Bella

Capitolul 21

Derek pov.
Am ajuns acasă, dar n-am stat mult și am plecat la firmă pentru că am avut niște probleme. Pe seară după ce am terminat cu treaba am trecut pe la spital. Cu toate că asistenta nu m-a lăsat să-mi văd părinții, i-am spus că o cunosc pe Isabella și așa m-a lăsat. După ce i-am vizitat am mers acasă și m-am pus la somn.
De dimineață mă trezesc, îmi fac rutina mă îmbrac și mănânc ceva apoi o iau spre spital. Intru și merg al mama și apoi la tata. După ce am stat câte jumătate de oră la unul, nu am dat de Bella. Trebuie să vorbesc cu ea , să văd ce face. Mă îndrept spre biroul ei și bat la ușă. După ce aud un intră, intru și o văd îngropată cu nasul în hârtii.
- Bună ziua, domnișoară doctor.spun cu un rânjet.
- Bună domnule arhitect.mi-o întoarce ea.
- Ce faci?spun și mă așez pe un fotoliu în fața biroului.
- Citesc, completez, chestii mărunte de ăstea.spune ea și mai completează o hârtie.
- Când îi pot lua acasă pe mama și pe tata?spun eu.
- Cred că poți și mâine. Doar că o să-ți dau medicamente pe care sa le ia.
- Bine. Oricum peste o săptămână e Crăciunul și vreau să-l facă acasă.spun eu.
- Bine.
- Ce faci de Crăciun?o întreb eu.
- Lucrez.spune ea simplu.
- Ce? Cum poți lucra de Crăciun?zic eu.
- Păi cum ar trebui să-l petrec mai bine decât ajutând oameni. În plus cu bunicul, mama și tata iau cina a doua zi. N-am ce să fac în seara de Crăciun.spune ea și mie îmi vine o idee.
- Bine eu trebuie să plec la serviciu. Ne vedem mâine.spun și ies rapid din biroul ei.

Isabella pov.

Derek a ieșit din birou și eu am rămas înconjurată de hârtii.
După încă câteva ore de lucru îmi iau lucrurile și plec acasă. E deja seară. Frigul și-a făcut deja sălaș în oraș. E sărbătoare peste tot. Toate străzile sunt împodobite de Crăciun. Luminițele fac un spectacol frumos. Nici nu am avut când sa merg să le văd pe toate. Nici bradul cel mare din centru încă nu l-am văzut. Pot spune că sunt ocupătă mai tot timpul. Într-o zi voi avea tot timpul din lume la dispoziție. Mă îndrept spre apartament și după ce mă dezbrac și îmi iau pijamale, mă duc să fac ceva de mâncare. După ce fac câțiva cartofi prăjiți și mănânc mă apuc de curățenie. Dau muzica la maxim în căști, mai dansez, mai fac curățenie. Deodată îmi sună telefonul. Mă uit la apelant. E Selim, prietenul meu din Turcia.
Convorbirea telefonică
- Alo.spun eu.
- Alo, bună Izabella!
- Bună Selim!
- Ce mai faci?mă întreabă el vesel.
- Bine tu?
- Bine, stau și mă gândesc la tine.
- Ce poet!spun eu și râdem amândoi.
- Cred că ar trebui sa devin poet.spune el cu amuzament.
- Și de unde îți vei lua inspirație?spun eu în glumă.
- Domnișoară Isabella ați fi onorată să îmi fiți muză?spune el cu o voce amuzantă. Eu doar râd.
- Ești amuzant!
- Mă bucur că te-am făcut să râzi.spune el.
- Mersi. Chiar aveam nevoie.spun eu.
- O zi grea? întreabă el.
- Da.
- Ți-ar prinde bine o vacanță, în Turcia.spune și pot să jur că rânjește.
- Da, sigur.
- Chiar aș vrea să ne întâlnim. Mi-e dor de tine.
- Atunci fă-ți bagajul și hai la New York.spun eu.
- Poate. Acum trebuie să închid dar o sa te mai sun. Pa Isabella. Ai grijă de tine. Noapte buna.
- Mersi.spun eu și închid.
Convorbire telefonică încheiată
Mă mai învârt eu prin casă și mai fac câte ceva apoi fac o baie și mă pun la somn.

