Capitolul 21- Petale de trandafir

3.8K 211 61
                                    

--- Lissa? Eşti chiar tu? întreabă uimit, apropiindu-se de mine cu pași mici.
Lacrimile îmi curg precum niște râuri pe obrajii fierbinți și reușesc să răspund cu glasul spânzurat:
--- D-Da...
Max își deschide brațele, iar eu îi sar în ele, strângându-l cu mâinile mele mici ca și cum viața mea ar depinde de această îmbrățișare, ca și cum ar fi unicul fir de ață care mă ține pe acest pământ.
--- Mi-a fost așa de dor de tine, frățioare, îi mărturisesc printre lacrimi.
Într-adevăr, în ultima perioadă am fost mult prea ocupată cu toate antrenamentele pentru competiție și studiatul cărților Esmei alături de Eric, dar înainte nu era așa. Timp de aproape trei ani nu era noapte în care să nu mă gândesc la Max și să vărs cel puțin două lacrimi. După moartea mamei, în mica perioadă de timp în care am stat cu tata și el, fratele meu îmi era singura consolare, singurul lucru care mă făcea să îmi schimb decizia de a pleca. Dar a venit în final și acea zi, ziua transformării mele. Nu mai puteam sta lângă ei, să le pun viața în pericol datorită lipsei mele de conștiință de la început.  Așa m-am hotărât în sfârșit și într-o zi de vară, lunea, la lăsarea negurii nopții peste sat, am plecat. Și nu m-am mai întors.
--- Și mie, surioară. Mă sărută pe creștet și continuă. Ai crescut așa mare. Nu îmi vine să cred. Ești femeie.
Chicotesc, apoi îmi reamintesc ce a spus Eric și mă crispez. Max îmi simte încordarea și îi șoptesc la ureche problema.
--- Am rezolvat, Liss. Poate să intre în palat, mă informează Eric. Nu îmi vine să cred că am uitat că e aici. Îmi întorc capul și îi arunc un zâmbet dulce, iar el mă privește în felul său unic, care ma face să mă topesc. Pentru a nu mă lasă dusă cu capul în nori, mă întorc spre fratele meu și îl trag după mine în palat cu un simplu hai.
Ajungem într-un salon retras, aproape de biblioteca imensă în care consortul meu își desfășoară hârțogăria. Am aflat de curând că în realitate este biroul său și doar el are voie în el. Și eu, bineînțeles. Awww, ce drăguț, numai eu am voie fără acordul său. Arunc o privire asupra încăperii în care ne aflăm, realizând că nu am mai fost niciodată aici. Este un spațiu relativ mic spre deosebire de celălalte camere ale palatului. O canapea îmbrăcată în stofă maro se află într-un colț, alături de trei fotolii de o parte și de alta a sa. O măsuță din lemn masiv de stejar se află în fața sofelei, iar în colțul opus se află un șemineu, deasupra lui fiind atârnat un peisaj tomnatic pictat în culori în ulei. Restul camerei este ticsit de rafturi pline cu sute de cărți prăfuite, îmbrăcate în piele de vițel. Mă fac comodă pe canapea, Eric așezându-se în dreapta mea, iar Max pe fotoliul din stânga.
Îl privește ușor nedumerit pe Eric, o încruntătură apărându-i pe față. Să îi spun că el este iubitul meu? Cu siguranță nu îi voi spune că îmi este consort, căci ar fi prea de tot și este cert că se va simți oarecum copleșit se situație.
--- Deci este adevărat, nu? Ești vampir, șoptește ultima propoziție.
Încuviințez printr-o înclinare a capului. Nu m-am gândit care va fi reacția sa când va afla asta.
--- De ce nu te-ai întors în trei ani? De ce nu m-ai căutat? întreabă pe un ton ușor enervat.
Bună întrebare. Păi simplu, mi-era frică să nu îți sug tot sângele și să te omor, hahahaha. Oh, mai e și faptul că dacă îmi vedeam presupusul meu tată  îi rupeam gâtul în secunda doi și după m-ai fi considerat o criminală.
--- Nu știu, nu am putut, mint pe jumătate.
