◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♛Hεαvץ
DUPĂ DOUĂ LUNI,
Glonțul tăios răsună adânc în întreaga mea ființă, cât timp stau proptită pe un scaun de lemn, cu mâinile legate de funii înnodate și groase. Mă frământ, mă foiesc, mă zbat, în încercarea eșuată de a mă elibera. Însă nu există cale de ieșire. Mă aflu într-o ploaie torențială de gloanțe și nu-mi rămâne decât să aștept ca unul dintre ele să mă nimerească.
Încep să plâng, cu gândul la mama și la tata, întrebându-mă ce au simțit cu adevărat când au simțit străpungerea acestui obiect mic de metal, dar crud din cale afară.
„Heaven Barcow, al treizeci și unulea glonț era pentru tine. Dar am ratat."
— Heavy! Heavy! o voce cunoscută mă strigă. Ești aici? Ești în atelier?
Îmi salt capul cu greutate, pentru că simt că ceva mă trage înapoi. Fața îmi este invadată de atingerea grețoasă a unei substanțe lipicioase, elastice, ce mă poticnește la pământ. Reușesc să mă ridic și să privesc cum am adormit ca o împrăștiată pe pensulele îmbibate în vopsea semi-permanentă.
Nu a existat zi în care să nu îmi petrec timpul în atelier, de când l-am pus la punct. Am știut că trebuie să fac ceva cu adunătura de lucruri încă de când am venit aici, căci nu le puteam lăsa de izbeliște pe holuri. Așa că am renovat vechiul hambar, din partea inferioară a curții din spate, cu permisiunea unchiului meu. La început chiar și el a considerat acest lucru nebunesc, pentru că stadiul în care se afla locul era de prisosință greu de renovat. Însă ambiția mea atinge deseori cote imense, așadar nu m-am lăsat cu una cu două. Și cu ajutorul personalului și a lui Mikail am reușit să îmi fac un mini atelier aici.
Casc și mă frec la ochi. A fost un vis. Un alt vis, care face referire la acel eveniment traumatic. De când am ajuns aici, coșmarurile au revenit. De n-aș fi simțit această apăsare sufletească, aș fi putut să-mi trăiesc viața liniștită.
Caut cu disperare să mă uit la ceasul de pe perete, încercând să-mi dau seama cât mai este până când trebuie să plec către școală. Ora șapte se arată stingheră și mă trezește instantaneu.
Ora șapte? Căcat!
Mă ridic, însă reușesc să mă împiedic de schițele mototolite și aruncate pe jos. Multele încercări nereușite de a desena, iată că mă doborau și de această dată. La propriu. Ajung în fața unei oglinzi și rămân blocată. Am cam încurcat-o. Din nou.
— Heavy, slavă cerului! Te-am căutat peste tot, Martha se apropie de mine. Dumnezeule!
Exclamă îngrozită. Jumătate din fața mea e mov. Și lucrul cel mai nasol este că o să se ia cam greu.
