Heat

♛Capitolul 13︱V2 (+18)

♛Hεαvץ

Atenție! Acest capitol conține scene 18+.

Am deschis greoi ochii, simțindu-i ca pe niște perle grele, care nu vor decât să atârne și să nu mai strălucească. Mă simțeam atât de înfrigurată, încât piciorul stâng părea desprins de restul corpului meu. Mi-a luat ceva timp să analizez împrejurimile și să-mi revin în fire. Nu mă mai aflam în fabrică. Eram într-o peșteră pietroasă, nu foarte mare, căci puteam să văd natura aflându-se la maxim cinci metri de mine.

Stăteam întinsă pe roca înghețată, iar lângă mine se afla Heat, care se chinuia să aprindă focul. Afară era întuneric deja, cu toate astea am văzut surcelele adunate și bucățile de pietre pe care le folosea pentru a face scântei. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Ultimele mele amintiri fiind vagi. Ce căutam aici? Cum am reușit să scăpăm? De ce nu îmi aduc aminte nimic din toate astea?

– Oh, te-ai trezit, Heat s-a dat mai aproape de mine și mi-a pus mâna pe frunte, verificându-mă. Ești bine?

– Da, am răspuns cu greu. Ce facem aici, Heat?

– Ne adăpostim. Până mâine.

– Cum am reușit să scăpăm? a urmat întrebarea mea.

– Ne-am furișat. Când fugeam, ai alunecat și te-ai lovit la cap. A trebuit să te port până aici în spate, mi-a detaliat, iar eu m-am simțit atât de prost.

Atât de rușinată. 

Eram o incapabilă! Ce prost moment mi-am ales să fiu neîndemânatică și să mă lovesc.

– Ciudat. Nu-mi simt capul lovit, i-am zis, controlându-mă după un cucui.

– Cred că ești mai rezistentă decât pari, mi-a spus și s-a reîntors la foc.

După câteva încercări, a reușit să-l aprindă, spre surprinderea mea. Era incredibil de abil, chiar și când venea vorba despre aceste lucruri de supraviețuire. Părea băiatul perfect.

M-am dat mai aproape de foc, strângându-mi genunchii la piept. Roca din peșteră era înghețată din cauza iernii, iar noaptea chiar putea fi necruțătoare cu temperaturile scăzute. Heat mi-a relatat însă tot planul, cât timp mai punea câteva crenguțe pe foc. Trebuia să rămânem aici până mâine și de acolo să mergem direct la hotel. L-am ascultat, fiind totodată absentă și prinsă în propriile gânduri.

Nu-mi venea să cred că am scăpat din captivitatea acelor oameni datorită lui. Deja m-a salvat de atâtea ori, încât mă simțeam vinovată. Știam că pentru a mă aduce pe mine în siguranță, își risca propria viață. Iar eu m-am săturat să depind de cei din jur. Îmi doream să fiu mai puternică decât atât.

Chiar dacă eu față de oamenii aceștia, cei care îmi puneau viața în pericol, eram și minusculă și mai mică de ani. Dar nu mai puteam sta cu frica zilei de mâine, crezând că singura soartă predestinată mie este să fiu asasinată în aceeași manieră ca părinții mei. Nu eram nici măcar de un an în America și deja fusesem agresată, amenințată cu arma și răpită. Nu era normal să trăiesc în condițiile acestea. Însă nu aveam ce face. Nu mă puteam întoarce în Franța, pentru că mătușa nu mai stătea acolo și pentru că nu aveam încă optsprezece ani ca să stau singură. Trebuia să mai supraviețuiesc câteva luni, până la absolvire.

De acolo, cu părere de rău, aș fi părăsit Districtul și mi-aș fi făcut o viață în Europa. Acest loc era prea periculos pentru mine. Prea malițios și prea întunecat. Chiar dacă existau oameni dragi mie aici, în special Heat, trebuia să plec pentru binele tuturor. El nu mă mai putea salva la nesfârșit. Devenea prea periculos.