Arzi #2 (seria Anonymous Society)

29. Și-acum ce?

          Killian

          Am auzit prin ușa sentința care amenința să mă omoare.
          -...va declar sot și soție.
          Am împins ușa cu toată puterea, atât de tare încat lemnul a trosnit când s-a lovit de perete. Multe perechi de ochi s-au întors spre mine, mai puțin singurii pe care voiam cu disperare să îi văd.
          -Eu zic să te mai gândești o data! Am spus tare și clar.
          -Îmi cer scuze, domnule, dar aici are loc un eveniment privat, mă anunță ofițerul stării civile, care mă privea clipind des. Va rog să ieșiți afara!
          James s-a smuls din mana lui Adam și a luat-o la goana spre mine. Mă uitam atât de insistent la spatele lui Julie, încat nici macar nu l-am văzut cu adevărat pe mascariciul ăla care credea ca poate să mi-o fure de sub nas decât atunci când a pasit în lateral, incercand să o ascundă în spatele lui. Milan, Davis și Easther au dat și ei buzna pe ușa, în spatele meu.
          -Aici are loc o greșeala, am pufnit exasperat pornind hotărât înainte, cu James agățat de mine. Puștiule, stai numai o clipa, bine? O să vorbim mai tarziu.
          -Ai intarziat, a șuierat James printre dinti.
          Da, de parca eu nu îmi dădusem naibi deja seama de asta!
          Oamenii susoteau cu capetele apropiate. O bătrâna se uita la mine de parca eram anticristul. Layla, prietena lui Julie, avea ochii atât de mari încat eram sigur ca or să îi sara din orbite.
          -Julie! Am strigat sărind pe micul podium.
          -Ce cauți aici? Mi-a tăiat calea mascariciul. Pleacă! Nu ești binevenit!
          M-am uitat la el, apoi m-am uitat în spatele lui, la Julie. Nu se mișcase din loc de când dădusem buzna înăuntru. Era impietrita și nu parea ca mai respira. Apoi m-am uitat din nou la nefericitul care avea să-și sfârșească ziua în plină dezamagire.
          -Dispari, i-am cerut simplu, printre dinti.
          Idiotul a ales să-mi rada în fata. A hohotit amuzat și arogant, apoi și-a asezat o mana pe umărul meu. M-am holbat la mana aia. Știam ca o să o rup pana la urma.
          -Uite ce e, omule, chiar ești patetic. Vii aici, în cea mai fericita zi din viața noastră, ca să faci circ. Nu ai pic de bun simt. Pleacă acum, înainte să devii și mai penibil!
          Mi-am mutat ochii încet spre ai lui. Davis și Milan ajunseseră chiar în spatele meu.
          -Nu merită, m-a atentionat Milan din dreapta.
          -Ba da, a pufnit Davis din stânga.
          Ba da, am decis și eu.
          L-am lovit pe imbecil cu pumnul direct în fata și apoi din nou, în obraz. S-a impleticit doi pasi înapoi și s-a aplecat de la jumate, gemand. Am auzit mișcare in spatele meu si apoi pe Davis, razand copios când pumnul i s-a izbit de ceva-sau cineva. Am trecut pe langa mascarici ca pe langa o bucata inutilă de mobila.
          -Anulează porcăria asta! Am țipat la ofițerul stării civile care a încercat să se ferească din calea mea.
          L-am prins cu ambele mâini de umeri și l-am scuturat bine. Bietul om nu avea nici o vina, îsi făcea doar meseria. Înțelegeam eu asta în acele momente? Nu.
           -Anulează. Rahatul asta. De. Căsătorie! I-am urlat în fata, infigandu-mi degetele în bratele lui.
           -N-nu pot, s-a balbait el incercand să mă împingă.
           -O să poți, am scrasnit printre dinti. O să poți, prietene, am repetat holbandu-mă la el ca un dement, fara să clipesc. Știi de ce o să poți? Pentru ca dacă nu, atunci o să dau foc clădirii asteia, cu registrul ăla și cu tine în ea. Anulează. Rahatul. Asta!
           -Killian, a țipat Milan, tragandu-mă de pe bietul om. Încetează! Mă ocup eu. Domnule, spuse apoi ca un diplomat innascut cu un morcov înfipt in fund, numele meu este Milan Petrov, poate ati auzit despre mine. Sunt candidat în cursa pentru senat...
