◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♚Hεα†
Sunt luat pe nepregătite de inițiativa ei și aproape mă smucesc din strânsoarea mâinilor ei, dar evit. Mă las moale. Se pare că darul meu a trezit un oarecare sentiment în ea și i-a câștigat încrederea. Acum trebuia să fiu cât se poate de grijuliu, încât să nu o dau în bară.
O analizez. Este aranjată și poartă o rochie albastră cu volane. Îmi seamănă cu o pasăre plăpândă, a căror aripi nu au învățat să zboare. Din lumina nopții remarc că Heavy are trăsături finuțe. May ar fi considerat-o o fată drăguță și cred că pot să admit, pentru prima dată, că și eu o consider la fel.
Încă o văd destul de firavă și inaptă, însă aura ei proprie mă dă puțin peste cap. Emană o căldură, pe care nu am mai văzut-o la nimeni. Nu o înțeleg. Cum poate fi atât de optimistă tot timpul?
Este pentru prima dată când las o persoană străină să mă atingă. Exceptând data când am lăsat-o să mă îmbrățișeze de la spate. Însă nu mă simt ciudat. Se simte cumva firesc, să-i simt strângerea de mână și de aceea mă conformez mai repede decât aș fi făcut-o în mod firesc.
Îmi face semn să mă urc într-o mașină parcată și o ascult. Sunt învățat să execut ordini, așadar nu-mi este greu să mă supun. Dar Heavy nu știu ce are exact în cap și de ce zâmbește ca și când e pe cale să gafeze ceva. Același zâmbet obișnuia să-l aibă Berni, când se furișa prin vreun bordel.
— Știi să conduci? o întreb, parcă intuind dezastrul.
Se întoarce către mine cu unul din zâmbetele sale strâmbe și îmi spune relaxată că nu.
— Ce poate să meargă rău? adaugă și bagă în viteză.
Mă afund în scaun și îmi înfig degetele în suportul de brațe al ușii, ca să mă asigur că nu mor. Nu aș vrea să-mi găsesc sfârșitul într-un asemenea mod. Un Hitman are parte ori de o moarte măreață, ori moare de bătrânețe. Nu este răpus de o mașină.
Automobilul începe să meargă cu rapiditate în spate, până când dă de multitudinea de tomberoane dispuse la câțiva metri de intrarea în casă.
— Ups! o aud că articulează și își pune mâna la gură stresată.
— Mai bine conduc eu, îi propun repede, nevrând să mai încerce încă odată să pornească mașina. Pentru siguranța noastră.
— Hai că nu-s un șofer atât de rău. Pentru prima dată nu a fost atât de rău, nu?
A fost groaznic. Nici trei minute și deja a lovit mașina. Slavă cerului că unchiul ei are suficienți bani să plătească daunele.
— Nu, o mint, ca să o încurajez.
O văd cum zâmbește și mai larg și se dă jos de pe locul șoferului, pentru a face schimb cu mine. Heavy este copilăroasă. Îmi aduce aminte de micuțul mușchetar. Culmea e că, deși îmi par amândoi enervanți, nu-mi displace compania lor.
