Arzi #2 (seria Anonymous Society)

21. Capatul universului

Julie

Încă din prima zi în care ochii mei au dat de Killian Moriatis am intrat pe un drum cu un singur sens și o singura destinație. Mi-a luat mult să accept asta, dar s-a intamplat în cele din urma și iată-mă ajunsa la capătul drumului.
Greutatea lui Killian deasupra mea era singurul lucru care mă ținea ancorata în realitate în momentul în care s-a urcat peste mine. Eram atât de emotionata și agitata încat nici macar nu am auzit ce mi-a spus, cu toate ca îi vedeam buzele mișcându-se. Am incuviintat dand din cap. Habar n-aveam cu ce anume eram de acord.
L-am simțit făcându-și loc intre picioarele mele. Mai fusese acolo inainte, dar niciodată nu fusesem atât de tensionata și agitata ca în clipa aceea. Killian s-a oprit brusc. Mi-a luat mult să conștientizez ca se uita la mine și aștepta ceva. Ce anume aștepta?
          -Scuze, am murmurat înghitind în sec. Ce?
          -Nici macar nu ai auzit ce am spus? M-am întrebat clipind neîncrezător.
          -Scuze, am repetat eu, ceva mai apăsat.
          -Ești în regula? M-a întrebat cercetandu-mi cu atenție chipul.
          Am incuviintat din nou dand din cap.
          -Serios? Pentru ca ești încordată, tensionata și palida și nici macar nu am început.
          -Am emoții, am îndrugat constatand cu stupoare ca era perfect adevărat.
          -E în regula, m-a asigurat impingand o suvita de par de pe fruntea mea. Putem să ne oprim.
-Ce?! Nu!
Abia dacă mi-am recunoscut propria voce, atât de pitigaiata și panicata. Chiar... chiar era în stare să dea înapoi intr-un asemenea moment?!
-Jules, nu știu ce se întâmpla în capul tau în momentul asta, dar e cât se poate de clar ca nu ești pregatita să...
-Killian, m-am auzit scrâșnind printre dinti, termina cu prostiile! Am aproape douăzeci și patru de ani, sunt mai mult decât pregatita!
         -N-are nici o importanta câți ani ai, Jules, îmi spuse pe un tot atât de blând și grijuliu ca m-am înfuriat.
          Privirea mi s-a îngustat și mai ca am marait la el.
          -Încerci să te eschivezi, am constatat. Killian, n-o să zic asta decât o singura data: ori te ocupi tu de situația asta, ori o să găsesc pe altcineva care să o facă.
          -Zău? A pufnit iritat. Chiar îmi spui așa ceva în clipa asta, Jules?
-Așa se pare.
Pentru câteva clipe interminabile doar ne-am holbat unul la altul, apoi Killian... a izbucnit în hohote de ras.
-Ce e așa de amuzant? Nu-mi amintesc să fii spus vreo gluma!
A clătinat din cap și m-a sărutat scurt și apăsat. Trebuie să recunosc ca, pentru câteva clipe, n-am știut cum să reactionez.
-Știi, poate arati ca un înger cu ochi albaștrii, dar ești departe de a fii un înger! Mă anunță chicotind.
Mi-am dat ochii peste cap și l-am fixat din nou cu privirea. Nu mai râdea, dar un rânjet rau prevestitor îi decora buzele superbe.
-Ai de gând să... știi tu?
-Dacă am de gând să fac sex cu tine? A părut ca se gândește serios la asta o clipa. Cel mai probabil nu ar trebui, dar sunt bărbat și logica mea nu poate să treacă peste umezeala dintre picioarele tale. Ești sigura ca vrei asta?
          Am incuviintat din nou dand din cap, rasufland usurata.
          -Bine, mai spuse pufnind înainte de a se apleca din nou spre mine.
          Gura lui m-a luat cu asalt. M-a sărutat atât de adânc și apăsat și insistent încat m-a luat amețeala. Mana lui a coborât intre noi și chiar am crezut ca o să se intample, dar în loc să facă mișcarea decisivă, și-a trecut palma printre picioarele mele.
           Apoi a început să se joace cu corpul meu de parca era al lui, iar eu am fost sigura ca o să îmi pierd mințile.
           Când si-a strecurat un deget în mine nici macar nu mi-aș fi dat seama dacă n-ar fi fost disconfortul și senzația ciudata ca în mine e ceva ce nu mai fusese înainte. A început să-și miște degetul înainte și înapoi, la început încet și blând, apoi din ce în ce mai repete pana când gafaiam și mă zvârcolea sub el de parca era sfârșitul lumii.
