22 - Nightmare

297 25 35
                                    

30. 04. 2021, ora 22:42
Coreea de Sud, Seoul
prezent


    — Hei, ai văzut unde mi-am pus... Telefonul? întreabă Tae Hyung în timp ce se încruntă spunând ultimul cuvânt. Arăți ca o fantomă, continuă și chicotește.

      Soo Jin tocmai venise din camera ei, alături de Yeon Tan, ce mergea mândru de el cu botul și codița sus, deoarece fata tocmai avusese grijă de unghiile lui, în timp ce ea avea o mască albă tip șervețel pe față, iar părul prins într-un coc dezordonat. Era o priveliște hilară.

      — O să fiu o fantomă cu cel mai luminos și fin ten pe care l-ai mai văzut, spune aceasta puțin cu greu, deoarece nu voia să își ridice masca de pe față.

      — Mai ai măști? întreabă băiatul, apoi fluieră către Yeon Tan, care își ciulește urechile și aleargă către el, sărind în brațele lui.

      — Da! spune entuziasmată aceasta. Iau mereu mai multe în caz că reușesc să-l prind sau conving pe Jung Kook să își pună cu mine, dar am reușit doar de două ori până acum. Vrei să aduc?

      — Mhm, nu strică. Nu am mai avut grijă de tenul meu în ultimul timp, spune acesta și chicotește când Yeon Tan îi întinde lăbuța, mândru de manichiura lui.

      — Revin imediat, spune fata și fuge înapoi în baie, pentru a lua câteva măști, în timp ce cei doi o privesc pe ea, apoi unul pe altul.

      Era o seară de vineri, în care Jung Kook plănuise să îi facă o vizită lui Si Yeon la Casino, iar Tae Hyung trebuie să petreacă seara cu Soo Jin, deoarece fratele ei urmează să fie plecat destul de mult timp și probabil se va întoarce târziu.

      — Le-am adus pe toate, alege-o pe care vrei, spune șatena și pune toate plicurile în care erau măștile lângă el, pe canapea, alături de o rolă pentru masaj facial din cuarț roz.

      — Observ că ai o colecție destul de mare, spune blondul și le privește cu atenție. Taenie, alege tu.

      Yeon Tan se dă jos din brațele lui și se învârte în jurul lor, apoi pășește pe una dintre ele. Șatena l-a pus într-o parte, în timp ce le-a strâns pe celălalte și le-a mutat pe măsuța de sticlă din fața canapelei.

      — Trebuie să îți prinzi părul, îl atenționează fata și îi dă un elastic, apoi desface plicul.

      Tae Hyung își prinde părul în sus, arătând ca un palmier, iar Soo Jin a chicotit și a scos șervețelul din plic. Blondul a rămas nemișcat, privind-o fix, în timp ce aceasta l-a despăturit și a început să îl aplice pe fața lui, cu grijă. L-a întins și a presat cu degetele unde era nevoie, pentru a-l mula pe curburile feței lui. Blondul și-a permis să o analizeze cu atenție, deoarece chipul ei era mai aproape de al lui decât a fost până acum. Deși avea acea mască pe față, era perfect mulată pe chipul ei, încât îi scotea mai mult în evidență trăsăturile. Ochii mari și rotunzi, nasul mic și plat, buzele mari, roz și cărnoase și putea observa chiar și mica aluniță pe care o avea sub ochiul stâng. Era frumoasă cu siguranță, dacă ar fi fost în locul lui Jung Kook și el ar fi fost mândru să aibă o soră așa. Chiar și cu părul prins dezordonat și o mască pe față ce o făcea să arate că o fantomă, era frumoasă.

      Soo Jin nu și-a dat seama cât de îndeaproape este privită, fiind extrem de prinsă în ce făcea, ci a continuat prin a îi masa chipul cu rola din cuarț, făcându-l pe băiat să se relaxeze. Șatena adora orice tip de îngrijire facială și chiar să îl facă altcuiva. Iar lui Tae Hyung îi plăcea ca cineva să îi facă asta lui.

Another lie (that could kill you) ; jjk | mafia auWhere stories live. Discover now