          M-am scuturat de atingerea nedorita a lui Milan și m-am răsucit spre Julie. Am făcut un singur pas spre ea, un singur pas care m-a rupt în doua. Nu se uita la mine, ci în pamant. Machiajul îi cursese pe obraji. Era atât de palida încat aveam impresia ca o să lesine în orice secunda.
          M-am intins după mana ei, dar n-am apucat să o ating. Mascariciul a tras-o langa el și s-a asezat în fata ei.
          -Tu chiar vrei să mori azi? Am întrebat clipind des. Are logica, defapt. Tu ești prost, aici avem un preot și un ofițer care poate să constate decesul tau.
          -Pleacă si lasa-ne in pace, îmi ceru el printre dinti, cu obrazul deja vânăt și sânge șiroindu-i din nas.
          Simplul fapt ca vorbea despre el și Julie la plural, ca fiind ei, era o blasfemie.
           Am pasit spre el, pornit să îi rup gâtul. Aș fi mers la închisoare fara să scancesc dacă știam ca idiotul ăla dispărea de pe fata pamântului. L-am prins de gat cu ambele mâini și am strâns cu putere, maraindu-i în fata. Cineva a țipat și altcineva a pomenit ceva despre poliție, dar nu mai realizam ce se întâmpla în jurul meu. Tot ce vedeam erau ochii scoși din orbite și lupta pentru aer a prostului care crezuse ca o poate avea pe Julie. Ar fi putut, defapt. Numai dacă mă omora pe mine înainte.
          -Killian! Am auzit ca prin vis vocea lui Julie. Killian, opreste-te! Îl omori!
          I-am simțit unghiile infigandu-se în încheietura mea, și asta m-a readus în simțuri. Am slăbit strânsoarea în jurul gatului lui Ryan și am clipit buimac privind fața lui stacojie.
          Mi-am luat mâinile de pe el de parca m-ar fi ars și am sărit un pas înapoi. Ryan s-a prăbușit la podea, tușind și tragand cu nesaț aer în piept. Chiar și în starea în care era, imbecilul a ridicat o mana și a prins-o pe Julie de degete.
          -Jules, am spus înghitind în sec. Macar uita-te dracului la mine! Tipa la mine. Lovește-mă. Înjura-mă! Fa ceva.
          Privirea ei era din nou fixată asupra încălțărilor mele. Cine era femeia asta și ce făcuse cu Jules a mea care nu se sfia niciodată să mă privească în ochi?
           -Plecam de aici, am declarat tare și clar și m-am intins după mana ei. Acum!
          I-am prins încheietura și i-am smuls degetele din mana lui Ryan. Am tras-o spre mine. Nu eram sigur dacă s-a lasat trasa sau pur și simplu obosise să lupte, dar eram mai mult decât recunoscător ca nu a opus rezistența. Trebuia să plecam de acolo, să o duc intr-un loc retras în care să vorbesc cu ea... să îi explic.
          -Julie, s-a impleticit Ryan în picioare. Jul, doar n-o să pleci cu el!
          Am pufnit și am hohotit scurt.
          -Bineînțeles ca o să plece cu mine, l-am anuntat printre dinti. Julie e a mea. M-ai auzit? Baga bine la cap ce îți spun, amice. Julie. Este. A mea!
          -E soția mea! S-a răstit încercând să mă atace.
          Davis l-a prins de umeri și l-a tras înapoi. Nici macar n-a trebuit să depună un efort real ca să faca asta.
          -Nu pentru mult timp, ne anunță Milan pasind elegant spre noi.
          -Ai rezolvat? L-am întrebat neincrezator.
          Milan a incuviintat dand din cap și mi-a făcut cu ochiul.
          -Ia-o pe Julie de aici, Killian. Ai grijă să te tarasti ca un vierme când îți ceri iertare, m-a sfătuit rânjind.
          Am incuviintat dand din cap. Davis mi-a făcut semn să mă car mai repede de acolo. În momentul ăla, poate cel mai important din viața mea, am simțit in adâncul sufletului ca Davis și Milan îmi erau prieteni cu adevărat. Simteam dezgust și recunoștință în fata acelui gând.
          -Să mergem, Jules, am spus pornind spre ieșire.
          Doar ca Julie nu s-a mișcat din loc. Nu din voință proprie, cel puțin, dar s-a impleticit în spatele meu când am tras-o.
          -Jules? Am întrebat buimac și m-am întors spre ea.
          La timp cât să îi văd ochii dați peste cap chiar înainte ca genunchii să i se înmoaie. Am prins-o și am tras-o spre mine, apoi am ridicat-o în brațe. Nu leșinase, dar parea foarte dezorientata.
