Vampire and princess at 18 years old

Capitolul 23 - Pini, molizi, urşi și trandafiri

Eric? T-te aud. Cum?
Ți-am spus despre posibilitatea de formare a unei legături și mai strânse. Se pare ca asta s-a întâmplat. Te iubesc, scumpo! Ai grija de tine.
Și eu te iubesc...Eric. Voi avea.
Încep din nou să merg, încercând să îmi ascund șocul de pe față. Ajungem pe o platformă înaltă de cam cincizeci de centimetri, Corine fiind deja pe un scaun înalt, străduindu-se să își ascundă amuzamentul. Dacă ar fi în locul nostru nu ar rezista nici măcar zece minute, dar cum nu este, nu s-ar gândi niciodată ce ar fi dacă am schimba rolurile.
Regulile jocului ne sunt expuse într-un timp relativ scurt, pe perioada căruia mă joc absentă cu o șuviță de păr, ascultând cu atenție fiecare cuvânt în parte, deși după poziția și prestanța mea ai spune că mă gândesc la orice altceva, cum ar fi curcubee și spiriduși cu oale de aur în mâini, care sar de pe o orhidee pestriță pe alta. Scopul este ușor de ținut minte: trebuie să străbatem pădurea într-un timp cât mai scurt, ajungând la finele ei din nord. Totuşi, această pădure este cea mai întortocheată din toată Europa -- de aceea a avut loc prima parte a competiției pe aceste meleaguri. Pe parcursul traseului vom întâlni diverse obstacole de care trebuie să ne ferim și partea cea mai proastă -- în cazul majorității concurenților -- este reprezentată de faptul că nu avem voie să utilizăm arme. De niciun fel. Cel care ajunge primul câștigă competiția.
Floare la ureche, nu?
Ești sexy când zâmbești.
Îmi ascund un chicot cu o tuse seacă și îi răspund:
În primul rând, mulțumesc. În al doilea rând, nu mai fă afirmații de acest tip, pentru că mă faci să râd și voi părea nebună. Și în al treilea rând, parcă eram sexy oricând.
Şatenul râde, neputând să se controleze, ceea ce atrage o mulțime de priviri urâte sau dezaprobatoare din partea celorlalți spectatori.
Nu mai râde! Trebuie să mă concentrez!, îl cert, iar el ridică mâinile în semn de predare, făcându-mi cu ochiul. Îmi mușc buza absentă, apoi sar în sus la auzul unei trompete puternice. Mă uit pe platformă și observ că niciun concurent nu mai este pe platformă cu excepția mea. Corine îmi rânjește cu superioritate, eu prefăcându-mă că nu o văd.
--- Oh, se pare că a început, admit după câteva secunde, nu suficient de încet. Mulțimea izbucneşte într-un râs batjocoritor, iar eu îmi dau ochii peste cap, sărind de pe podium.
O iau la drum cu pași lenți spre deosebire de "prietenii mei" -- remarcați ironia --,  analizând fiecare parte din pădure.

* * *

Frunzele de culoarea jadului foşnesc la adierea răcoroasă a vântului, zgomotul produs de ele fiind în armonie cu pașii mei. Tenișii negri zdrobesc crenguțele putrede și frunzele uscate de pe jos, unele mărunțindu-se datorită greutății mele. Mirosul de verdeață și de ace de pin îmi inundă nările, iar din când în când o briză de gheață îmi face pielea de găină. Șuvițele ca pana corbului ieșite din coadă îmi gâdilă fața des, eu dându-le după ureche de fiecare dată.
Merg de aproximativ o oră după părerea mea, însă ar putea fi mult mai mult. Nu m-am obosit să alerg, pentru că așa mă pot încurca și voi ajunge cu mult timp mai târziu. Deocamdată nicio creatură nu mi-a apărut în drum, iar eu mă ghidez după mușchiul verde al arborilor bătrâni. Mă asigur că merg pe calea corectă din o sută în o sută de pași și până acum nu am încurcat drumul niciodată. Eric mi-a spus că va închide legătura pentru a nu mă încurca mai tare decât aspectul şocant că pot comunica cu el telepatic.