Mă trezesc de dimineață și mă duc la baie. Fac un duș îmi fac rutina și mă îmbrac. După merg la bucătărie să-mi fac ceva de mâncare așa că aleg să fac niște clătite. Mai am timp până trebuie sa merg la spital. Fac clătitele cu Nutella, învățate de la mama. Îmi fac și un ceai de mușețel și apoi mă pun să mănânc. După ce mănânc mă duc să mă pregătesc pentru serviciu. După ce sunt gata merg spre spital. Intru și salut pe cei pe care îi cunosc apoi merg spre birou. Intru, dar nu sunt foarte atentă, caut telefonul prin geantă. Îmi ridic privirea și dau de Derek care stă pe scaunul meu de la birou. Așa m-am speriat de el.
- Ce cauți aici? Vrei sa fac infarct din cauza ta?îl întreb eu.
- Dragă, ești într-un spital. Dacă faci infarct o să te ajute cineva, sau o să-ți fac eu respirație gură la gură.spune el cu un rânjet.
- Aha. Deci ce cauți aici? îl întreb eu din nou.
- Tu chiar vrei să-ți fac respirație gură la gură?mă întreabă el tot cu rânjet.
- Tu chiar vrei să-ți dau una în bot și nu știi cum să o ceri? îl întreb și eu enervată.
- Ce să-mi dai? O sărutare?mă întreabă el și își arată toți dinții.
- E clar nu ajung la capăt cu tine.spun eu și îmi pun haina în cuier și îmi iau halatul. Îmi caut stetoscopul dar nu e la locul lui.
- Cauți ceva?mă întreabă Derek și îmi întorc privirea spre el. Stă la mine în birou, pe scaunul meu și cu stetoscopul meu la gât.
- Omule! Nu e frumos să intri într-un birou și să iei lucruri de acolo care aparțin unei persoane necunoscute.spun eu.
- Dar tu nu ești o persoană necunoscută. Te cunosc.spune el zâmbind.
Deci râde de mine. Chiar vrea să cedez nervos.
- Vrei să am fire albe mai repede decât ar trebui?spun exasperată.
- Oricum ai fi, tot frumoasă ești iubito.spune el calm și zâmbind.
Pe când mie îmi vine să dau cu el de pământ de la etajul 3.
- Ți-a mai spus cineva că ești enervant? spun eu.
- Să spunem că da, dar cei care mi-o spun, deobicei îmi vor moartea.spune el și își duce o mână sub barbă.
- Știi și eu cred că îți vreau moartea în momentul acesta așa că s-ar putea să sar pe tine.spun și pe chipul lui se așterne un rânjet pervers.
- Deci chiar vrei să sari pe mine, hă!spune rânjind și eu îmi dau seama de prostia pe care am spus-o.
- Nu în felul ala.spun eu.
- Da sigur.spune el și este întrerupt de Melisa.
- Salut! O ,Isa ai venit! Scuze că vă deranjez, dar am vrut să văd dacă ai ajuns. Acum vă las.spune și merge spre ușă. Iese și apoi deschide ușa și își bagă capul pe ea.
- Derek, dacă vrei să o consulți pe Isa, vezi să nu strige prea tare că se trezesc pacienții de la morgă.spune și închide ușa. O aud râzând și mie îmi vine să arunc cu ceva după ea.
- Vezi, și prietena ta spune că mi-ar sta ca și doctor, dar doar pentru tine.spune rânjind și mi-e îmi vine o idee.
- Nu mersi. Nu-mi mai plac doctorii. Acum îmi plac cântăreții așa ca Selim.spun și acum e rândul meu să rânjesc.
El parcă e împietrit și stă la birou cu o față șocată. Merg spre el și îmi iau stetoscopul și mă îndrept spre pacienții. A fost ușor. Îmi spun mie însumi și îmi pun un zâmbet sadic pe față.
După ce mi-am consulat câțiva pacienți, am fost chemată spre sala de operații. Trebuie să-mi fac treaba.