          Și-a retras mana și a revenit, cu doua degete. Asta am simțit. Am șuierat de durere.
          -E în regula, Jules, mi-a soptit aproape de tâmpla în timp ce mă pupa împăciuitor. Vrei să mă opresc?
          -Sunt bine, m-a forțat eu să îi spun, incercand să îmi păstrez tonul degajat. Continua.
          Mi-am strâns mâinile mai tare în jurul lui când a vrut să se îndepărteze ca să se uite la mine. Nu voiam sa vadă lacrimile din ochii mei.
          A durat aproape în minut pana când Killian a început să îsi miște din nou mana. Mi-a dat timp să mă acomodez. A mai durat încă un minut pana când usturimea a dispărut, lăsând loc la altceva, ceva vâscos in venele mele care-mi făcea interiorul să se stânga și să se contracte.
Când tot corpul a început să îmi tremure în pragul unui orgasm, Killian s-a tras mana, m-a prins de coapsa și mi-a ridicat piciorul peste soldul lui.
Nu-mi amintesc nimic din următoarele secunde decât durerea și usturimea sfâșietoare care m-au ars de vie. Am suspinat adânc si am icnit, tinându-mi respirația ca să nu tip. Încă tremuram, dar nu din același motiv ca înainte.
-Ești în regula, mi-a soptit Killian încet. O să treacă.
Probabil eram foarte naiva, pentru ca l-am crezut pe cuvânt.
-Sunt bine, am îndrugat înghitind în sec când am fost sigura ca n-o să încep să mă smiorcai dacă vorbesc.
Killian mi-a întors fata spre el și m-a sărutat, lent și fara graba, de parca aveam tot timpul din lume. M-a sărutat de parca nu mai exista ziua de mâine, de parca ajunseserăm la capătul universului și nu mai aveam unde să mergem. M-a ținut în bratele lui, foarte aproape, atât de aproape încat dacă n-aș fi fost atenta, n-aș mai fi știut unde se termina el și unde încep eu.
Apoi, când corpul meu a fost din nou moale în mâinile lui, a început să-mi miște soldurile înainte și înapoi, încet și dureros de blând. Știam cum să mă descurc cu un Killian furios, nervos, agitat, excitat sau entuziasmat, dar ce trebuia să fac cu un Killian blând și răbdător?
-Sunt bine, l-am asigurat când a ezitat pentru a treia oară să se miște mai repede.
-Nu vreau să te doară.
-N-o să mă doară.
Îmi tineam picioarele în jurul soldurilor lui, bratele încrucișate în jurul gatului sau și amandoi aveam bărbiile așezate pe umărul celuilalt. Mi-am apăsat călcâiele în fesele lui, forțându-i soldurile înainte. Am simțit pana în adâncul sufletului presiunea aceea care mai ca mă sufoca.
-Rahat, a gemut precipitat. O să îmi pierd controlul și o să te rănesc.
-E în regula, Killian, l-am asigurat eu plimbându-mi mâinile pe spatele lui. O să supraviețuiesc.
Știam ca vorbim despre lucruri total diferite. El nu știa.
L-am îmboldit din nou în mine în același timp în care mi-am ridicat soldurile spre el. Am suspinat in același timp și tot corpul mi s-a încordat.
-Sunt bine, Killian, i-am repetat din nou.
A mormait frustrat și a cedat. S-a împins cu genunchii în saltea și s-a retras, apoi s-a opintit în mine. Am țipat. Nu de durere, cu toate ca încă ma jena, ci de surprindere. Nu mă asteptam... sa simt așa ceva. S-a oprit brusc.
-Continua, i-am cerut gafaind. Sunt bine.
M-a strâns mai tare, m-a tras mai aproape și a repetat mișcarea aceea, făcându-mă să mă zvârcolesc sub el. A continuat să se miște, din ce în ce mai repede și din ce în ce mai sigur, pana când nu-mi mai aminteam nici macar cum mă cheamă. Tremuram și suspinam și aveam ochii plini de lacrimi.
A iuțit ritmul atât de mult încat am fost sigura ca o să mă rup în doua, apoi a ieșit și a început să se frece de mine. Atunci am avut un orgasm, în același timp în care și-a dat drumul pe burta mea.
