Capitolul 2-Râsete unui rege

5.4K 392 23
                                    

Înaintez cu pași apăsați în sala tronului și mă opresc când cei doi cavaleri sau ce or fi rămân pe loc.

Sala tronului e uriașă. Podeaua este acoperită cu marmură imaculată, de un alb orbitor. Pe tavan sunt pictate diferite scene din istorie  și de el sunt atârnate o mulțime de candelabre din cristal uriașe. În fața mea se află cel mai mare tron, la cea mai mare înălțime, iar la dreapta lui, se află, pe același nivel, un tron mai mic, probabil al reginei, însă este gol. În stânga se continuă trei tronuri așezate puțin mai jos, sigur pentru cele 3 târfulițe - cum le zice Mara - iar în dreapta mea sunt 7 tronuri la același nivel cu cele din stânga. Toate, înafară de cel al reginei, sunt ocupate de prinți și de prințese. Arunc o privire spre fete. Două au părul şaten, însă una e blondă - clar vopsită - și sunt îmbrăcate exact cum a zis Mara. În plus, se uită la mine cu răutate. Băieții sunt mai prietenoși, pe cine păcălesc, încearcă să se holbeze la mine fără să atragă prea mult atenția cu balele lor. Niciunul nu îmi zice mare... Inima mea începe să bată atât de tare încât cred că o să explodeze. În dreapta de tot e un băiat care mă privește total diferit și nu se holbează de parcă aş fi un exponat.

-Prezintă-te! îmi ordonă regele.

-Maiestate, spun făcând o plecăciune pentru a-i arăta respectul cuvenit, deși nu i-l port momentan. Numele meu este Melissa, pe scurt Lissa, spun hotărâtă.

-Melissa și mai cum? întreabă sceptic.

-Melissa și atât, Maiestate. Nu consider că numele meu de familie este important, atât timp cât mi-am părăsit familia.

-De ce ți-ai părăsit familia?

-Pentru că mama mea a murit, iar fratele și tatăl meu erau alcoolici. Tata abuza de mine și mă trata ca pe o slugă, răspund cu amărăciune.

-De unde vii?

-Vin dintr-un sat mic, al cărui nume nu are importanță. Este situat pe malul râului care desparte Sylva de Anya.

-Și ce te aduce pe meleagurile Sylvei, fără autorizație?

Înghit în sec.

-Nu știam cum aş putea face rost de o indemnizație, însă... s-ar putea să pară straniu și de neînțeles, dar nu este o minciună, Maiestate.

-Continuă, copilă a Nopții.

-Dorința sufletului m-a condus aici, iar eu nu am ezitat, pentru că nu aveam nimic de pierdut. De când am pășit pe teritoriul sacru al Sylvei m-am simțit ocrotită și ...acasă. Asta până nu m-au atacat gardienii Înălțimii Voastre.

-Dorința sufletului, spune fără să își ascundă zâmbetul. De știi, și chiar știi ce este dorința sufletului, presupun că ai trăit multe veacuri, însă de ce te-au atacat ai mei gardieni?

Jur că îmi vine să mor de râs și să mă tăvălesc pe marmura asta până leșin de la atâtea chicotituri, însă îmi mușc buzele cu putere, abținându-mă din toți rărunchii și reușesc să mă controlez.

-Și eu sunt la fel de curioasă ca Domnia Ta. Într-adevăr nu eram autorizată să pășesc pe acest tărâm fără voința regelui meu, însă nu meritam să fiu atacată cu brutalitate.

-În primul rând, de ce m-ai numit regele tău, deși nu ești de pe aceste meleaguri?

-Inima și sufletul meu îmi spun cu vehemență că aparțin acestui loc, iar eu îmi ascult mereu inima, de aceea pentru mine sunteți singurul și unicul rege ale cărui ordine și spuse le ascult și le cred, Maiestate.

Vampire and princess at 18 years oldWhere stories live. Discover now