Îmi apăr familia

184 11 0
                                    


În ziua în care trebuia să plecăm spre aeroport, am auzit soneria. Alonzo făcea dus, deci am fost nevoită să deschid eu. În timpul petrecut aici, au avut loc și primele noastre interacțiuni intime. Am făcut dragoste, de mai multe ori în mai multe zile și chiar s-a asigurat că mă simt ca într-un vis. Din care, nu aș dori să mă trezesc. 

Nu m-am așteptat ca Ma-ri să se invite singură în casă și să se uite spre mine cu o privire ciudată : 

-Alonzo este ocupat, dacă pe el îl cauți. Îl pot anunța că ai venit. 

Ma-ri închide ușa după ea, după care se apropie de mine și nu răspunde. 

Nu știu ce îi trece prin minte, deși tremură. 

Vreau să-l strig pe Alonzo, dar scoate din buzunar un cuțit și se uită spre mine cu o privire amenințătoare : 

-Dacă faci vreo mișcare greșită, vei muri. 

Mă amenință ea, iar eu mă schimb la chip și încerc să fiu calmă, deși mă tem. 

DACĂ AȘ PIERI AICI, DEPARTE DE ȘTEFAN, CE S-AR ÎNTAMPLA CU INIMA LUI FRAGILĂ? NU POT SĂ PLEC DIN ACEASTĂ LUME, NU DIN CAUZA FOSTEI SALE LOGODNICE : 

-Atunci, spune-mi, ce vrei să fac? 

O întreb, iar ea se bucură că iau decizia asta și îmi cere pe un ton dur : 

-În genunchi. 

Mă stramb cand o aud și nu vreau să mă supun, dar atinge lama cuțitului cu degetul : 

-ORI TE PUI ÎN GENUNCHI, ORI TE ATAC. 

O ascult, mai ales că nu pare în toate mințile și inima îmi bate cu putere în piept. Ține în continuare cuțitul, pe care îl apropie de gatul meu. Nu pot să mai acționez. Scoate din buzunar o seringă și mă înțeapă în secunda următoare, fără să mă anunțe. Tresar cand simt ce face și mă întreb ce voi păți. 

Alonzo nu poate să apară acum. 

DACĂ APARE ȘI PIERE DIN CAUZA MEA? 

Înghit în sec și mă întreb ce mi-a dat. 

Ma-ri este atentă să pună seringa în buzunar, iar eu profit de moment și mă decid să lupt.O izbesc peste braț, peste acela unde ține cuțitul și ea scoate un sunet dureros din gat. Cuțitul îi cade pe podea, iar eu încerc să pun mana pe acesta, dar Ma-ri mă loveste în spate cu piciorul. 

Zbor în partea cealaltă din încăpere și mă izbesc de canapea cu trupul. 

Lumea se învarte cu mine, încep să transpir. 

Mă forțez să o privesc, dar încep să amețesc și vreau să-l strig pe Alonzo, dar ea se postează langă mine și îmi trage una zdravănă peste chip. 

Lovitura îmi pune capac, fiindcă îmi dau ochii peste cap și lesin la mila ei. 

Ma-ri zambeste de una singură și trimite un mesaj grăbită. O matahală intră pe ușă, mă ia ca pe un sac de cartofi și dispare înainte să fie văzut de cineva. 

Are fața acoperită, iar eu nu știu unde sunt dusă. 

***

Alonzo revine de la dus, înainte ca Ma-ri să plece și o prinde pe picior greșit : 

-Ma-ri, ce faci tu aici? 

Este întrebată de Alonzo, iar ea ridică din umeri scurt : 

-Te căutam. Am vrut să vorbim. De ce ești așa supărat? 

O șansăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum