Vampire and princess at 18 years old

Sneak peek

Am ajuns în Irlanda acum două luni, iar viața mea este total schimbată. Eu sunt schimbată. Și tristă cum nu am mai fost vreodată. Însă este datoria mea să continui. Nu datorita de participantă într-o competiție, ci datoria mea de mamă. Un nou doctor a sosit la palatul în care locuiesc în seara asta. Al douăzeci și treilea.  Însă nimeni nu știe ce am. Tot ceea ce mi se spune este că șansele să supraviețuiesc sarcinii sunt mici. Prea mici.
Privesc picăturile de ploaie cum se preling pe fereastra aburită și îmi pun absentă mână pe pântec. Două inimioare mici bat cu rapiditate, eu scăpând o lacrimă. Îmi este dor. Dor de... el. Cum nu credeam că e posibil, mai ales cu atâtea vrăji de subțiere a legăturii noastre. Înghit în sec când îmi amintesc durerea la care m-am supus singură, apoi clipesc resemnată. A fost alegerea mea și nu trebuie să o regret. Până la urmă și el a făcut o alegere. Cu toții am făcut.
- Lissa? spune Joshua în șoaptă. Aprinde lampa de la intrarea din camera mea, apoi se așază pe divanul meu, punându-mi picioarele peste ale sale pentru ca eu să fiu comodă. Se apleacă spre mine și îmi sărută burtica de două ori, apoi își ridică privirea spre ochii mei... cu irișii roșii. Par mai închiși, își dă cu părerea.
- Da, spun privind tufișurile de trandafiri de afară. Am... m-am conectat din nou, însă nu mi se dă niciun răspuns, continui ușor neliniștită, strângând medalionul din safir din mâna mea. Nu vrea să îmi zică, spune că e prea periculos să știu.
- Dar ești pe...
- Moarte, termin propoziția înaintea lui, știind că nu e capabil să îmi zică asta. Sau să o gândească prea mult timp. Știu, scumpule. E în regulă.
- Nu este, afirmă cu vocea tremurată. Nu te pot pierde și pe tine. Bella ar fi vrut să...
- Da, ar fi vrut. Dar nu avem ce face. Oricum, nu știm dacă voi muri cu adevărat. Este doar...
- Devii prea puternică pentru un vampir. Așa spun ei... continuă vorbele mele.
- Știu prea bine ce spun, zic cu un căscat. Poate nu sunt vampir, chicotesc fals. Nu mai sunt de două luni. Nu mai sunt nimic.
- Nu îmi aminti de el.
Vocea lui Joshua părea mai îndurerată decât a mea și știam că suferă mult, dar ce puteam face? Îl durea la fel de mult ca pe mine, așa părea, deși știam că nu e adevărat. Dar preferam să cred asta, să cred că mai este cineva ca mine.
- Când ne căsătorim? reușesc să întreb după o vreme de gândire. Nu îmi plăcea subiectul, însă nu aveam ce face.
- Săptămâna viitoare. Mara i-a chemat pe George și Charlotte ca invitați. Sau martori, în orice caz, admite ușor scârbit.
Eram obligați să ne căsătorim dacă trebuia să particip la partea finală a competiției. Reguli noi.
Aș putea să renunț, dar știam că așa nu apucam să îmi nasc copiii. Urma să fiu omorâtă exact în acea sală pe care o visez de fiecare dată când dorm.
Ușa dormitorului meu din lemn de vișin se deschide, bucătăreasa palatului din Belfast intrând cu o tavă plină de produse de patiserie și gemuri pe ea. Fără afine sau zmeură.
- Mulțumesc, Amelie, zic cu un zâmbet mic.
- Maiestate, aprobă femeia după ce îmi sărută noul inel de safir. Mama dumneavoastră adora aceste plăcinte, mai ales când era însărcinată.
Îmi mușc buza pentru a nu plânge din nou, apoi spun pe un ton sumbru:
- Ați găsit tot ce v-am cerut în arhive?
- Da, regină. Încoronarea are loc în noaptea nunții. Trebuie să fie ținută de lună plină, din câte știți.
Amelie nu era doar bucătăreasa, având în vedere cât de puțini oameni rămăseseră aici după prima mea răpire. Avea multe atribuții și îmi era și verișoară vitregă. Avea părul șaten lung până la glezne prins într-o coadă împletită, breton și purta o rochie bleu gri satinată și mulată. Nu îi dădeai 150 de ani.
- Vrăjitorii au fost adunați?
- Da, Maiestate. Lucrează la vrajă, răspunde promt, deși se citea în ochii ei că nu îmi dădea dreptate.
-Melissa, copiii au dreptul să știe cine sunt, mă imploră brunetul de lângă mine din priviri.
- Îl vor avea la optsprezece ani. Până atunci sunt copiii prințesei Charlotte, spun cu un țipăt ascuțit, fără să realizez.
Deodata, ochii mei sclipesc, un fulger roșu ieșind dintre norii de afară, lovind fântâna de piatră din grădină. Aceasta ia foc câteva secunde, apoi se stinge brusc. Gemenii îmi lovesc burta în semn de avertisment, iar eu izbucnesc în plâns.
- Joshua, ei nu pot ști... nu pot ști că sunt conducătorii unui continent. Nimeni nu poate ști. Vor fi vânați. Uciși. Rosemary și Dylan nu pot ști.
- Știu, Lissa. Dar vei fi bine... vei fi cu ei... vei trăi... vei fi soția mea, bine?
- Dar eu nu sunt a ta, îngân înainte să leșin pentru a noua oară în această zi.

N/A
Surpriză de Luna îndrăgostiților. Îmi era dor de voi și... eu... îmi cer scuze. Am plâns când am scris asta. Am renunțat la multe... vise. Mi-am făcut altele. Am alte planuri. M-am schimbat din nou. Și lucrez la un blog, va voi da numele când îl termin. Momentan mă puteți urmări pe instagram ( iss_isabelle07 ) câți au rămas din voi cel puțin și vă voi explica curând ce am decis și făcut de când nu am mai scris și vorbit cu voi.
Nu am putut renunta la povestea asta. O iubesc prea mult, asa ca o voi termina. Sper ca nu e prea tarziu. Nu va mai dau un termen, nu va mai promit. Sunt mega terminata cu timpul meu, nu stiu cum sa ma organizez, acum se presupune ca fac la romana dar am vrut sa scriu. Socant, stiu. Vreau sa scriu din nou, sa impart timpul meu astfel incat sa fac si asta. Asa ca am zis ca macar 800 de cuvinte sunt bune.
Blogul la care lucrez este pentru voi si pentru mine. Vreau sa fiu fericita si cred ca ma poate ajuta sa fiu cine vreau sa fiu. Am cateva probleme cu el, pentru ca este un blog in adevaratul sens al cuvantului, nu joaca de copii, si este incredibil de greu de facut, dar ma voi descurca. Nu am mai spus asta de mult dar... sper sa va placa, castorilor.
XOXO Iss