O șansă

Nu mă respinge

David, la media.

 Pozele nu îmi aparțin. Credit to the owner of the photos! 

Astăzi am o zi liberă se pare și nu pot să spun decat un singur lucru : era tot ce așteptam! Știu că trebuie să ne pregătim pentru vizita acelui grup, care vrea să se asigure că este în ordine firma noastră și că nu investeste într-o direcție fără sens. De ce oare am impresia că abia îi mai suport? De parcă i-am dorit eu, lor le-au plăcut ideile noastre și au fost atrasi de ceea ce avem de oferit. Dacă nu erau ei, erau alții. Dar nu vreau să mă mai gandesc la muncă azi.

 După ce l-am văzut pe Ștefan, mă simt mult mai bine. Parcă am uitat tot ce am trăit, pe moment. La un șoc, sigur îmi aduc aminte deși nu îmi place. 

Dan și cu Mara sunt la muncă. Nu știu cum s-au nimerit, dar amandoi vor termina la aceeasi oră. Mă tot întreb ce surpriză să le fac, mai ales că ei se gandesc mereu la mine, deși nu o arată : 

-Am dat comandă de mancare pentru ei, știu că le place. Le-am luat meniuri mari, sper să fie mulțumiti! Eu nu mănanc așa ceva. SPER SĂ FIE MANCAREA CALDĂ, DACĂ O POT NUMI MANCARE. ÎN FINE PRODUSELE ATUNCI. 

Mă forțez să nu mă stramb și îmi aduc aminte de David din senin. Mă uit lung spre telefon, pe care pun mana și dau la numărul lui. De ce îmi vine să-l sun brusc ? 

Înainte să renunț la mișcare, apelez numărul și fac ochii mari, panicată de faptul că nu pot să mai închid. Spre bafta mea, David nu răspunde. Cred că este la firmă,  nu ca mine stă lenes acasă. 

Mă îndrept spre ușa de la intrare, fiindcă mi se pare că aud zgomot în grădină, însă nu sunt decat frații de alături. Cum îi prind pe amandoi, nu mai suport și ies din casă pregătită să le bat obrazul : 

-Bună dragii mei vecini! Ce mai faceți? 

Le zic după ce mă postez langă gard, iar Iancu se uită spre mine de parcă nu este real ce se petrece: 

-Presupun că vrei să te cerți, nu? 

Îmi zice pe un ton ferm fratele lui Iancu și eu îi zambesc stramb : 

-Nu știu, oare am un motiv? Poate îmi răspunzi tu, sau Iancu desigur. 

-Nu avem ce să îți spunem, ne poți lăsa în pace? 

Se leagă Iancu arțăgos de mine și fratele lui pare la fel de uimit ca persoana mea, să-l audă cum mă expediază : 

-Ce te apucă? Ai vrut mereu să vină ea la tine și acum o alungi? 

-Ți se pare că dorește ce vreau eu? Frate, tu chiar nu te pricepi la femei! 

-Știți că vă aud pe amandoi, nu? 

Îi întreb cu mana în șold însă Iancu nu pare surprins de atitudinea mea : 

-Nu e vina mea că Mara bea mai mult ca un bărbat. De fapt, ce fel de femeie bea atat? Am fost uimit la culme să o văd cum dă pahare întregi pe gat! 

-Nu spune așa ceva despre Mara, cum îți permiți? Din cauza ta a băut, te-ai dus la alta! 

-Și ce? În plus, nu este nimic între Mara și mine! Ți-am zis clar, nu o plac, nu sunt interesat. Însă tu o trimiți intenționat în calea mea. Oare ce credeai? Că o voi lua de sotie, ori că poate, îi ofer o noapte intensă? Eu cred că ești inteligentă, mă aștept la mai mult din partea ta! 

Încerc să fiu calmă și fratele lui se bagă între noi disperat : 

-Nu dorim să ne certăm. Îmi cer scuze în numele lui Iancu.