Am pierdut contactul cu realitatea imediat după aceea. Îmi simteam corpul tremurând, dar nu mă puteam mișca. L-am simțit ridicându-se de pe mine și mai apoi din pat, dar nu am putut să deschid ochii. Am simțit apoi cum mă șterge, dar nu am putut să vorbesc. Pur și simplu zăceau acolo, cu trupul istovit, moale și satisfăcut, dar mintea mai alerta ca niciodată.
O făcusem, în cele din urma. Nu-mi parea rau. Îmi pierdusem virginitatea la o vârsta aproape indecent de înaintată, cu un bărbat care a știut cum să îmi manevreze corpul. Din punctul asta de vedere, eram norocoasa.
Atunci, de ce mă simteam de parca mă condamnasem singura la chin și suferință? De ce mintea mea nu-și găsea liniștea? De ce inima îmi bătea atât de repede în piept încat aveam impresia ca o să îmi spargă cutia toracică?
Știam răspunsurile la toate acele intrebari. Știam...
-Știu ca nu dormi, îmi spuse Killian când s-a intins în pat și m-a tras în bratele lui. E în regula dacă nu vrei să vorbești în clipa asta, dar dacă vrei să o faci, o să te ascult, Jules.
         Destainuirea lui nu mi-a ajutat limba să se descreteasca. În ciuda incordarii mele psihice, corpul îmi era relaxat în bratele lui. Îmi era cald și bine.
          M-am întrebat de ce nu îi spuneam adevarul. De ce nu îi spusesem ce-mi venise să-l trezesc în mijlocul noptii ca să facem sex. Cum aș fi putut să îi spun? Ce să îi spun?
          Adevarul e ca îl auzisem vorbind cu Milan în camera de zi. Auzisem când îi spusese ca abia aștepta să plece, ca voia să se întoarcă la viața lui, dar aceea n-a fost decât picătura cade făcuse paharul să se verse. Trecuseră deja săptămâni de când Killian era o prezenta constanta în mintea mea și zile întregi de când simteam ca ceva se schimbase intre noi, cel puțin din partea mea.
          Era incredibil de frustrant ca simteam și gândeam atât de multe lucruri, dar nu aveam curajul să le rostesc cu voce tare. Eram și incredibil de invidioasa ca lui îi era atât de ușor să vorbească. Și, parca numai ca să îmi facă mie în ciuda, exact atunci și-a lipit buzele de tâmpla mea și a soptit:
          -Nu știu ce s-a intamplat cu tine în noaptea asta, Jules, dar știu ca a fost ceva. O să aflu, mai devreme sau mai tarziu, chiar dacă îmi spui sau nu.
          Ce se întâmplase? Doamne, câte nu se întâmplaseră!
          În primul rând, el se întâmplase, înainte de orice altceva. El apăruse în viața mea ca un uragan, îmi dăduse toate existenta peste cap, mă ștersese de pe fata pământului doar ca să mă construiască din nou cu fiecare sărut și atingere. Iar acum ameninta să plece și să lase în urma un om care nu existase înainte de el. Nu mai știam cine sunt sau cine aveam să fiu după ce el avea să plece.
          Pentru ca avea să plece.
          Iar eu eram neputincioasa, legata de mâini și de picioare, fara nici un drept de a-i cere... să rămână.
          Apoi se întâmplase să mă trezesc ca vreau să îl văd chiar și atunci când, teoretic, nu mă gândeam deloc la el. Se întâmplase să merg pe strada și să mă uit lung la trecători care-i semănau.
          Se întâmplase, ca din întâmplare, să mă îndrăgostesc de el.
          Apoi se întâmplase să conștientizez ca, indiferent de ce aș face sau spune eu, el avea să plece oricum. Nu eram atât de naiva încat să cred, sau macar să sper, ca ceea ce simteam eu pentru el urma sa îl tina pe loc. Nici n-aș fi vrut așa ceva.
         În noaptea aceea, n-am putut să dorm deloc. Nu știam ce făceau ei în Chicago, dar știam ca aveau un termen limita și ca or să plece. Iar eu nu voiam să mai pierd nici o secunda în plus, pentru ca voiam tot ce avea Killian de oferit și plănuiam să iau de la el orice secunda pe care mi-o dădea.
          Așa ajunsesem să mă dezbrac, să mă urc pe el și să îl trezesc. Dar acum, după ce obținusem ceea ce voisem, mai aveam o singura întrebare arzătoare, care-mi aprinsese gândurile: a scris cineva un manual intitulat Cum să traiesti după ce Killian Moriatis te paraseste? Pentru ca aș fi avut a naibi de multa nevoie de unul!