Bella

Capitolul 25

După 2 ore de colindat magazinele și pierdut timp în trafic, ajung în sfârșit în scara blocului. Cu plasele în mână urc scările până la apartamentul meu. Lângă ușă stă rezemat Mark cu paltonul meu în mână. Când mă vede vine spre mine.
- Bună Isabella! Lasă-mă să te ajut.spune și îmi ia plasele din mâini și îmi dă paltonul.
- Mersi Mark! Mai așteptat mult timp?spun eu și îmi caut cheile de la apartament.
- Da, dar nu așa mult!spune în timp ce deschid ușa. Îi fac loc să intre și el intră apoi intru și eu.
- Îți poți lăsa haina aici.spun eu arătând spre cuier.  El și-o da jos și  o pune în cuier. Același lucru fac și eu. Se descalță.
- Nu trebuia să te descalți.spun eu.
- Oricum ești ocupată. Măcar de curățenie să te scap.spune el și îmi zâmbește.
- Cum vrei.spun și mă descalț și eu și apoi îl conduc spre bucătărie.
Pune plasele pe masă.
- Vrei ceva de băut? Cafea, suc, apă? îl întreb eu.
- Dacă poți o cafea.spune el așezându-se pe un scaun de la masă.
- Dulce? Amară? Cum preferi?
- Mai dulce.spune el.
Pun să se facă o cafea la aparat și în câteva minute e gata. O pun în fața și mă așez pe cealaltă parte a mesei pe un scaun.
- Deci ai avut probleme cu maimuțoiul de Derek aseară?mă întreabă el luând o gură din cafea.
- Nu chiar aseară, dar de dimineață a explodat.spun eu și îmi aduc aminte de fața lui roșie de nervi.
- Isa, ce e el pentru tine? Adică sunteți împreună?mă întreabă el.
- Nu suntem împreună.spun eu.
- Asta vroiam să aud.spune și zâmbește. Deodată începe să-mi sune telefonul. Era mama.
- Mă scuzi puțin?întreb eu pe Mark.
- Da sigur.spune și eu plec în sufragerie și îi răspund.
Convorbire telefonică
- Alo.
- Alo, Isabella!?!! Ce faci? Unde ești? Ce te-a apucat aseară?Dacă nu venea Derek după tine cine știe ce prostii făceai. spune mama foarte repede.
- Sunt bine mamă. Sunt acasă. Aseară am vrut să mă distrez și am ieșit cu un prieten în club. Aveam totul sub control și până să vină Derek. Am 27 de ani mamă. Lasă-mă și pe mine să mă distrez. Am nevoie sa mai ies.spun eu strigând puțin.
- Cu ce prieten ai ieșit?mă întreabă ea.
- Cu un prieten.raspund simplu.
- E de încredere?mă întreabă ea.
- Da. Chiar acum savurăm o cafea împreună.spun eu.
- Cum îl cheamă? Câți ani are?mă interoghează ea.
- Îl cheamă Mark și are 28 de ani.spun eu.
- Să-l aduci într-o seară  la cină sa văd dacă are gânduri serioase cu tine.spune și chicotește.
- Bine mamă. Pa. Trebuie sa merg.
- Pa dragă. Să fiți cuminți.spune și râde, iar eu închid telefonul.
Convorbire telefonică încheiată
Mă întorc în bucătărie. Îl găsesc pe Mark tot acolo unde l-am găsit.
- Scuze că a durat atât.mă scuz eu și ocup locul unde am stat.
- Nu-i nimic. Te-ai certat rău cu Derek?mă întreabă și mă privește drept în ochii. Ochii lui sunt extrem de frumoși.
- Păi să spunem că da. Adică i-am tras o palmă, deci a fost o ceartă pe cinste.spun eu și râd puțin. Râde și el cu mine.
- Deci tu ai avut curajul să-l pălmuiești pe marele și preamăritul Derek?spune el în batjocură. Ești de gașcă dragă.spune el și râdem împreună.
- Știi ce bine m-am simțit când l-am pălmuit?spun eu și râdem.
- El ți-a făcut ceva?mă întreabă serios.
- Nu. Stai calm.spun eu.
- Dacă îți face ceva, vi la mine și-mi spui. Îl rezolv eu.spune el.
- Bine. Spun eu și apoi urmează un moment de tăcere.
- Eu ar trebui să plec.spune el și se ridică.
- Mersi că mi-ai adus paltonul.spun și îl conduc până în hol.
- Și eu îți mulțumesc de cafea.spune și se îmbracă.
- La revedere, Isabella!spune și iese pe ușă.
- Pa.spun eu și închid ușa, apoi o încui.
Mă duc în bucătărie și îmi așez cumpărăturile la locul lor. Apoi mă apuc să fac curat și ceva de mâncare.

Însfârșit am terminat cu toate. Deodată îmi sună telefonul. Văd că e bunicul.
Convorbire telefonică
- Bună, Isabella! Ce faci?mă întreabă când răspund.
- Bună ,bunicule. Acum am terminat cu treburile prin casă. Tu ce faci?spun eu și mă trântesc pe canapea.
- Bine, pe acasă. Ce zici, în seara asta vi la cină? Avem și musafiri.spune el.
- Cine vine? întreb eu cu toate că răspunsul e evident.
- Păi Derek cu părinții lui.spune exact ceea ce așteptăm să aud.
- În seara asta nu vin. Ne mai auzim bunicule. Pa.spun și închid telefonul.
Convorbire telefonică încheiată
Nu am chef să dau alte explicații.
Mă duc în cameră și mă pun în pat  și mă decid să mă uit la un film de comedie. Prea multă dramă strică.
După o oră jumătate în care am râs încontinuu, ies din cameră și merg în bucătărie. Toate becurile sunt stinse. Și afară deja s-a întunecat. Merg spre fereastră. Totul afară e luminat. Multe luminițe încoronează străzile. Păcat că nu avem și zăpadă. Sper ca de Crăciun să fie. Mulți copii de la secția de pediatrie așteaptă să vadă macar pe geam cum ninge.
În minte îmi vine o singură persoană. Derek. De ce se tot ține după mine? Cred că am fost destul de clară că eu nu sunt una din târfele cu care l-am văzut prin niște ziare mai vechi.
Nici eu nu știu ce să înțeleg din comportamentul lui ciudat. Odată e drăguț, amuzant și altă dată se duce naibii tot comportamentul lui frumos. Pot spune că e cea mai complicată persoană pe care am întâlnit-o, și eu am întâlnit o mulțime de persoane. Cu toate că pe Derek nu poți să-l uiți ușor. Derek, cu toate tatuajele lui, cu piercing-urile, cu aura aia dură, cu indiferența în priviri și cu aerul ăla superior, parcă e o persoană cu care n-ai vrea să stai, dar după ce stai să-l cunoști, după ce te face sa razi, după ce îi vezi latura sensibilă și când vezi fățuca aia drăgălașă  și începi să îi cunoști adevărata față, o să vezi că e o persoană chiar drăguță, cu care poți să stai și nu te deranjează prezența lui. 
Mă mai uit puțin pe geam și mă mai gândesc la băiatul ăsta care mi-a cam dat lumea peste cap, apoi mă pun la somn.