          -Ești în regula, i-am spus lipindu-mi buzele de tâmpla ei. Te-am prins.
          Am coborât cu ea pe culoarul ce ducea la ușa. Nu mai înțelegeam nimic din ce spuneau oamenii din jur, totul era un vacarm de voci. L-am căutat cu privirea pe tatăl ei. L-am găsit stand ceva mai retras, cu James alături de el. Nu a spus nimic și nu a schițat nici un gest.
          -Mergi, îmi spuse Easther aparand în fata mea. Va ajungem din urma.
          Am incuviintat dand din cap și am trecut pe langa ea. Pe hol m-a lovit în plin liniștea. Am trecut rapid pe langa tipul de la securitate. Davis îi dăduse atât de mulți bani ca să se prefacă ca nu aude nimic neobișuit încat nici macar nu s-a uitat la mine și Julie când am ieșit din clădire.
          Am lasat-o pe Julie în picioare, langa mașina. Una închiriată de la aeroport înainte să vin încoace. Mașina lui  Davis era puțin mai jos pe strada.
          -Urca, i-am spus inflexiv deschizând portiera.
          Nu s-a mișcat. Am prins-o de talie și am împins-o ușor spre mașina. Parea foarte nesigura pe propriile-i picioare. A urcat, în cele din urma. Am trântit portiera și am ocolit masina, urcând și eu pe locul șoferului.
          Și-acum...ce?
          Mi-am asezat mâinile pe volan și am strâns cu putere. Îmi tremurau îngrozitor. Nici macar nu imi dădusem seama de asta. Mi-am oferit un răgaz de câteva secunde să mă calmez. Ultimele zile și în special ultimele ore fuseseră contra cronometru. Aveam impresia ca nu mai respirasem de-o vesnicie.
           Dar eram furios. Doamne, cât de furios eram!
          -Ce mama dracului e în capul tau, Julie? Am întrebat intr-un final, când frustrarea amenința să mă ucidă.
           Am pornit motorul mașinii și m-am rugat să nu îmi pierd cumpătul la volan. Nu voiam să o sperii, dar nu aveam prea mare încredere în mine în clipa aia. Eram atât de tensionat și agitat încat aveam impresia ca inima mea se oprise de mult.
          -Ce e în capul meu? A repetat ea cu vocea goala.
          -Asta am întrebat! M-am răstit furios. Cum ti-a trecut prin cap să faci așa ceva, Julie? Cum mama dracului ai putut numai să te gândești să te mariti cu idiotul ăla?!
          Știam ca paralizia emoțională a lui Julie avea să se termine la un momendat. Mai mult, sperasem ca asta să se intample. Îmi puteam imagina cât de multe de intamplau în mintea și sufletul ei și îmi făceam griji ca, dacă tine totul în interior, o să explodeze.
          Julie a cedat, în cele din urma. Dar nu așa cum crezusem eu ca o va face, nu încă cel puțin. Spre totalul meu soc, de parca nu trecusem prin destule, Julie a izbucnit în hohote isterice de ras. Râdea atât de tare încat a trebuit să se aplece, sprijinindu-și fruntea de bordul mașinii. Am privit-o îngrozit. O luase razna, pana la urma? Atât a fost cu sănătatea ei psihică? S-a dus pe apa sâmbetei?
          -Doamne, o să îmi pierd mințile, spuse chicotind și îsi ridica privirea spre cer.
          Atunci am văzut ca îi curgeau lacrimi pe obraji.
          -Jules, am murmurat simțind cum mi se strânge pieptul.
          Am intins mana spre ea, incercand să o mangai.
          Ticaloasa m-a plesnit cu putere. Mi-am retras mana suierand de usturime.
          -Nu mă atinge! A țipat din toate puterile, lovindu-mă din nou, peste brat de aceasta data.
          -Ce? M-am răstit surprins și furios în aceeași măsura. Tot tu îmi spui mie să nu te ating, după tâmpenia pe care ai făcut-o?!
          -Am făcut tot ce a fost nevoie ca să îl pun pe James la adăpost! A țipat ea, intorcandu-se cu totul spre mine. Știi ce înseamnă asta? Ai auzit vreodată noțiunea asta, Killian?
          M-am holbat năucit la ea. Era livida de furie, încă palida și machiajul întins îi ajunsese pana la jumătatea obrajilor. S-aștepta furioasa la ochi, tragandu-și nasul. Era absolut, complet și total, superba. Iar eu eram, probabil, dement.
