◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♚Hεα†
Ajung de-a dreptul obosit în a doua zi de școală. Misiunile date de Marshall în paralel sunt din ce în ce mai istovitoare și mă dezechilibrează. Încerc să fac față cu brio, dar nu este ușor să te trezești la șase dimineața pentru a te putea pregăti pentru orele de la opt. Să stai până la ora trei după-amiaza până la școală, apoi să mergi pe jos până acasă, văzând că deja ora patru stă neclintită pe ceas. Să mănânci ce îți aduce May, dacă îți aduce. Dacă nu, să tragi un pui de somn de o oră și apoi să te trezești mai mort de foame decât erai. Să încerci să faci ceva de mâncare cu resturile de prin frigider sau să te duci la cumpărături.
Apoi să mergi la Marshall să îți încredințeze o misiune. Să faci tot posibilul să te documentezi despre orice legat de acea persoană, să o studiezi, să-i studiezi obiceiurile și mulțimile prin care se învârte. Să-l supraveghezi și să găsești momentul în care alege să fie singur măcar pentru o clipă. După să acționezi și să intri în mod voit într-o confruntare, care îți poate aduce o osteneală zdravănă. Ajungi acasă pe la trei dimineața și la șase te trezești din nou.
Cam acesta este programul meu de acum înainte. Slavă cerului că ieri May a ales să-mi aducă mâncare!
Am dormit doar trei ore blestemate și când am auzit sunetul alarmei, nu m-am putut abține din a lua pistolul de sub pernă și de a ținti ceasul deșteptător. Rar îmi pierd cumpătul și încep să trag în chestii. Acum chiar sunt nervos. Am visat de atâtea ori să merg la școală, încât acum că se întâmpla, voiam să nu mai calc vreodată pe aici.
Am băut trei tone de cafea, doar ca să nu adorm pe bancă. Și tot îmi vine să îmi pun capul pe caiet și să nu mă mai clintesc de acolo. Cazul de aseară fusese și dificil. Ceața nu se diminuase, așadar iar a trebuit să încerc o luptă corp la corp. De data aceasta, victima avusese dexteritatea necesară încât să mă taie cu un briceag la o mână.
Firește, îndată ce am simțit mirosul propriului sânge, n-am ezitat să-l omor pe loc.
Însă mă doare și acum brațul. Îl dezinfectasem superficial. Fusesem prea obosit, încât să-mi pun sănătatea pe primul loc. Am adormit instantaneu imediat ce am ajuns acasă, fără să mai las durerea să mă afecteze.
Prima oră fusese, cum fusese. Plictisitoare, închizătoare de pleoape, însă acceptabilă. Căci nimeni nu îndrăznise să mă bage în seamă, deși mă salutaseră câțiva în drum către sala de clasă. Dar în pauza dinaintea celei de-a doua ore, rahitica vineție nu se putu abține să nu mă bage în seamă.
— Bună.
Nu e bună. E rea. E una dintre acele zile de-a dreptul îngrozitoare, când aș fi omorât pentru puțin somn. La propriu.
