Arzi #2 (seria Anonymous Society)

11. Implicate și active

Julie

Am avut un vis al naibi de ciudat. O mulțime de voci, sirene de ambulanta și doua mâini pe corpul meu care mă pipaiau. Și lucrul cu adevărat ciudat era ca aveam impresia ca vocea cea mai predominanta era a lui Killian.
Macar mă simteam mai bine, am realizat pe măsura ce îmi veneam în simțiri. Îmi fusese rau toată ziua, dar nu am vrut să îi spun nimic tatei, ca să nu se îngrijoreze. Avea un seminar în Detroit și nu voiam să îi stric planurile pentru Weekend, așa ca m-am prefăcut toată dimineața ca defapt nu sunt mai mult moarta decât vie. Am vegetat în pat toată ziua după ce el a plecat. Probabil somnul lung mă ajutase să-mi revin.
Apoi am deschis cu greu ochii și creierul meu a început să înregistreze informații. Concluzia? Nu eram în patul meu, în camera mea și nici macar în casa mea. Eram intr-un spital.
Cum ajunsesem intr-un spital?
-Ce nai... am mormait și tot atunci durerea din gat m-a săgetat atât de tare încat am sfârșit scâncind.
Am încercat să mă ridic pe coate ca să mă uit în jur. O mana mare s-a asezat pe umărul meu și m-a împins înapoi pe perne.
-N-aș face asta dacă aș fi în locul tau, mă atentiona el.
Mi-am întors capul atât de repede încat aș fi putut la fel de bine să îmi rup gâtul.
-Unde sunt și cum am ajuns aici? Am întrebat la repezeala, impingandu-i mana de pe mine.
Eram atât de confuza și ametita încat nici macar nu m-am gândit ca ar trebui să fiu si speriata. Ce cauta Killian acolo? Ce căutam eu acolo? Ultima data când îmi puteam aminti eram în patul meu, incercand să dorm pentru următoarele câteva zile.
-În mod evident ești intr-un spital, îmi zise asezandu-se pe scaunul de pe care aparent doar ce se ridicase.
Parea obosit și parul lui era ciufulit.
-De ce sunt intr-un spital?
-Pentru ca nu mi-ai răspuns la telefon, mormai el încruntat.
Răspunsul asta m-a băgat cu adevărat în încurcătura.
-Sunt în spital... pentru ca nu ti-am răspuns la telefon? Am repetat incercand să citesc printre rânduri.
-Da, Jules. Nu mi-ai răspuns la mesaje așa ca l-am sunat pe taica-tu care mi-a spus ca e plecat, apoi am aflat adresa la care locuiești și am venit la tine acasă.
-În casa mea? Am pufnit eu neincrezatoare.
De ce nimic din toate astea nu îmi suna cunoscut?
-Nu mi-ai răspuns nici la telefon, nici la ușa, ofta el ridicând din umeri. Davis mi-a făcut un tutorial video despre cum să deschid o ușa incuiata fara cheie, am intrat în casa și te-am găsit inconstienta pe holul de la etaj.
L-am privit oripilată. Pe hol?! Cum naiba ajunsesem pe hol?!
Dar Killian nu terminase de vorbit.
-Nu am reușit sa te trezesc si aveai febra mare, îmi zise el. Ardeai. Așa ca am sunat la ambulanta și mi-au spus ce să fac pana au ajuns ei și te-au adus aici.
Aparent visul meu nu fusese tocmai un vis.
Stai puțin.
Dacă vocile și sirenele de ambulanta fuseseră reale...
-Ce... anume ti-au spus să faci pana au ajuns cei de la ambulanta? Am întrebat înghitind în sec, din cauza durerii și a panicii care mă ucidea încet dar sigur.
Privirea lui Killian s-a intersectat cu a mea. Ochii lui erau mai întunecați decât de obicei.
-Cred ca e mai bine să nu vorbim despre asta, îmi răspunse printre dinti. Orice am făcut, a fost necesar să fac, bine?
