◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♛Hεαvץ
Arta este potrivnică. Nu are viitor.
Părerea unchiului meu doare, deși aleg să nu pun la suflet cuvintele lui riguroase. El vrea pentru mine să am o altă carieră de succes. Una stabilă. Spune că arta vine în valuri: uneori e apă, uneori nu. Însă, dacă detest ceva pe lumea aceasta, este să fiu pe uscat.
Într-o altă viață, aș fi fost o sirenă, cu o coadă lungă formată din vise și iluzii. N-ar fi trebuit să aștept valul, căci m-aș fi scăldat cu voință proprie în apă. Aș fi fost liberă, de toate aceste prejudecăți și nu m-aș fi înecat în ele.
Oh, mamă. Ce mult mi-aș fi dorit să fii aici! Tu mi-ai fi înțeles refugiul în artă. Tu mi-ai fi mângâiat creștetul și mi-ai fi spus că atât timp cât visez, vei fi lângă mine. Însă de ceva vreme, mi te amintesc vag.
E atât de greșit. Să te uiți la poze cu părinții tăi, pentru a te asigura că nu le uiți fața. Că nu rămân un simplu contur. Atât de greșit!
Îmi prind o clamă în păr, asemănătoare unei broșe, forma unei păsări conturându-se în bucăți de metal colorate. Îmi stabilizează părul ușor ondulat și îmi dă un plus de eleganță. Rochia mea albastră, stil clopot, cu volane, este ușor pompoasă și nu mi se potrivește în întregime. Însă nu aleg să o dau jos, tocmai pentru a-i onora alegerea mătușii.
O să le respect decizia. Mă voi prezenta la petrecere și voi fi o gazdă minunată. Doar așa pot să le mulțumesc unchilor mei pentru toată ospitalitatea primită.
— Heavy, ești gata? Martha bate la ușă și mă strigă.
— Da. Poți intra, îi comunic imediat și mă ridic de pe scaun.
În oglindă îmi văd reflexia. Semăn cu mama. Am ochii ei. De la tata nu cred că am luat ceva anume. Încerc să nu mă mai gândesc la părinții mei, căci doare prea tare, și mă întorc către Martha, care stă nemișcată în pragul ușii.
— Ești un înger, spune mirată. Rochia, tu, ești într-adevăr un înger.
— Poftim? nu îi înțeleg surprinderea și devin stânjenită repede. Ah, nu. Asta? E nimica toată. Nu arată chiar așa de bine.
Nu știu cum să primesc complimente, asta este clar. Mă intimidez repede. Nu cred că m-am uitat vreodată la mine ca să constat că sunt frumoasă. Pur și simplu, artistul nu este demn de atenția nimănui. Arta răsună pentru el.
Dar pe mama mereu am considerat-o de o frumusețe rară. Plus că obișnuia să fie energică, spontană și foarte altruistă. Iubea tot ce ținea de natură, de la flori, la animale. Țin minte când a adus acasă un cățel vagabond, doar pentru că i se făcuse milă de el. Tata, contrar așteptărilor, nu o dojenea. O iubea în toată imaturitatea ei. O iubea din toată inima.
