33 - Brother

346 27 107
                                    

29. 06. 2021, ora 20:46
Coreea de Sud, Seoul
prezent

      Si Yeon a intrat în sediul Lucky Strike fără să îi bage în seamă pe cei din jur ce o întâmplau printr-o aplecăciune și o salutau respectuos, grăbindu-se să ajungă în sala în care organizau ședințele, deoarece domnul Sang o aștepta acolo, alături de Son Ji Ana. Imediat ce au plecat de acolo, bruneta l-a sunat pe domnul Sang și a cerut să se vadă cât mai repede cu femeia. Tot ce voia era să afle cine era fratele ei, iar dacă femeia nu avea informații folositoare avea să arunce tot nenorocitul de sediu în aer.

       — Îmi pare rău pentru timpul în care m-ați așteptat, a fost mai mult trafic decât mă așteptam la ora asta, spune aceasta și face o aplecăciune scurtă, apoi se așează.

      Son Ji Ana și domnul Sang erau mai mari, în special Ji Ana, așa că trebuia să le arate respectul cuvenit.

       — Doamnă Son, îmi cer scuze pentru disconfortul creat din ultimele trei săptămâni, dar a fost necesar pentru siguranța dumnevoastră, spune fata și își împreună degetele pe masă. Și îmi pare rău pentru domnul Son Myung Dae, odihnească-se în pace, a fost vina mea că a fost în pericol și nu am ajuns la timp.

       — Nu-ți face griji, scumpo. Myung Dae s-a implicat în destule lucruri periculoase, iar asta l-a ajuns din urmă. Eu am fost ferită pe pericol, iar asta a fost datorită ție. Îți mulțumesc. Însă din moment ce am fost ținută atât de în siguranță înseamnă că dețin ceva prețios, ceva ce deținea și Myung Dae, am dreptate? întreabă aceasta și o privește serios pe brunetă.

      — Într-adevăr. Mai exact o informație ce e extrem de importantă pentru mine, aprobă aceasta și simte cum inima începe să îi bată mai repede.

       Era la doar câteva cuvinte distanță de a afla cine e fratele ei. Numele lui. Un nume pe care îl căuta de atât de mult timp, pentru care au murit și au fost puși în pericol oameni. Iar acum avea să îl afle.

      — Kim Dong Yul a fost o persoană crudă, destul de crudă încât să își pună soția să își ucidă copilul nou-născut pentru că nu era al lui. Dar aceasta nu a făcut asta. În schimb, i l-a dus tatălui lui și i-a cerut să îl ascundă atât de bine încât să nu îl găsească niciodată, nici el, nici ea, nici Dong Yul. Pentru că, dacă l-ar fi găsit, i-ar fi ucis pe toți trei. Tatăl acestuia e Kim Ji Woong, care a ascultat-o și i l-a dat unei persoane de încredere, explică fata și o privește în ochi, Ji Ana începând să își dea seama unde se îndrepta povestea. Son Myung Dae. Son Myung Dae i-a crescut fiul încă de când era în scutece. Fiul care este fratele meu. Iar dumneavoastră, fiind soția lui, presupun că știi despre cine este vorba. Și vă implor să îmi spuneți care este numele lui, deoarece îl caut de prea mult timp și el e tot ce mi-a rămas ca familie, termină aceasta și o privește rugător.

      — Știu despre ce și cine e vorba, scumpo. Băiatul ăsta ne-a înseninat casa încă din prima secundă în care l-a adus Myung Dae. Eu și soțul meu ne-am chinuit ani întregi să avem un copil, dar după ce l-am avut pe el, am renunțat. El era de ajuns să ne aducă fericirea de care aveam nevoie în suflete. L-am crescut de parcă era copilul nostru și l-am iubit mai mult decât orice pe lumea asta, dar din moment ce făceam parte din agenția secretă, a trebuit să îl implicăm și pe el în ea. A crescut ca un bărbat frumos, iubit de toți cei din jur. Mereu l-am simțit ca pe norocul nostru, deoarece după ce a apărut el în casa noastră, am rămas gravidă cu fiica mea pe care ai cunoscut-o. Ne-a făcut mai fericiți decât ne imaginam, pentru că doctorii mi-au dat șanse extrem de slabe, dar cred și până în ziua de azi că a fost miracolul nostru. Însă la un moment dat a trebuit să îi spunem adevărul. Adevărul ce consta în faptul că nu suntem părinții lui, fără să îi divulgăm cine erau de fapt aceștia. Am făcut asta când era destul de mare, desigur. Dar s-a simțit trădat, ne-a acuzat de faptul că l-am luat în grija noastră doar pentru a-l face un roboțel al agenților secreți, lucru complet neadevărat. Dar nu ne-a crezut. A trădat agenția și am auzit zvonuri că s-a alăturat mafiei. Dar atât. Nu l-am mai văzut nicio secundă din ziua în care i-am spus adevărul. Numele lui e Seok Jin, termină femeia cu ochii în lacrimi.

Another lie (that could kill you) ; jjk | mafia auWhere stories live. Discover now