--- Nu ai putut, repetă cu o voce calmă care mă bagă în sperieți. Ar trebui să izbucnească ca vulcanul Fuji și să mă facă să mă simt și mai prost decât mă simt. Melissa, știu că trebuie să îți fi fost greu, dar trebuia să îmi dai un semn de viață. Am crezut că....Am crezut că ai murit, continuă cu vocea ușor tremurată de emoție. Te-am văzut la televizor când eram acasă la Marius, un prieten de-al meu și am fost de-a dreptul șocat.  Fata de-acolo semăna teribil de mult cu tine și glasul îi era aproape identic. Apoi ți-a zis pe nume și mi-am dat seama că tu erai, povesteşte Max, privind absent cartea închisă de pe masa de cafea. Privirea îi cade din nou pe mine, apoi pe Eric. Se pare că ești bine, adică locuieşti într-un palat, ești preferata regelui vampirilor și ai gardă de corp, adaugă ultima parte strâmbându-se spre Eric.
Şatenul meu se încordează și îmi pun mâna pe antebrațul său, calmându-l.
Ușa salonului se crapă ușor, pe ea intrând Lucy, îmbrăcată într-o rochiță neagră din bumbac, puțin mai lungă de genunchi, cu un decolteu micuț. Poartă pe față unul dintre zâmbetele sale sincere, în timp ce în mâini ține o tavă violet pe care sunt așezate câteva fursecuri cu ciocolată și un ceainic alături de trei ceşcuțe. Se apropie de noi și face plecăciuni spre mine şi Eric.
--- Maiestate, Alteță.
Chicotesc când îmi spune Alteță, ea îmbujorându-se. Datorită faptului că știe de relația noastră secretă mă consideră o prințesă, ceea ce este amuzant.
Îmi împletesc degetele cu ale lui Eric și o privesc pe blonda ce stă cu privirea ațintită spre opincile sale de aceeași nonculoare cu rochia.
--- Lucy, exclam pe un ton jucăuş. Ce ți-am spus eu?
--- Că...mi-ați zis să nu vă mai zic așa, pentru că nu sunteți prințesă fie că sunteți apropiată de prințul Eric și să vă vorbesc, adică îți vorbesc la per tu, bălmăjeşte cu vocea tremurată.
--- Corect. Și să nu te mai uiți în pământ.  Mulțumim de ceai. Ne descurcăm de acum. Ai făcut rost de ce te-am rugat de la Ivannah?
--- Sigur, răspunde ușor entuziasmată.  Îl privește preț de o secundă pe Eric, apoi pe mine. Au ieșit foarte bine. O să vă placă diseară, adaugă și se face nevăzută pe ușa grea a încăperii.
--- P-Prinț? Îmi pare rău, Maiestate, nu am știut, aş fi fost mai...se fâstâceşte Max, privind jocul cu propriile degete.
--- E în regulă, râde iubitul meu, chicotelile sale trimițându-mi fiori pe şira spinării. Nu îmi plac formalitățile, adaugă pe un ton nonşalant.
--- Oh, și...Melissa, ce a vrut să zică acea fată prin faptul că sunteți apropiați?
Îmi mușc buza nervoasă înainte de a răspunde. Acum e acum.
--- Păi, Lucy a vrut să spună că...Max, Eric e iubitul meu, zic repede și închid ochii, așteptându-i răspunsul zgomotos.
Eric își pune o mână în jurul taliei mele, găsindu-şi ocupația de a-mi mirosi părul.
--- Iubitul surorii mele este prinț? Oh...dar asta nu e...ilegal?
Bingo! Îmi dau ochii peste cap și îi explic situația actuală, adică faptul că regele nu trebuie sub nicio formă de relația noastră, ceea ce mă duce instant cu gândul la visul-viziune pe care l-am avut în urmă cu câteva ore.
--- Aham, spune la final şi după câteva minute de liniște, timp în care probabil a procesat informațiile, se ridică de pe scaun. Ocolește masa și ajunge în fața consortului meu, apoi își ia atitudinea de badboy și cu degetul ațintit spre Eric continuă. Tu! Nu mă interesează dacă ești prinț sau nu, vampir sau nu, dar dacă cumva sora mea va suferii chiar și o secundă din vina ta, i-ați adio de la viața ta de sute de ani și de la moștenitori! Ai înțeles, amice? Acum zi, te folosești de surioara mea, cumva? Nu pot să te constrâng să zici adevărul cum faci tu, dar am și alte metode, își trosnește degetele.