Dintre tufișurile înalte de merișoare și afine se aude un foșnet aproape imperceptibil pentru urechea umană, dar un semnal de alarmă pentru mine, o femeie vampir. Ochii mei analizează rapid împrejurimile, eu încercând să găsesc sursa sunetului. Deodată, un urs brun se ivește după unul dintre boscheți, apropiindu-se mult prea rapid de mine.
Îmi extind colții și rămân nemișcată până când mamiferul de situează la aproximativ zece metri depărtare de mine. Când ajunge la mai puțin de zece pași de mine, sar într-o parte și o iau la goană cu viteza vampirică spre partea nordică, exact oe lângă urs. Lungimea pădurii este de aproximativ o sută de kilometri, ceea ce poate părea mai mult decât extenuant pentru oameni, dar din nou, nu și pentru vampiri. Cel puțin nu pentru toți, fiindcă există și excepții care nu s-au obosit să facă mișcare măcar o dată în viața lor din cauza faptului că pentru ei dacă ești bogat nu mai ai nevoie de nimic altceva.
Continui să alerg încă șapte minute, mai mult sau mai puțin, apoi arunc o privire scurtă în spatele meu. Înjur în șoaptă, fața mea devenind mai aibă decât este deja. Ursului, care mai mult ca sigur are vreo mutație genetică, i s-au alăturat încă trei pufoși și cinci lupuleți argintii. Perfect! Nu mă opresc din alergat, pentru că aș putea ajunge cină într-un timp al naibii de scurt, dar caut un copac cu ramurile lăsate, suficient cât să mă pot agăța de el. În final găsesc ceea ce căutăm și îi mulțumesc Zeiței, căci mușchii îmi ard și mă simt obosită. Număr până la trei și îmi ridic mâinile, făcând un salt în sus. Mă prind de una dintre crengile mei groase și, fără să aterizez în fund și să mă fac de râs în fața Mapamondului, mă învârt în jurul ei, apoi aterizez perfect deasupra ei. Cu teama de a nu mă dezechilibra, mă prind de trunchiul arborelui, înfigându-mi unghiile în scoarța sa și mă cațăr până sus  Ajunsă aproape de vărul bradului argintiu, căci se pare că aceasta este specia coniferului, privesc în jurul meu, apoi în jos, spre pământ. Se pare că fioroasele animale sălbatice s-au oprit, așteptându-și prada -- adică eu, dacă nu este evident -- la baza copacului. Oftez și închid ochii câteva momente, bucurându-mă de liniștea oferită de natură. Din acest loc pot vedea oceanul de arbori de smarald, lumina conturând unele părți din ei ca și cum ar fi vrăjiți. Zâmbesc, închizând ochii pentru câteva secunde cu scopul de a mă recreea puțin, având în vedere că inima îmi bate ca la un maraton. Când remarc că sunt pe deplin refăcută, încep să cobor, dar o idee îmi înflorește în minte.
Animalele sunt jos, iar eu sunt aici. Din câte ştiu, pot sări o lungime de cinci metri sau chiat mai mult. Cuprinsă de adrenalină, mă cocoț în vârful bradului, menținându-mi echilibrul prin poziția unui cocostârc. Am observat la urcare pe ce parte este mușchiul, așa că îmi fac o mică rută în cap, sperând că o pot urma.
Trag aer în piept și îmi iau elan, apoi sar. Aterizez pe creanga unui molid, ridicându-mi mâinile paralel cu solul pentru a-mi restabili echilibrul. Cu inima în gât, sar din nou și din nou, repetând acțiunea cu din ce în ce mai multă siguranță. Un zâmbet mic mi se conturează pe față pe măsură ce străbat o distanță din ce în ce mai mare. După douăzeci și doi de arbori mă opresc, pentru a mă odihni. Cobor până aproape de baza copacului și observ că poziția mușchiului s-a schimbat, însă nu cu atât de mult încât să fi greșit drumul. Plescăi din buze nemulțumită, setea punând stăpânire pe mine, alături de somn, căci la ora asta dormeam de mult, deși soarele este sus pe cer. Referitor la globul dogoritor de aur, pot spune că temperatura creşte din ce în ce mai mult, razele soarelui deranjându-mă din ce în ce mai tare. Da, nu ne transformăm în cenușă, dar nici bine nu ne simțim.