           -Asta înțelegi tu prin a-l pune pe James la adăpost? Să te mariti cu idiotul ăla pe la spatele meu, Jules?
          -Ce treaba ai tu? A țipat și s-a intins, lovindu-mă din nou peste brat. Ce te interesează pe tine, Killian? Nu sunt iubita ta, nici macar prietena ta, ticalosule!
          -Poate ca nu, dar tot a mea ești, am pufnit arogant. Jules, încetează să mă tot lovești, în primul rând. În al doilea rând, de ce mama dracului ești atât de furioasa? Nu eu m-am însurat cu o alta femeie pe la spatele tau!
          -Killian, oprește mașina, mi-a cerut printre dinti. Oprește mașina. Acum!
          -Încetează! I-am cerut gemand exasperat. Doamne, încetează, bine? De ce ai făcut asta, Jules?
          -Cum ai aflat, oricum? Nu-mi amintesc să-ti fi trecut numele de ticălos pe lista de invitați.
           Am scrasnit din dinti. Doamne, dacă asta e un test de răbdare, mi-am spus, atunci știi deja ca nu sunt prea răbdător.
          -Nu doar ca am aflat, Jules, dar am fost atât de dorit la tentativa aia de cununie, mai ceva ca mirele! Am pufnit clătinand din cap, continuând să conduc agil prin traficul aglomerat.
          -Asta ce mai înseamnă? M-a întrebat perplexa.
          -Mai intai, am primit un mesaj pe cel de-al doilea telefon al meu, seara trecuta. Ar trebui să te simți foarte mândra de tine, Jules, pentru ca cea mai elitistă organizație secreta din lumea asta blestemata e cu ochii pe tine. Ar trebui și să îți faci griji cu privire la alegerile pe care le faci, pentru ca tipii mai ca m-au trimis înapoi în Chicago în suturi ca să te opresc din a face porcăria pe care ai făcut-o!
           Fierbeam de furie, în suc propriu. Seara trecuta fusesem absolut înnebunit și încă nu reușeam să îmi revin.
          -Organizație elitistă secreta? Ce naiba, Killian? Chiar crezi ca poți să mă duci cu zaharelul așa, ca pe un copil?!
          Am hohotit sec, clătinand din cap.
          -O să îți explic mai tarziu, i-am spus pufnind. Ti-aș fi explicat pana acum, dacă mi-ai fi răspuns la mesajele pe care ti le-am trimis înainte să plec. În orice caz, deraiez de la subiect. Știi cine m-a mai contactat de ieri pana azi, cerându-mi să fac ceva în privința deloc așteptatei tale nunti? Pun pariu ca n-ai să ghicești!
          -Încetează să vorbești în dodii! A țipat lovind cu piciorul în portiera.
          -Layla! I-am spus eu. Prietena ta m-a sunat noaptea trecuta, când deja eram un pachet ambulant de nervi. Apoi James, în aceasta dimineața. Și, nu în ultimul rând, taica-tu, acum mai puțin de trei ore, când eram deja pe drum încoace.
          -Minți, m-a acuzat ea, sasaind ca un șarpe. James a fost foarte fericit când i-am spus iar tata nu te-ar suna niciodată pe tine!
          -Oare chiar mint, Jules? Gandeste-te puțin la asta, bine? I-am propus eu.
          -Nu am la ce să mă gândesc. În orice caz, Killian, orice ai vrut să faci, aparent ti-a ieșit de minune! Felicitările mele.   Acum oprește dracului mașina asta și lasă-mă să cobor!
          -Intreaba-mă unde am fost și de ce nu am dat nici un semn în ultimul timp, i-am cerut eu.
          -Nu! A țipat scoasa din minți. Nu mă interesează. Nu vreau să știu!
          -De ce, Jules? Ti-e teama ca e posibil să fi avut un motiv real pentru care am dispărut din peisaj? Ti-e frica să accepți ca poate chiar ai făcut cea mai mare tâmpenie din viața ta când ai decis să te mariti cu mascariciul ăla?
          -Oprește mașina și lasă-mă să cobor, mi-a cerut scrasnind din dinti. Vorbesc serios, Killian, o să sar!
          Oh, asta chiar puteam să o cred! Jules era nebuna. Nu m-ar fi mirat dacă ar fi făcut-o, dar din fericire, nu avea cum să sara din mașina. Portierele se blocau automat când mașina era în mers.
          -Intreaba-mă, Jules. Intreaba-mă unde am fost și ce am făcut, am provocat-o eu din nou.
