Arzi #2 (seria Anonymous Society)

27. Toate deciziile corecte

          Jules

          Ryan vorbise serios când îi spusese tatei ca vrea să facă lucrurile ca la carte.
          La doua zile după discuția dintre mine și tata, ne-a invitat pe amandoi la cina, acasă la el și bunica lui. Mi-a spus atunci ca e îndrăgostit de mine, ca mereu a simțit asta și ca nimic nu l-ar face mai fericit decât să accept să fiu soția lui. I-am zâmbit, dar nu i-am răspuns și nu pentru ca nu știam răspunsul, ci pentru ca erau toate șansele ca el să se răzgândească când aveam să-i spun anumite... lucruri.
           Am acceptat să ies cu el la cina, doar noi doi. Parea foarte fericit. Eu nu reușeam să mă simt așa.
          Seara a venit aceea și la fel și Ryan. Am mers în liniște în mașina lui pana la un restaurant elegant la care făcuse rezervare. Mi-a deschis portiera și ușa, mi-a tras scaunul și m-a lasat pe mine să aleg ce să mâncam. Cu alte cuvinte s-a purtat perfect, exact așa cum vrea orice femeie să fie tratata de un bărbat. Am discutat nimicuri despre tata și bunica lui, despre stagiatura lui care mergea excelent, despre postul meu de asistenta universitară. În continuare parea foarte fericit. Eu tot nu reușeam să mă simt așa.
         -Bănuiesc ca am tras destul de timp, nu-i așa? A chicotit la un momendat, înainte de desert.
          A scos din buzunar o cutiuta invelita în catifea neagra. Știam ce era în ea chiar dacă nu o deschisese încă.
          -Ryan, am spus înghitind în sec cu ochii la obiectul acela. Trebuie...
          -Nu, Julie. Te rog, da-mi voie...
          -Ryan! L-am intrerupt ceva mai apăsat. Nu înțelegi, am mai spus clătinand din cap.
          -Jules, ofta el deschizând capacul cutiei, vrei... sa te măriți cu mine?
          Am privit inmarmurita inelul. Era superb. Apoi mi-am ridicat ochii spre Ryan. Și el era superb. Era tot ce visasem vreodată. Era Ryan, dar... aparent nu mai era suficient.
          -Trebuie să îți spun câteva lucruri, l-am anuntat înghitind în sec. E posibil... e posibil să nu mai vrei să ne căsătorim după ce afli despre ce e vorba.
          Parea bulversat. Mă privea încruntat, asteptand.
          -Bine, am spus tragand cu putere aer în piept. Sunt câteva lucruri... pe care trebuie să le știi despre mine.
          -Ce e, Julie? M-a întrebat blând, întinzându-se peste masa ca să îsi așeze mana peste a mea.
          Primul meu instinct a fost să îmi trag mana dintr-a lui. Am rezistat vitejește, așa cum am rezistat și în fata lacrimilor care amenintau să mi se reverse din ochi.
          -Știu ca ești un bărbat corect și vrei să faci lucrurile corecte, am spus cu vocea tremuranda. Așa ca îți sunt datoare cu câteva adevăruri înainte de a-ti raspunde la întrebare.
          Ryan nu a spus nimic, dar mă fixa cu o privire atenta. A incuviintat dand din cap.
          -În primul rând, eu... nu mai sunt virgina, am spus tinându-mi respirația pentru câteva secunde.
          -În regula, a murmurat încruntat. Nu m-am gândit la asta, dar e în regula, Julie. Nu-mi pasa. Nici eu nu sunt, mai spuse ridicând din umeri.
          Asta a fost ușor, mi-am spus rasufland pe jumătate usurata. Am închis ochii o clipa și am incuviintat dand din cap. De ce îmi venea să plâng? Lucrurile mergeau bine, mult mai bine decât planuisem eu.
           -Mai e altceva despre care vrei să îmi spui? M-a întrebat după câteva clipe în care spațiul dintre noi a fost umplu doar de vorbăria și chicotelile de la mesele vecine.
          -Da, am spus în cele din urma. Mai e ceva. E vorba despre James. Vreau să îl adopt.
          Ryan n-a părut surprins când i-am spus ca nu mai eram virgina, dar a rămas cu gura cascată când i-am spus despre James. Am așteptat clipe îndelungate ca el să spună ceva, dar nu făcea decât să se holbeze la mine.
          -E un copil bun, m-am trezit spunând în apărarea lui. Are deja opt ani și e foarte independent, dar pur și simplu nu pot... nu pot să dorm liniștită noaptea dacă nu fac ceva pentru el. Nu vreau să fiu mama lui pentru ca știu ca n-o sa se intample niciodată, dar vreau să îl scot din orfelinatul în care locuiește și pe care îl urăște. E un copil incredibil, Ryan, dacă o să îl cunosti...
          -Julie, m-a intrerupt Ryan brusc, venindu-și în fire. Nu trebuie să încerci să mă convingi. Pe langa faptul ca aș fi de acord cu orice mi-ai cere, comenta el chicotind, mi se pare incredibil ca vrei să faci asta.
          -Adică...?
          El a incuviintat dand din cap în fata întrebării mele nerostite. Pentru prima data în ultimele zile, am simțit ca-mi tresare inima se fericire.
          -Sunt sigur ca ai găsi o cale de a-l adopta pe James și fara mine, dar e mult mai ușor pentru cuplurile căsătorite.
           Exact la asta mă gândisem și eu, imediat după ce mintea mi s-a liniștit, cu trei seri în urma. I-am zâmbit lui Ryan, pentru prima data cu adevărat. Patetic, nu-i așa? Îi zambeam doar pentru ca era vorba despre James, care era podul dintre mine și Killian. Eram nedreapta cu Ryan.  Merita mult mai mult de la o femeie decât deșertăciunea și nimicul pe câte le aveam eu în piept.
           Am intins mana peste masa spre el și m-am uitat în ochii lui. A înteles. A scos inelul din cutie și și-a ridicat din nou privirea spre mine.
           -Vrei să fii soția mea? M-a întrebat el.
           -Da, m-am auzit spunând.
           Am ajuns înapoi acasă înainte de miezul noptii. Tatei i-a plăcut asta și i-a plăcut și inelul ales de Ryan. Tot atunci i-am povestit despre faptul ca vreau să îl adopt pe James. M-a luat în brațe și m-a pupat pe frunte.
          Apoi am urcat în camera mea și am pierdut o lupta pe care nici macar nu știusem ca o duceam. M-am prăbușit pe podea și am plâns pana când n-am mai putut să respir. Mult mai tarziu, când m-am liniștit suficient încat să mă ridic din nou în picioare, mi-am verificat telefonul pe care îl lăsasem acasă înainte de cina. Aveam multe apeluri pierdute și chiar mai multe mesaje. Toate de la Killian. M-a durut inima când le-am citit.