Picuri de transpirație îmi inundă chipul, eu umezindu-mi buzele. Cu podul palmei îmi șterg fruntea, luând o gură mare de aer. Încep iar să mă cațăr în vârf, dar mă opresc la jumătatea drumului, când aud niște şoapte. Îmi uitilizez auzul vampiric și reușesc să aud conversația a doi concurenți:
--- Cred că ne-am pierdut. Ne învârtim de câteva ore în cerc.
--- Nu ne-am pierdut. Vom reuși. Mă întreb ce face ratata aia de țărancă. Am lăsat-o în spate în lumea ei. Probabil nu a parcurs nici jumătate de drumul făcut de noi, râde o fată.
--- Nu știu cum de au nominalizat-o. E vai de capul ei. A dat-o rău în bară la interviu. Și toată lumea spune că e înțeleaptă! O avea ea sute de ani, dar este o proastă.
Nervii mi se extind la maxim la auzul vorbelor lor. Îmi impung pielea cu unghile, strângând din ochi în încercarea de a mă liniști. Număr în gând până zece, inspir și expir profund, apoi îmi continui drumul spre vârful molidului, mai determinată ca niciodată să câştig. Pornesc cu încredere saltul spre următorul confier, apoi următorul, fără oprire. Realizez cât de periculos este ceea ce fac, având în vedere că pot cădea în orice moment, însă adrenalina mi s-a acumulat în corp și nu mă mai pot controla. Probabil, Eric m-ar omorî dacă ar vedea ce fac, însă nu mai suport. Sunt frustrată! Nu am voit să particip la competiție de la bun început! Mi-au vârât-o pe gât și nu mai suport să aud criticile altora doar pentru că nu sunt de viță nobilă! Oricum, dacă ar fi să mă gândesc mai mult la acest lucru, aş deduce că din cauza Impregnării mele definitive cu Eric, o parte din sângele ce îmi curge prin vene este sânge albastru, căci sângele meu s-a amestecat cu al său.
Dar nu contează acest lucru! Ba chiar deloc, fiindcă important este că nicio persoană nu merită să fie tratată în acest fel. Sunt prejudecată datorită unui lucri pe care l-am dobândit la naștere! Nu eu am hotărât în ce familie să mă nasc!
Sar ca o veveriță cu probeleme mentale de pe o creangă pe alta, fără să mă intereseze că viața îmi este în pericol. Mă opresc brusc, respirând sacadat. Îmi pun o mână pe piept și remarc cât de repede îmi bate inima și faptul că bluza mea are niște găuri, mai mult ca sigur datorate crengilor mai ascuțite și că sunt murdară. Nu aș vrea să mă uit în oglindă în momentul actual, căci sunt destul de sigură că arăt ca o fetiță a pădurii. Îmi înfoiez părul lipit de creștet și îl dau pe spate, răsucindu-l fără folos în speranța de a face ceva asemănător unei cozi. Am pierdut elasticul indigo acum câțiva pini, așa că trebuie să suport și mai multă căldură. Îmi reamintesc de imprimeul colților lui Eric pe pielea gâtului meu, așa că, după un oftat, îmi aranjez părul pe umărul drept.
Arunc o privire de jur împrejurul meu și tresar surprinsă când remarc ceva ce nu mă așteptam să observ prea curând.
Linia de sosire.
Obosită, zâmbesc, însă cred că a arată a grimasă. Am tentația de a coborî din copac, dar îmi schimb rapid planul, când observ obstacolele de la sol. Sute de cuie sunt ascunse printre firele verzi de iarbă și câțiva lupi ce sunt situați după niște tufișuri dese așteaptă concurenții. Fără să mai zăbovesc vreo clipă, sar în încă trei conifere, ajungând foarte aproape de linia de start. Mă duc în vârful ultimului și îmi ridic brațele în sus. Mă aflu la vreo zece-doisprezece metri față de pământ și săritura pe care o voi voce poate fi fatală dacă nu este executată corect.
