Arzi #2 (seria Anonymous Society)

25. Cine plateste pentru pacate?

          Killian

           Amanasem deja trei zile discuția cu tatăl lui Julie. Cât de mult putea trage de timp cineva înainte să para penibil? Nu doar ca nu voiam să vorbim cu Adam Hearbell, dar nici lui Julie nu îi spusesem nimic încă. Nici macar nu știam de unde să încep! De câte ori mă întrebase ce fac în Chicago? De câte ori îi spusesem ca nu e treaba ei sau îi trântisem o minciuna în doi peri?
          Dar în acea zi, nu mai aveam scapare. Jules nu era la hotel, așa cum fusese în ultimul timp. Milan era în Washington și mă spama cu mesaje de încurajare și amenintare. Davis și Easther doar ce ieșiseră din camera mea, după ce tipasera amandoi la mine ca descreierații. Dacă pe Davis nu îl luam în serios, ei bine pe Easther nu o puteam ignora la fel de înverșunat.
          -Termina cu prostiile, Killian! Mă atenționare fluturând în deget în direcția mea. Parca voiai să plecam mai departe cât mai repede. Parca voiai ca toată alergătură asta să se termine și toată lumea să se întoarcă la propria viață. Ce faci acum? Crezi ca ești singurul care are și altceva de făcut, inafara de a alerga după năluci? Și noi avem planuri și vieți, Killian. Și noi am pus totul pe stand-by. Cinci minute, a mai lătrat arătându-mi o mana cu toate degetele ridicate. Ai fix cinci minute la dispoziție să te aduni și să te îmbraci înainte de plecare. Și poti să fii sigur ca o să plecam și fara tine!
          După ce ea a ieșit val-vârtej din camera mea, eram buimac și nu înțelegeam ce naiba se întâmplase. M-am holbat la Davis care doar a ranjit și a ridicat nepasator din umeri.
          -Pe langa faptul ca e foarte sexy când se enervează, are dreptate, Moriatis. Aduna-te. Avem treaba!
          Iată-ne deci, cinci minute mai tarziu ieșind pe ușa apartamentului. Era abia prânzul, habar n-aveam unde îl găseam pe parintele Adam, nu știam nici unde e Jules pentru ca era literalmente ultima persoana peste care voiam să dau în clipa aia. Situația era de rahat.
          -Când ai de gând să îi explici lui Julie de ce ești în oras? M-a luat Easther la intrebari imediat ce m-a prins la înghesuiala în mașina, acolo unde nu mai aveam unde să fug.
          -Nu cred ca e treaba ta, am pufnit arogant, privind lung pe geam la strada aglomerata.
          Easther s-a răsucit în scaun și m-a sfredelit cu privirea. Nu mă uitam la ea, dar îi simteam ochii arzandu-mi partea stângă a fetei de parca încerca să-mi topească pielea. 
          -De ce nu îi spui, Killian? Credeam ca îți place de ea!
Am pufnit clătinand din cap.
          -Ce intuiție ai, Easth! Cum ti-ai dat seama? Ce m-a dat de gol? Faptul ca mă țin după ea ca un câine, faptul ca am luat-o cu mine în GreeforBay sau oh, știu! Poate faptul ca mai am puțin și o lipesc de mine cu aracet? Asta e? Ce naiba, Easther, am mormait apoi dându-mi ochii peste cap. Nu cred ca mi-am ascuns vreodată intențiile în privința ei.
          -Și care sunt mai exact intențiile tale, Killian?
          -Nu e treaba ta! M-am răstit furios printre dinti. Serios, Easther, lasă-mă în pace!
          -N-o s-o facă, mă anunță Davis relaxat de pe locul șoferului. E foarte pornita împotriva ta.
          Buimac, m-am uitat lung la Easther, cu ochi critici. Chiar parea pornita. Și furioasa, frustrata și puțin îndurerată. Nu era doar o cicăleala obișnuită, asta era clar. Easther chiar avea o problema cu comportamentul meu, una aparent reala despre care eu nu aveam nici macar o vagă idee. Mi-am dres vocea și am inspirat adânc.
          -Care-i treaba, Da'Vierr? Trăiam cu senzația ca nu o agreezi pe Julie. De când îți pasa atât de mult de ea?
          Femeia s-a uitat la mine cu o sârba nedisimulată în ochi. Ok, aparent era pe punctul de a mă ucide iar eu nu înțelegeam de ce.
          -Care e scopul tau în privința ei, Killian? Ai vrut doar să-i intri în chiloți? Să i-o tragi și să dispari ca măgarul in ceata? A clătinat scarbita din cap. Cine naiba va da voua, bărbaților, dreptul de a lua asemenea decizii? Cine v-a insuflat ideea asta, ca femeile sunt jucării de care va puteți debarasa oricând va plictisiți?
          -Easth, cu tot respectul, habar n-ai ce vorbești.
          -Habar n-am ce vorbesc? A hohotit ea sec. Bine, hai să testam teoria ta, ce zici?
          -Nu cred... am încercat eu, dar era imposibil, caci Easther Da'Vierr nu avea nici un blestemat de buton de oprire.
          -O cunosti deja de aproape trei luni, Killian. Pot să înțeleg de ce o vrei, pentru ca e frumoasa, buna și inteligenta, știi? Chiar înteleg. Ce nu înțeleg este cum poți să fii atât de ticălos? Fata era virgina! Se păstra pentru căsătorie, Killian. Ai intrat în viața ei, i-ai dat peste cap principiile și credințele și continui să o minți. Continui să îndrugi verzi și uscate și știi de ce? Pentru ca habar n-ai ce naiba vrei de la viața. Sau, dacă știi ce vrei, atunci nu știi cum să prinzi toți iepurii dintr-o singura lovitura. Vrei să te lămuresc eu? Nu poți! Nu ai cum să pui mana și pe marele premiu, și pe viața ta și pe Jules.
          Presupunerile ei erau... deranjant de precise. Mi-ar fi plăcut la nebunie să pot să îi rad în fata și să îi spun ca mănâncă rahat, dar nu aveam cum să fac asta pentru ca blestemata avea dreptate cu fiecare cuvânt pe care îl spunea. Așa ca am făcut orice ar face un bărbat în toată firea, demn și rațional.
          Mi-am încrucișat bratele peste piept ca un copil incapatanat și am privit pe fereastra, ignorand-o pe Easther și orice naiba mai avea de spus.