          Mi-a întors spatele și a început da tragă de mânerul ce deschidea portiera. Inutil, așa cum știam ca o să fie. A tras de el, apoi a împins, a smucit și a lovit, a țipat și a înjurat de frustrare.
          -Gata? Am întrebat-o când s-a trântit înapoi pe spatar, gafaind. Te-ai liniștit? Acum putem să vorbim ca doi oameni normali?
          -Nu! A țipat încă foarte furioasa, doar puțin mai obosita.
          Am oftat resemnat și am redus viteza, ca să fac drumul mai lung. Știam ca tot o să ajungem la destinație, iar eu aveam nevoie de timp ca să îi explic... macar o parte din lucrurile care se întâmplaseră în ultimul timp.
          -Am fost în Miami în ultimele zece zile, Jules, am început eu să îi explic. Îți amintești de zilele alea de după întoarcerea noastră din GreeforBay când te-am evitat? Ei bine, am făcut-o pentru ca aflasem anumite lucruri pe care știam ca trebuie să ti le spun, dar nu eram încă pregătit să o fac. Apoi ai venit tu, în noaptea aia, bulversata și dezorientata și ai plecat în creierii dimineții, înainte ca eu să mă trezesc. După care am fost din nou foarte ocupat în următoarele doua zile pentru ca... o să sune nebunesc, dar ultima parte a misiunii noastre aici era în plină desfășurare și chiar trebuia să rezolvam ultima ghicitoare înainte să expire timpul ca să aflam ultima destinație din cursa.
          -Ce imaginație bogata ai, a pufnit ea. În loc să-mi vinzi mie gogoși, nu mai bine ai scrie o carte?
          Am clătinat cu hotarâre din cap.
          -Nu mint, Jules! În seara aia în care te-am sunat și ti-am trimis mesaje și am venit să te caut la biserica, am aflat ca următoarea destinație e Miami. Adică, practic, mă întorc acasă și îmi continui treaba acolo. În dimineața următoare eram decis să vin după tine și să te găsesc și în gaura de șarpe, să îți explic de ce sunt în oras și... alte lucruri. Dar n-am apucat nici să mă dezmeticesc din somn când angajații mei m-au sunat disperați, anuntandu-mă ca serverele companiei mele fuseseră atacate cibernetic. Am plecat în Miami cu primul avion, înainte de prânz. În ultima saptamana am lucrat zi și noapte să punem pe picioare serverele și să întărim securitatea. Politia investighează, dar șansele ca cineva să fie tras la răspundere sunt aproape inexistente. În fine, cât am stat în Miami am rezolvat multe lucruri, am făcut tot felul de aranjamente și am vorbit cu o mulțime de avocați.
          -De ce nu m-ai sunat, Killian? De ce nu l-ai sunat macar pe James? De ce nu ai spus nimic?!
          -Pentru ca... voiam să fie o surpriza. Voiam să mă întorc înapoi cu vesti bune, Jules, am oftat eu. Dar n-am mai apucat, pentru ca adevarata surpriza a venit din partea ta, am comentat apoi rautacios. Spune-mi te rog de ce, Jules? De ce și cum ti s-a părut asta o idee buna?
          Parea mai calma. Încă era palida și mâinile îi tremurau în palma, dar nu mai arata de parca era gata să mă ucidă.
          -Am crezut ca l-ai abandonat, a murmurat ea uitându-se la mâinile ei în poala.
          Eu nu mă puteam uita la mâinile ei pentru ca vedeam inelul ăla blestemat le degetul ei si mă năpădea un instinct animalic să i-l scot cu tot cu deget.
          -James era foarte trist, continua ea. Și eu eram foarte trista. Știam, chiar daca n-ai spus-o niciodată, știam ca prezenta mea și a lui James avea să-ti facă plecarea mai grea.
          -Aha, am comentat arțăgos. Deci ai vrut să îmi ușurezi situația și ai crezut ca maritandu-te cu un alt bărbat o să mă faci sa ma simt mai bine. Scuza-mă ca îți zic asta, dar logica ta e de rahat.
          -A ta e inexistenta daca ai impresia ca a fost atât de simplu, suiera ea ridicându-si privirea și sfredelindu-mă cu privirea.
          Mai erau multe lucruri de vorbit, dar nu mai aveam timp. Am frânat brusc și am oprit motorul. Julie a privit buimacă în jur, apoi s-a încruntat.
          -Ce căutăm aici?
          -O să vezi, am mormait în doi peri. Coboară și vino după mine. Și te avertizez, Jules, nu mă face să alerg după tine!