.
- Am revenit.spun și ea își deschide ochii.
- Ți-am spus că nu trebuie.
- Ba da. Taci din gură și mănâncă.spun și pun tava pe măsuța din fața canapelei. Spre surprinderea mea chiar tace și face ce i-am spus eu. Mănâncă bucată cu bucată din pastele făcute de mama ei. Părul ciocolatiu stă prins într-o coadă. S-a îmbrăcat în niște pijamale drăguțe , albastru închis cu inimioare albe. E frumoasă chiar așa obosită.
După ce termină își îndreaptă privirea spre mine și spune:
- Mersi mult, Derek.
- Cu drag mereu.spun și o îmbrățișez. Nu se opune și îmi răspunde la îmbrățișare.
Ne desprindem și eu mă ridic în picioare. O iau în brațe.
- Derek ce faci? O să cad.spune ea mai trează, prinzându-se mai bine de gâtul meu.
- Stai calmă. Fac sală nu te scap.spun eu și rânjesc.
- Da, așa laudă-te.spune și eu mă îndrept spre patul ei. Ridic piciorul și îndepărtez pătura. Ea doar se cuibărește mai bine la mine în piept. Chiar dacă se simte așa de bine, trebuie să o las jos. O las ușor pe pat, iar ea se desprinde de gâtul meu. Iau pătura și o așez peste ea până la gât.
- Chiar trebuia să faci toate astea? Nu sunt bebeluș ca să ai grijă de mine așa.spune ea râzând.
- Îmi place să am grijă de tine. Acum taci și culcă-te. Noapte bună.spun și o sărut pe frunte , sting veioza de lângă pat ce lumina camera apoi iau tava goală și mă îndrept spre ușă.
- Noapte bună.îmi spune ea în șoaptă dar eu o aud. Ies pe ușă și cobor la parter. Acolo dau de părinții și bunicul Bellei mâncând.
- Derek, ce face Isa?mă întreabă mama ei.
- Bine. A mâncat și s-a pus la culcare.
- Of. Nu trebuia să te deranjezi tu ca să-i duci mâncare. Vino și mănâncă cu noi.
- Cred că o să merg acasă. Trebuie să-l hrănesc pe Bob, câinele.
- Bine, uite!spune și îmi întinde o pungă.
Eu mă uit la ea puțin confuz.
- E zahărul pentru prăjitură.spune și îmi aduc aminte de minciuna mea.
- Da ,mulțumesc! Noapte bună!spun și ies din casă și mă îndrept spre casa mea.
Deschid și intru. Aprind becul si mă descalț de papuci. Bob vine repede să vadă cine a intrat în casă.
- Bună băiete!spun și îl mângâi pe cap. El dă fericit din cap.
- Îți vine să crezi că pleacă doar pentru două săptămâni în Turcia. Nu se mută de tot. Sunt fericit că am aflat asta. Chiar dacă o să-mi lipsească în astea 2 săptămâni, măcar știu că se întoarce. Bob, cred că m-am îndrăgostit. Of ce nebun sunt. Vezi ,ea m-a făcut așa. Am ajuns să vorbesc cu tine. Acum hai să te hrănesc.spun și el sare în sus de bucurie. Merg la bucătărie și îi dau ceva de mâncare. Apoi eu merg în camera mea și după ce îmi fac rutina de seară mă pun în pat și adorm.