37 - The Plan

258 26 45
                                    

7. 09. 2021, ora 3:56
Coreea de Sud, Seoul
prezent

      Când și-a deschis ochii, a fost întâmpinată de întuneric. Întunericul era singurul lucru ce o înconjura. A început să se învârtă, uitându-se în jurul ei și încercând să distingă ceva, în timp ce întindea mâinile, de parcă se aștepta ca ceva să i le prindă sau să atingă ceva. Orice. Se simțea neputincioasă, de parcă întunericul avea să o înghită și pe ea, și nu o să mai rămână nimic acolo. Nu înțelegea ce se întâmplă. Știa că adormise în salonul ei de spital, deși nu știa când, dar de ce nu s-a trezit acolo? De ce nu era nimeni alături de ea? Seok Jin? Jung Kook? Nu erau acolo. Nu era nimeni acolo cu ea. Cel puțin, așa a crezut. Până a auzit un plânset. Și nu orice plânset. Unul de copil. De nou născut. Și s-a oprit. La fel de repede și brusc precum a început. Însă nu oricum. Ci după un sunet de împușcătură.

      — Tu ai făcut asta, se aude o voce feminină.

      A simțit cum cineva a trecut prin spatele ei, creând un val scurt de aer rece. Fata s-a întors spre locul pe unde a trecut persoana, mai exact femeia, dar fără folos. Nu vedea absolut nimic. 

      — E doar vina ta, aude din nou acea voce.

      De data asta simte cum e împinsă în umăr, persoana lăsând același aer rece în urma ei. Bruneta a început să se miște în cercuri, încercândgăsească acea persoană. Palmele au începutîi transpire, respirația să i se întețească, pieptul să i se miște într-un ritm alert, iar inima să îi bată din ce în ce mai repede în piept. Era speriată. Nu știa ce se întâmplă. Nu înțelegea nimic.

      — Vei merge în iad pentru asta, se aude din nou vocea.

      A simțit cum o palmă i-a prins puternic brațul. Una mică, cu degete subțiri și lungi, delicată, apoi a simțit niște unghii lungi infigându-se în pielea ei. A icnit de durere, surprinsă, încercând să prindă încheietura mâinii, dar aceasta s-a desprins de ea, lăsând în urmă zgârieturi și un lichid cald pe locul unde a fost plasată, alături de același val de răceală.

      Si Yeon era și mai agitată. Faptul persoana ce era în jurul ei îi putea face rău, fără să o vadă venind, o speria și mai tare. În special pentru că nu înțelegea ce se întâmplă. Ce a făcut? Ce a făcut atât de rău?

Another lie (that could kill you) ; jjk | mafia auUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum