28. Omoar-o pe Jules, las-o pe Julie să traiasca

841 100 37
                                    

Julie

Șapte zile pana la nunta. Killian nu m-a mai sunat și nu mi-a mai trimis nici un mesaj din noaptea aceea, în care îi spusesem să plece fara să se uite în urma. Știam ca nu plecase încă doar pentru ca Easther îmi dăduse un mesaj cu o zi în urma în care mă întrebase ce mai fac. Nu i-am răspuns.

Cinci zile pana la nunta. Tata insista să port o rochie de mireasa. Eu m-aș fi mulțumit cu o pereche de pijamale. Am fost de acord cu rochia doar pentru ca tata a promis ca James va avea un costum de cavaler de onoare. Tot în acea zi directorul de la orfelinatul la care stătea James m-a sunat și mi-a spus ca a studiat cu atenție informațiile pe care i le trimisesem pe email și era sigur ca eu și Ryan n-o să întâmpinam probleme când vom demara procedura de adopție.
Killian tot nu dăduse nici un semn.

Patru zile pana la nunta. Aveam în permanenta impresia ca merg prin apa. Ryan și tata se ocupau în continuare de tot de însemna acea nunta, din punct de vedere legal, organizatoric și strategic. Eu încercam să supraviețuiesc, să răspund atunci când eram întrebata ceva și să zâmbesc sperând ca va parea veritabil.
Tot în ziua aceea i-am spus Laylei ca urmează să mă mărit cu Ryan în câteva zile. Mai ca și-a ieșit din minți.

Trei zile pana la nunta. Killian dispăruse de pe fata pamântului, aia era singura concluzie logica la care am reușit să ajung.
Totuși era mai bine așa, știam asta. Luasem o serie de decizii care mă aduseseră în punctul acela al vieții mele, o serie de decizii care îndeplineau nevoile și dorințele tuturor, mai puțin o jumătate din ale mele. Din fericire, eu nu eram atât de importanta. James urma să aibă o familie, tata parea impacat cu ceea ce avea să se intample, Killian îsi putea vedea liniștit de viața și de drumul lui și Ryan era tot numai un zâmbet.
Cât despre mine... eu supravietuiam.

Doua zile pana la nunta. Tata restaurase în secret rochia de mireasa a mamei. Am izbucnit în plâns când am văzut-o, dar nu de fericire, așa cum credea el.
De ce îsi imagina ca vreau să port ceva din ce îi aparținuse femeii aleia? Oare chiar nu știa sau nu îsi dădea seama la câte abuzuri m-a supus de-a lungul anilor? Oare chiar nu a înteles niciodată ca prima zi în care am putut ss respir în voie în toată viața mea a fost ziua în care mama a murit, oricât de cinic suna asta?

O zi pana la nunta. Nu mă puteam ridica din pat. Nu mă puteam mișca. Nu puteam să respir. Nici să plâng nu puteam, ceea ce era frustrant, pentru ca îmi doream din suflet să o fac.

Ziua cea mare... a sosit.
În acea dimineața m-am trezit cu o senzație atât de puternica de greata, încat mi-a fost frica să nu vomit în mijlocul casei. Am reușit să ajung la baie, dar nu și pana la toaleta. Toată podeaua a fost împroșcată cu voma, iar imaginea aceea m-a făcut să vomit din nou.
Emoțiile, mi-am spus.
Doar ca nu aveam emoții. Eram... impietrita.
Aveam impresia ca ajunsesem la capătul unei curse, cu toate ca nu alergasem la nici un maraton.
E în regula, Julie, mi-am spus în timp ce făceam dus. Așa e cel mai bine, pentru toată lumea.
Killian nici macar nu te mai vrea odată ce s-a culcat cu tine, am continuat să mă încurajez când mi-am uscat și aranjat parul. Nu te-a sunat, nu ti-a scris și nu a dat nici un semn de aproape doua săptămâni. Nici macar cu James nu mai vorbește.
Ryan e un om bun, m-am îmbărbătat eu când mă dădeam cu rimel. O să aibă grijă de tine și de James, Julie. O să ai o viață liniștită și impacata langa un bărbat care va face orice ca să se asigure ca va fi așa. Ryan era îndrăgostit de mine. Mă iubea. Poate ca intr-o buna zi, aveam să simt și eu același lucru pentru el. Intr-o zi, când Killian avea să fie doar un vis din alta viață. Când o să mă vindec de el.
-Julie? Am auzit vocea tatei de pe partea cealaltă a usii. Pot să intru?
-Intra, tata, am oftat eu lung.
Stăteam intr-un halat lung, pe marginea patului, cu rochia de mireasa langa mine. Era tarziu și trebuia să mă îmbrac, dar efectiv nu mai aveam energie. Nici voința.
-Cum te simți? M-a întrebat tata sovaind în cadrul usii.
Am ridicat din umeri, neindraznind să mă uit în ochii lui. Tata mă cunoștea mai bine decât oricine. Dacă privirile noastre s-ar fi intersectat, ar fi știu ca ceva nu era în regula.
-Nu ma simt nicicum, am recunoscut eu. Probabil din cauza emoțiilor.
N-avea nici o logica ce spuneam. Amandoi știam asta.
-Julie, murmura tata intrând în camera mea, fara însă să se apropie prea mult de mine. Uite, Jul, știu ca am dat greș în multe privințe, bine? Poate ca sunt un preot bun, dar n-am excelat niciodată la a fi un tata grozav.
-Ești un tata bun, l-am contrazis numaidecât, inchizand o clipa ochii. Și o să fii un bunic grozav pentru James.
-Dacă ai vreun dubiu în privința căsătoriei cu Ryan, doar spune-mi, Julie, mi-a cerut tata rugător.
Aveam dubii în privința sanatatii mele mintale, în primul rând. Dar știam ceva cu siguranța: trebuia să îl am pe James. Voiam să îi ofer o familie. Ryan mă putea ajuta să fac asta. Cam atât era de simplu. În privința asta, nu aveam nici un dubiu. James fusese de la început, era și avea să rămână mereu un drum peste mari și tari intre mine și Killian. Iar eu... nu puteam să concep să pierd și asta, după ce pierdusem deja atât de multe, începând cu propria mea inima.
-O să mă mărit cu Ryan, am spus ridicând ochii spre ai tatei. Și o să îl adopt pe James. O să îi ofer o familie și la fel o să faci și tu!
Determinarea din vocea mea era invers proporțională cu ce simteam defapt. Cu cât sufletul meu se făcea mai mic intr-un colt întunecat, cu atât eram mai hotărâtă să fac asta.
-Despre asta e vorba? A întrebat tata perplex, poate și puțin îngrozit. Despre James? De-asta te mariti cu Ryan? Ca să îl poți adopta pe James?!
-Tata, am scrasnit printre dinti, în clipa asta, îmi pasa de el mai mult decât îmi pasa de mine. Te rog, doar... spune-mi ca o să îl accepți pe James ca fiind parte din familia ta.
-Julie, spuse tata reprezindu-se spre mine. Jul. Scumpa mea, fetița mea frumoasa, asculta-mă!
Am clătinat cu hotarâre din cap. De-asta nu spusesem nimănui despre motivul pentru care acceptasem să mă mărit cu Ryan. Pentru ca știam ca e un motiv greșit să te legi pe viață de cineva și știam ca orice om normal ar încerca să mă convingă să nu o fac.
-Julie, încercă tata din nou. Ce se întâmpla, scumpo? De ce... de ce așa? Credeam... credeam ca îți place de Ryan!
-Îmi place de Ryan, i-am confirmat eu. Mereu mi-a plăcut de el, tata.
M-am uitat în ochii lui, el se uita în ai mei. Eram jumătate din el și jumătate din femeia care nu ne iubise pe niciunul dintre noi vreodată. El mă cunoștea. Și a văzut în ochii mei tot ce nu putea rosti gura mea.
-Îți place de el, dar nu îl iubești, constata surprins.
Exact așa cum simțise mama, când se maritase cu el. Îi plăcea de el, dar nu îl iubea. Speram din tot sufletul ca inima mea să nu ajungă la fel de putreda și neagra precum fusese a ei. Era un destin... foarte crud.
-O să fiu bine, i-am promis eu. Acum te rog să mă lasi să mă îmbrac. Nu vreau să întârziem, bine?

Nu am intarziat la starea civilă. Am ajuns la fix, cu tata, James și Layla. Jur ca, dacă nu te uitai atent, ai fi zis ca ea era mireasa, nu eu. Arata minunat, în timp ce eu nu reușisem să depun suficient efort.
Uram rochia și voalul, uram buchetul de flori, uram pantofii incomozi din picioare. Dar iubeam la nebunie zâmbetul entuziasmat al lui James. Înțelesese ca aia era șansa lui la o viața mai buna, la o familie adevarata. Zâmbetul lui James a fost singurul imbold care m-a înghiontit în coaste când a trebuit să merg spre intrarea în cladire.
Înainte de a intra, am aruncat o privire peste umar.
Nu era nimeni acolo.
N-o să vina, a pufnit în batjocura rațiunea mea. Nu te vrea. Resemnează-te. Omoar-o pe Jules. Las-o pe Julie să traiasca.
Omoar-o pe Jules, las-o pe Julie să traiasca.
Asta mi-am spus când am intrat în holul lung, asta mi-am spus când i-am văzut pe Ryan, bunica lui, prietenul lui cel mai bun și încă vreo doua persoane.
Omoar-o pe Jules, las-o pe Julie să traiasca.
Mi-am repetat asta când Ryan m-a luat de mana și mi-a zâmbit, când m-am forțat să îi zâmbesc și eu cu toate ca îmi simteam ochii grei și plini de lacrimi.
Omoar-o pe Jules, las-o pe Julie să traiasca.
Am intrat în incaperea unde urma sa se țină cununia civilă și l-am urmat pe Ryan spre ofițer, incapabila de acțiuni proprii. Eram ca o marioneta, fara sentimente, fara voință, fara viață.
Killian nu o să vina. Lasa-l să plece, Jules.
Omoar-o pe Jules, las-o pe Julie să traiasca.
-Bine ati venit, doamnelor și domnilor, pentru a fii martori ai uniunii dintre acești doi tineri frumoși, îsi incepu ofițerul pledoaria.
Stăteam langa Ryan, cu fata spre bărbat, în dreptul unui pupitru. Cum ajunsesem acolo? Layla și prietenul lui Ryan erau și ei acolo, în calitate de martori. Am aruncat o privire peste umar. James nu mai zâmbea, dar mimica lui era senina. Tata în schimb... mi-am ferit privirea și m-am întors spre ofițer.
-Dacă cineva este împotriva acestei uniuni, să vorbească acum sau să taca pentru totdeauna.
Liniște. Tăcere. Nici macar musca nu se auzea pe nicăieri. Ăla era sfarsitul povestii, oameni buni. Printul întunecat nu a trântit ușa la perete, strigând cât îl țineau plămânii ca nunta să se oprească. Lucrurile astea poate se întâmpla în carti și filme, dar niciodată în realitate.
-Ryan Harroll, de bunăvoie și nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe Julie Hearbell? Întrebă ofițerul stării civile.
-Da, veni răspunsul tare și hotărât.
Cineva a aplaudat în spate. Probabil bunica lui.
-Julie Hearbell, continua bărbatul, de bunăvoie și nesilita de nimeni, îl iei în căsătorie pe Ryan Harroll?
O secunda.
Spune-o, Julie. Haide!
Doua secunde.
N-o să vina. Uita-l. Treci peste. Gandeste-te la James.
Trei secunde.
Nu te vrea. Nu te iubește. Doar... fa-o, Julie!
Patru secunde.
O să mai aștept puțin, mi-am spus. Doar o clipa, poate...
Cinci secunde.
Nu s-a intamplat nimic. Nimic.
Șase secunde.
Șapte.
-Julie? Am auzit murmurul circumspect al lui Ryan.
Opt secunde.
Noua.
-Da, mi-am auzit vocea abia șoptită.
-Prin puterea cu care am fost investit, va declar sot și soție.

Arzi #2 (seria Anonymous Society)Where stories live. Discover now