Un nod mi se pune în gât și înghit de câteva ori, dar fără vreo schimbare. Îmi îndrept spatele, închid ochii și trag aer în piept.
--- Ajută-mă, Zeiță!
Îmi duc mâinile în spate și îmi iau avânt, apoi sar, poziționându-mi picioarele în şpagat. Mă învârt în aer, încordânu-mi mușchii, apoi cu viteza vampirică îmi iau din nou elan cu mâinile, evitând zona plină de cuie. Îmi strâng picioarele la piept și le întind brusc, ridicând în sus mâinile. După câteva ore de chin, pe soare și prin copaci, mâinile mele ating din nou pământul, iar degetele mele se bucură de moliciunea solului și de textura ușor aspră a firelor de iarbă. După două rostigoliri consecitive realizate cu scopul de a-mi diminua căderea, mă ridic în picioare, scuturându-mă de pământul în care îmi sunt îmbibate hainele.
Sunete emanate de trompete și ropote de aplauze îmi inundă canalele auditive, eu ridicând confuză privirea în sus. Nu se poate să fi ajuns prima, este imposibil. Nici măcar nu m-am grăbit, iar săritul dintr-un copac în altul este mult mai dificil decât mersul pe jos.
--- Doamnelor și domnilor, prima etapă a competiției este câștigată de Lissa! Aceasta a terminat un traseu de opt ore în patru, un nou record! Vom aștepta sosirea următorilor concurenți, pentru că această rundă încă nu s-a terminat! Interviurile concurenților vor avea loc la noapte! exclamă Corine, pe o scenă mai mică decât prima. Cu pași nesiguri mă îndrept spre mulțime, aceasta divizându-se în două pentru ca eu să pot trece. Un cap roșu își face apariția sărind pe mine, într-o îmbrățișare strânsă de urs.
--- Ai fost grozavă, Lissa! Suntem mândrii de tine.
Max și toți prietenii mei mă îmbrățișează și mă felicită pentru reușită după ce beau o sticlă plină cu apă rece. Toți cu excepția lui Eric, ceea ce mă îngrijorează.
--- Mara, unde este Eric?
Blonda îmi zâmbește larg și ma ia de mână, eu neînțelegând ce se întâmplă. Mă conduce în spatele unui SUV negru. Un buchet gigantic de trandafiri sângerii îmi apar în fața ochilor, iar din spatele lor un șaten cu reflexii aurii și un zâmbet de milioane. Îi mulțumesc șoptit și strâng în brațe buchetul, inspirând mirosul proaspăt. Îl pun rapid pe capota mașinii și îl surprind pe Eric.
Îi sar în brațe, încolăcindu-mi picioarele în jurul taliei sale și mâinile după gât și îmi zdrobesc buzele de ale sale. Valuri de electricitate îmi străbat trupul, eu rânjind în sărut.
Ai fost superbă. Nimeni nu a mai făcut asta vreodată, raza mea de lună! Te iubesc enorm, iubirea vieții mele. Mi-a fost așa dor de tine.
Și mie mi-a fost dor de tine, Eric. Te iubesc.
Este purul adevăr. În numai patru ore, cu fiecare secundă trecută în care nu mă aflam în preajma lui mă simțeam vlăguită și nu știu dacă este un lucru bun sau nu că nu mai pot fi despărțită prea mult timp de consortul meu.

N/A Iar nu mi se salvase tot capitolul și a trebuit sa rescriu ultima parte. Îmi pare super mega rau de intarziere ai stiu ca sunt o nesimțită...Trec printr-o perioada destul de proasta si am fost si obosita si am avut si o mica pana de inspirație. Va iubesc enorm si va mulțumesc pentru cele peste 22 000 de vizualizări. Paste fericit, dragilor!
                           XOXO Iss