Am clătinat din cap și am închis ochii. Simteam cum îmi ard obrajii, urechile, gatul, pieptul, abdomenul... tot! De la febra, mi-am spus. E doar febra. N-avea nici o legătură cu ceea ce banuiam ca se întâmplase defapt, n-avea nici o legătură cu faptul ca, cel mai probabil, Killian îmi scosese hainele.
Cât mă pregăteam prea istovită ca să îmi țin ochii deschiși, m-am gândit la un aspect al problemei:
De felul meu, aveam multe frici legate de bărbați și pericolul pe care unii dintre ei îl reprezintă. Încă de la doisprezece ani fusesem pipaita, împinsă, trasa, îmbrâncită și împunsă de baieti. La liceu îmi ridicau fustele și rochiile, mă atingeau pe fund și sani și mă înghesuiau în colturi întunecoase. Niciodată nu scăpăm din mâinile celor din echipa de fotbal decât în lacrimi.
Agresiunea sexuala este, din punctul meu de vedere, la fel de grava ca orice alta acțiune sexuala neconsensuala asupra unei persoane. Frica de a nu fi violată mi s-a infiltrat atât de adânc în oase, încat am ajuns să-mi complic existenta doar ca să mă simt în siguranța. De-asta purtam mereu haine largi, lungi și urate. De-asta nu încercam niciodată să par mai feminina. De-asta eram artagoasa și răutăcioasă cu majoritatea oamenilor din jurul meu. De-asta purtam pe sub fusta o pereche de colanți strâmți și greu de dat jos, dintr-un material foarte dur și dificil se rup. De-asta îl atașasem pe Killian în acea zi, în biserica.
Iar acum Killian mă dezbracase. Mă văzuse goala. Iar eu nu o luasem încă razna, nu mă intrebasem dacă nu cumva făcuse și alte lucruri cât fusesem inconstienta. Numai gândul ăla mă făcea să vreau să pufnesc. N-ar face așa ceva.
De unde știi? Mă întrebă paranoia din mintea mea. Abia dacă îl cunosti!
N-ar face!
Și dacă ar face?
Înainte ca acea disputa să se finalizeze, ușa salonului s-a deschis și la fel au făcut și ochii mei. Era femeie trecuta de patruzeci de ani, cu un halat alb și un stetoscop.
-Bun venit înapoi, domnisoara Hearbell, îmi spuse aceasta zâmbind. Cum te simți?
-Nu sunt prea sigura încă, am murmurat tușind sec.
-Numele meu este Dorotheea Simson, îmi explica femeia. Te-am preluat în unitatea de primiti urgente seara trecuta când ai fost adusa cu ambulanta. Domnul Moriatis spunea ca te-ai simțit rau ieri.
Am incuviintat dand din cap în timp ce i-am aruncat o privire rapida lui Killian.
-Am răcit, i-am explicat femeii. Nu m-am gândit ca e atât de grav.
-Nu este nimic grav, îmi spuse imediat. E o simpla gripa. Nu boala în sine te-a făcut să îți pierzi cunostinta, ci temperatura foarte ridicata, domnisoara Hearbell. Dacă domnul Moriatis nu ar fi intervenit la timp ar fi putut apărea niște complicații grave pe care nici nu are rost să le mai menționez acum.
Eram muta de uimire. Femeia aia tocmai îmi spusese ca... Killian îmi salvase viața?
-Domnule Moriatis, continua ea uitându-se spre Killian. Va las aici rețeta cu medicamentele pe care trebuie să le ia în următoarele cinci zile. Deasemenea, în astfel de situații, se recomanda un regim alimentar bazat preponderent pe lichide. Puteți pleca imediat ce perfuzia domnișoarei Hearbell se termina.
-Mulțumim, doamna, îi spuse Killian aruncându-i un zâmbet fermecător. Sunteți minunata, dar sper să nu va mai văd niciodată.
Doctorița chicoti amuzata și iesi din salon clătinand din cap. Ce. Naiba. A fost. Asta?