Și normal că eu, Lissa, izbucnesc în râsul isteric specific, ținându-mă de burtă. Cu toate acestea, mă opresc când Eric începe să vorbească.
--- Nu aş putea să mă folosesc niciodată de Lizzie. O iubesc enorm și nu aş putea trăi dacă aş ști că suferă din vina mea. Înțelegi, Max?, întreabă dur.
Fratele meu încuviințează și șoptește un a fost ușor, apoi se reaşază la locul său.
Îmi apropii buzele de urechea prințului și îi șoptesc pe un ton seducător:
--- Și eu te iubesc enorm, scumpule. Oh, și vei vedea la noapte cât de mult, adaug.
Își ridică sprâncenele uimit, apoi își transformă zâmbetul într-un rânjet ușor pervers.
--- Oh, iubire, nici n-ai idee cât aștept să ți-o... Dar nu mai apuca să spună nimic, pentru că se trezește cu un cot în burtă.
Cotul meu.
--- Taci tu, chicotesc, apoi mă prefac că tușesc și spun un prinț pervers, făcându-l să chicotească.
--- Mai sunt și eu aici, strigă Max iritat. Și fie că nu vampir, aud unele lucruri, exclama.
--- C-ce ai auzit? întreb îngrijorată.
--- Când l-ai făcut prinț pervers, rasounde simplu. Surioară, nu ne-am mai văzut de o groază de vreme, nu vrei să vorbim despre ce am făcut fiecare între timp?
--- Ba da, recunosc cu jumătate de gură.  Ce ai mai făcut? Ce mai face el ?
--- Tata e...ca de obicei, un alcoolic. Mai nou aduce prostituate în casă, povestește, eu începând să tremur. Bea câteva sticle de rachiu ieftin pe zi. Plec în fiecare noapte de-acasă pentru a nu mă certa cu el, dar și pentru că nu vreau să asist la jocurile sale sexuale și zgomotele animalice pe care le face.
Un răspuns, un simplu răspuns format din niște cuvinte ce rostite împreună au un înțeles. Partea proasta este că ele creează durere. Tot ce mi-a zis m-a făcut să îmi reamintesc bătăile mamei primite de la el. Și nu numai ea le-a îndurat, ci și eu. Cât despre jocurile sale, și acelea îmi sunt cunoscute. Mama era în niște chinuri insuportabile când el se juca, acesta satisfăcându-şi doar poftele carnale, nimic mai mult. Ba chiar, o filma și într-o zi...într-o zi mi-a arătat una dintre filmări și mi-a zis că nu mai e mult și eu voi avea parte de același tratament. Am înghețat pe loc. Eram deja transformată în vampir, de-abia băusem sânge. Tot în acea zi am plecat, în acea zi de luni, așa cum am mai spus. După ce mi-a arătat filmare i-am zis că mă duc să fac curat. O altă problemă era că mama murise, iar eu plângeam zi de zi. Și cu toate astea el a vrut să văd acel lucru care m-a traumatizat. Ba chiar la înmormântarea ei nu a plâns deloc. Nici măcar un suspin sau vreun cuvânt care să exprime faptul că cel puțin i-a păsat, nu că a iubit-o, căci era evident că niciodată nu a fost capabil de acest sentiment.
--- O-opreşte-te, nu mai vreau să aud nimic despre el, îl implor șoptit, cu ochii închiși. Nu am vrut detalii! Voiam doar un ca de obicei sau nimic nou.
--- Gata, iubire, a înțeles. Nu și-a dat seama că îți face rău să auzi asta, îmi explică Eric cu un ton folosit pentru copii mici, apoi mă sărută ușor. Când buzele noastre se ating, mii de fiori îmi cuprind trupul, făcându-mă să tresar. Îmi deschid ochii și îl privesc pe şaten. Acesta îmi mângâie obrazul. Știi ce s-a întâmplat? îmi şopteşte.
--- Nu, îi răspund la fel de încet.
--- Îți voi zice mai încolo. Eu am puțină treabă. Te las să vorbești cu fratele tău bine? Mă găsești în birou, zice și cu asta se ridică și pleacă, eu continuând să vorbesc cu fratele meu despre o groază de lucruri atât importante, cât și fără pic de importanță.

Vampire and princess at 18 years oldUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum