Majoritatea nu vorbesc despre traumele lor, dacă au, le țin ascunse și par bine în societate. Însă eu nu sunt așa. Țin minte ziua în care totul s-a năruit, cand în loc de o petrecere, am plans cu lacrimi amare și am pierdut totul. Iar de atunci și până în acest moment, nu mai am încredere în bărbati. Toți vor să știe cand mă voi căsători, au rămas cu o mentalitate învechită, să mă vadă la casa mea cu bărbatul și o grămadă de copii. Am casa mea, am bani, am tot ce nu am avut în trecut de una singură. Însă acum, nu mai cred în iubire și fug de ea. Fug de orice îmi aminteste de acel episod. Pentru că doare. Pentru că ei nu pot înțelege. Trăiesc o viață dublă oare sau ei sunt prea ignoranți ca să mai vadă ceva în jur ???