O șansă

Atenția

Ștefan a fost tăcut. Mi s-a părut și obosit. Nu am stat mult, cu el. Am crezut că poate nu mă vrea langă el astăzi. M-am întors acasă. Într-o casă uriasă, o vilă, în care nu locuiesc singură. Fratii Mara și Dan îmi țin amandoi companie. Cum ne-am găsit noi trei, încă îmi vine să râd cand mă gandesc. 

Nu aveam bilet de autobuz într-o zi, cand masina era la service și a trebuit să cer unui călător. Deși Dan a văzut că eram pierdută, sora lui Mara a venit spre mine și m-a întrebat dacă mă poate ajuta.PE ATUNCI UITASEM ȘI CARDUL. AȘ FI PUTUT SĂ CUMPĂR BILET CU EL. Însă eram prea aeriană. Un episod amuzant, care mă face să mă simt bine. Mara m-a salvat. Iar eu, am vrut să-i ajut la randul meu. Stăteau în chirie. Iar acea persoană le cerea prea multi bani. Eu le dau voie să stea cu mine pe gratis. Fiindcă țin la amandoi. Sunt ca niste frati vitregi puțin diabolici pentru mine, dar de care nu vreau să mă despart. 

În fond, cine spune că eu sunt perfectă ?? 

Nu apuc să cobor din mașină, că îl zăresc pe vecinul de alături, pe Iancu în grădină. Oare de ce pare că mă așteaptă pe mine, să vin de la muncă? El nu are treabă, doar să fie o iscoadă pe capul meu ? 

Încerc să nu mă mai holbez și vreau să mă furisez, fără să fiu zărită, dar Iancu îmi spune pe un ton rănit : 

-Elisabeta, draga mea vecină pe care nu o văd prea des, unde fugi de mine? Nici măcar un bună ziua nu merit ?! 

-Nu te-am observat, mă scuzi. 

O fac pe eu pe nevinovata, deși în trecut am purtat ochelari de vedere, nu e totusi o minciună.

 Iancu stă călare pe gard, mă bucur că ne desparte și că nu este în fața mea, mult prea aproape și mă scanează cu privirea, jucăus : 

-Cum a fost astăzi? Totul bine? 

Vrea să știe, dar cine se crede? Ce treabă are cu viața mea? 

-A fost o zi ca oricare alta. Nimic special. 

Îi răspund pe un ton politicos, iar el se apleacă spre mine, mă mir că nu pică pe partea cealaltă  a gardului, ADICĂ LA NOI ÎN GRĂDINĂ : 

-Ai dori să iesi în oras poate? 

Știu că Iancu îmi dă tarcoale de ceva timp, dar eu nu pot să fac asta. Nu pot să-i ofer ce doreste, nu îl plac și în plus, nu mă văd cu persoane cunoscute. ESTE O REGULĂ DE-A MEA : 

-Nu, o să dorm. Poti iesi cu Mara și Dan, dacă e. SIGUR NU TE REFUZĂ. 

Îi fac eu reclamă Marei, doar știu că simte ceva pentru Iancu, dar el se întunecă la chip dezamăgit : 

-Nu, pot să știu ceva. De ce te ferești de mine? Adică suntem vecini, dar pare mereu că ești închisă în tine. Nu te cunosc, deși vreau. De ce, Elisabeta ? 

Îl privesc fără replică, iar el pare drăguț în momentul acesta. Dar nu aleg doar după fizic. Oare ce tot e cu mine ? 

-Nu ești tu vinovat. Sunt ciudată, Iancu. Nu ai ce să vezi la una ca mine. 

-Dar, dacă eu văd ceva ce tu nu vezi? 

Mă reduce la tăcere și înainte să încep să mă smiorcăi, Mara își face apariția din casă și vine spre mine țopăind fericită : 

-Te-ai întors, deci, ai luat ceva dulce ? 

Glumeste ea cu mine și Iancu îmi oferă în continuare acea privire a lui intensă. Mă uit spre Mara aprinsă la chip și rusinată : 

-Mara, eu vreau să intru în casă. Poți continua tu, te rog? 

-Bună Iancu, ce mai faci? 

Se dă ea la el pe față și Iancu îi acordă o privire, fiind împins de mine evident spre ea :