28 - Mornings and Midnights

328 23 49
                                    

27. 06. 2021, ora 10:32
Franța, Paris
prezent

       Dimineața i-a prins pe amândoi încă îmbrățișați, însă în cu totul altă poziție față de cea în care au adormit, deoarece băiatul s-a ridicat de două ori, pentru a deschide geamul, pentru că era prea cald, și pentru a-l închide, deoarece pe măsură ce s-a făcut dimineață, s-a lăsat răcoarea. Acum el era întins pe spate, iar fata aproape urcată cu totul pe el. Aceasta avea capul pe pieptul lui, brațul în jurul taliei lui și piciorul drept îndoit peste trupul lui, în timp ce Jung Kook avea un braț în jurul taliei ei și palma celeilalte mâini pe coapsa ei, ținând-o astfel strâns lipită de el.

      Primul care s-a trezit a fost el, ce aproape că uitase că a adormit în camera ei, și era confuz, însă tot ce a făcut a fost să o apropie mai mult de el. Trecuseră săptămâni bune, chiar luni, de când cei doi nu au mai fost într-o astfel de ipostază, însă de fiecare dată când ajungeau așa, făceau ceva înainte. Dar de data asta nu a fost cazul, surprinzător. Și totuși, îi plăcea, deși nu ar fi vrut să recunoască cu voce tare. Se obișnuise cu căldura corpului ei, cu prezența ei după fiecare noapte petrecută împreună. Între timp a mai petrecut seri cu fete, cumva toate blonde, dar din cauza faptului că se obișnuise cu Si Yeon, compara fiecare moment petrecut cu fetele respective cu cele petrecute cu aceasta. Iar la un moment dat s-a oprit pur și simplu. Prefera să respingă fiecare fată ce începea să îi facă avansuri. Oricum devenise prea ocupat să își piardă vremea prin cluburi. Dar acum, cumva își găsiseră drumul unul în brațele celuilalt, din nou.

      Gândul băiatului a zburat la cuvintele fetei de aseară și și-a dat seama cât de mult a greșit în tot ce a făcut, deoarece din cauza lui Soo Jin a ajuns în situația în care era. Pe lângă faptul că i-a complicat toată viața surorii lui, i-a distrus și ce a mai rămas din viața fetei din brațele lui. Totul exact cum a spus și Si Yeon. Din cauza puterii. Ceilalți l-au avertizat de la început că e un joc periculos, dar nu a ascultat. Și totuși a ajuns rănit în propriul joc prin sora lui. A făcut mai mult rău și a complicat totul mai rău decât era. În toți anii în care a făcut parte din mafie nu a pățit asta niciodată, dar Si Yeon era plină de surprize, lucru ce l-a ținut prins în joc și intrigat. Și putea să jure că surprizele nu s-au terminat.

      Bruneta a început să se foiască și, la scurt timp, a deschis ochii, încruntându-se când a dat de pieptul băiatului, dar parcă a răsuflat ușurată când i-a recunoscut tatuajele. Cu siguranță nu ar fi vrut să ajungă în pat cu Seo Jun. Și-a ridicat privirea, dând de chipul lui Jung Kook, ce i-a zâmbit imediat cum au făcut contact vizual. Dar în schimb i-a dat o strâmbătură și și-a trântit capul pe pieptul lui, strangând din ochi.

     — Așa urât sunt dimineața? întreabă Jung Kook și își ridică o sprânceană.

     — Mă doare capul groaznic, murmură Si Yeon și oftează.

     — Cred și eu la cât ai băut, spune brunetul și îi mângâie capul, lipind-o cât mai mult de el.

     — Noi ce am făcut aseară de ești atât de grijuliu? întreabă bruneta surprinsă de acțiunile lui, dar a rămas cu ochii închiși și s-a bucurat de ele.

      Nu își amintea foarte multe din ce s-a întâmplat în urmă cu o seară, doar secvențe, ce nu prea aveau legătură una cu alta. Într-o secundă era la restaurantul hotelului, vorbind cu Ji Min, apoi în camera ei, sărutându-se cu Jung Kook și, mai apoi, în duș, singură. Din ce deducea ea, cu siguranță a făcut ceva cu brunetul, din moment ce era încă acolo, ținând-o în brațe, mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați.

Another lie (that could kill you) ; jjk | mafia auМесто, где живут истории. Откройте их для себя